Lapis lazuli este o piatra semi-pretioasa de culoare albastra cunoscuta si sub numele geologic de mineral lazurit si este folosit inca din Antichitate ca si piatra decorativa. Este extras din minele din jurul lacului Baikal sau din Afganistan incepand din aproximativ anul 6000 inaintea erei noastre. Cercetatorii britanici care au descoperit mormantul faraonului egiptean Tutankhamon in 1920 au constatat ca acesta este decorat cu lapis lazuli.
Lapis lazuli-ul este un alumosilicat de sodiu si calciu care contine gruparea chimica SO4, respectiv substanta sulf, ceea ce determina culoarea albastra a pietrei. Lazuritul face parte din gruparea sodalitului alaturi de hauyun si nosean cu care poate forma o serie de solutii solide, dintre acestea numai lazuritul avand o urma de culoarea albastra, ceilalti membri lasand o urma de culoare alba sau albastru-deschis. Datorita stabilitatii culorii albastre a lazuritului acesta poate fi folosit ca si colorant cunoscut si sub numele de ultramarin.
Numele pietrei semipretioase este asociat mai multor culturi din perioada antichitatii, in limba latina “lapis” insemnand piatra iar “lazulum” culoarea specifica pietrei adica albastru. In persana, “lashuward” inseamna cer, care face referire tot la culoarea pietrei asemanatoare cerului iar cuvantul arab “lazhward” inseamna “albastru”. Denumirea de lapis lazuli a fost folosita din anul 1609 de catre naturalistul olandez de Boot, iar cea geologica de lazurit i-a fost atribuita in anul 1892 de catre mineralogul American Dana.
Lapis lazuli face parte din clasa minerale a silicatilor, subclasa tectosilicati, avand un sistem de cristalizare cubic si o rezistenta de 5 – 5,5 pe scara Mohcs. Culoarea pietrei poate fi albastru-indigo, bleu sau bleu verzui, in functie de componentele secundare care determina a doua nuanta a pietrei si luminescenta poate fi de culoare oranj, albastra sau roz, pe cand luciul poate fi sticlos, respectiv mat.
Cristalele de lazurit sunt foarte rare, ele fiind la mare cautare in randul colectionarilor de minerale si pietre semipretioase, lucru care se datoreaza sistemului cubic de simetrie. In general, formeaza unele mase granulare compacte cand este asociat cu pirita (de culoare galbuie) si calcitul (de culoare alba), acest contrast de culori mareste atractivitatea pietrelor mai ales in stadiul de piatra slefuita.
Aproape ca si in cazul multor pietre semi-pretioase, si in cazul lazuritului s-a creat un compus artificial similar de catre o firma franceza, compus care este rezultatul incalzirii caolinului cu carbonatul de sodiu si sulf. De asemenea sunt cunoscute si alte imitatii ale lazuritului precum: ”lapisul elvetian”, care este de fapt un jasp colorat artificial precum si magneziul sau howlitul care, vopsite, pot imita lapis lazuli-ul.
Lapis lazuli este folosit ca pentru crearea margelelor si gravurilor sub forma de caboson (starea slefuita a pietrei), cele mai bune exemple ale utilizarii pietrei pentru decorare fiind coloanele catedralei Sf. Isaac si peretii Palatului de Iarna din Sankt Peteresburg, placati cu lapis lazuli de o frumusete rara. De asemenea, in Muzeul Ermitaj din acelasi oras sunt expuse vaze si mese de lapis lazuli, ceea ce face orasul Sankt Petersburg sa devina un important centru pentru pasionatii decoratiilor din lapis lazuli. Nici vestul Europei nu se afla mai prejos in gazduirea unor splendide obiecte din lapis lazuli, in Muzeul Luvru din Paris putand fi gasita marea solnita a lui Ludovic al XIV-lea din lapis lazuli, iar in Galeriile Uffizi din Florenta se gasesc pocalele gravate ale familiei Medici.
Pentru a testa piatra se poate verifica duritatea, densitatea (care variaza intre 2,38 si 2,45 iar in cazul varietatilor de granulare intre 2,7 si 2,7) precum si urma lasata care trebuie sa fie albastra. De asemenea lazuritul coloreaza flacara in verde el topindu-se destul de usor. Lazuritul se descompune in acid clorhidric cu degajare de higrogen sulfurat care are un miros specific.
Pirita sau calcitul din component lazuritului se pot altera la contactul cu apa sau in cazul calcitului la contactul cu acizii.
