Legea polarităţii este una dintre legile universale care ne guverneză existenţa şi a cărei înţelegere poate ajuta în dezvoltarea personală. Legea polarităţii spune că aşa cum orice aspect din realitate are opusul său – dacă există interior, există şi exterior, dacă există lumină, există şi întuneric, dacă există bine, există şi rău etc. – la fel şi în viaţă, fiecare are posibilitatea să aleagă să iubească sau să urască, să ierte sau să deteste, să fie responsabil sau să fugă, să se eschiveze s.a.m.d.
Orice om, în mare măsură, este responsabil de ceea ce i se întâmplă în viaţă. Poate că unii, la acest moment, sunt exasperaţi de rutina cotidiană sau se află într-un impas, poate că sunt epuizaţi tot căutând soluţii pentru o problemă sau alta, aşa cum alţii sunt în perioade excelente ale vieţii lor.
Oricum ar fi, fiecare este dator faţă de sine să lupte pentru ideile şi valorile sale, să meargă înainte, să nu-şi piardă motivaţia. Indiferent ce se întâmplă în viaţă, există întotdeauna o soluţie la orice problemă.
Legea polarităţii – o lege universală
Celebrul medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice, Carl Gustav Jung, spunea că: “Nu există energie decât dacă există o tensiune a contrariilor; este deci necesar să descoperim opusul atitudinii spiritului conştient”.
Legea polarităţii explică faptul că Universul este o “unitate a contrariilor” (coincidentia oppositorum”), un concept filosofic care făcea parte din gândirea anticilor (Heraclit, Pitagora, Platon) şi care a fost preluat ulterior de mari gânditori. Platon, de exemplu, spunea că elementele primordiale – foc, apă, pământ, aer – purtate iniţial la întâmplare de către forţa specifică fiecăruia, după ce s-au întâlnit, s-au aranjat împreună în funcţie de natura lor – fierbinte cu rece, uscat cu apă etc.
Există, de asemenea, două concepte foarte vechi, dar valorificate şi de psihologia analitică – anima şi animus – care condiţionează reprezentările noastre despre lume. “Anima” (în latină însemnând “suflet”/ “respiraţie”) şi “animus” (“raţiune”/ “gândire”) sunt, adesea, divergente. “Anima – consideră Gustav Jung – este sursa stărilor de spirit, a capriciilor, iar animus este sursa opiniilor”. Legea polarităţii arată că, în viaţă, omul se confruntă frecvent cu traiectoriile divergente ale sufletului şi raţiunii, multe dintre conflictele care apar, la nivel individual, fiind provocate de dezacordul dintre minte şi suflet.
Pentru a înţelege legea polarităţii, trebuie conştientizată esenţa acestui concept, care nu este o antinomie, altfel spus o contradicţie categorică între două manifestări, idei, principii. În polaritate, fiecare “pol” conţine mare parte din celălalt “pol”, sunt două aspecte inseparabile, relevante fiind, de exemplu, vechile concepte filosofice şi religioase din cultura orientală – Yin şi Yang – care nu se exclud, dimpotrivă, nu există Yin fără Yang şi invers, iar trecerea de la Yin la Yang (şi invers) generează energia care susţine viaţa.
Fiecare fiinţă umană este un amestec de energii…
Fiecare fiinţă umană este un amestec de energii şi fiecare dintre acestea este prezentă în anumite grade. De fapt, unele dintre energii pot fi dominante în comportamentul nostru, în vreme ce altele se vor manifesta numai în anumite împrejurări. Toate intenţiile şi actele noastre sunt un amestec de polarităţi, nimic nu există în formă pură, totul se combină pentru a genera manifestări dinamice şi unice.
Un exemplu legat de legea polarităţii este şi felul în care funcţionează creierul uman. Studiile de neurologie au arătat că emisfera cerebrală stângă este responsabilă de logică şi raţiune, de cunoaştere pe bază de experienţe şi argumente, gestionează limbajul, în timp ce emisfera cerebrală dreaptă controlează emoţiile, creativitatea, reprezentările mentale.
Persoanele la care emisfera stângă este mai activă sunt mai calculate, practice, înclinate spre ştiinţele exacte, iar cele la care emisfera dreaptă este dominantă sunt mai creative, mai interiorizate, mai preocupate de universul lor interior. Echilibrarea acestor polarităţi, prin solicitarea ambelor emisfere, ne permite să ne valorificăm mai adecvat potenţialităţile.
Studii recente au pus în evidenţă că o emisferă cerebrală funcţionează la capacitate maximă pentru aproximativ 90 de minute, după care funcţia dominantă este preluată de cealaltă emisferă cerebrală, iar ciclurile sunt reluate. Diverse teste psihologice pot să evidenţieze, pentru fiecare persoană, care este emisfera dominantă. În cazul în care se solicită excesiv doar una dintre cele două emisfere cerebrale, se poate ajunge la un dezechilibru energetic.
Legea polarităţii – cum ne poate schimba viaţa?
Din legea polarităţii derivă un adevăr esenţial pentru existenţa noastră – mecanismul (unul interior) de care trebuie să ne ocupăm atunci când ne confruntăm cu o situaţie, oricare ar fi aceasta, este procesul de gândire in raport cu reacţia noastră emoţională.
Nimic nu este doar “bun” sau doar “rău”, pur şi simplu trebuie să alegem ce vrem să simţim faţă de diversele situaţii din realitatea imediată. Suntem responsabili pentru deciziile pe care le luăm, pentru că suntem responsabili pentru percepţiile noastre. Rolul minţii este de a crea o coerenţă între convingerile noastre şi realitatea pe care o trăim.
Când începem să înţelegem ce înseamnă legea polarităţii, susţin psihologii, intrăm în disonanţă cognitivă (informaţii care merg împotriva “programării” noastre) şi ne dăm seama că lumea, de fapt, este incredibil de echilibrată. Evenimentele se creează prin deciziile noastre, iar când decidem, vibrează o anume “frecvenţă”.
Concentrându-ne asupra acesteia, alimentăm frecvenţa respectivă. Este şi explicaţia pentru situaţiile pe care le putem identifica adesea în viaţa de toate zilele – acelea în care constatăm că evenimentele la care opunem rezistenţă persistă. Din această pespectivă, relevante sunt împrejurări de felul: majoritatea oamenilor acţionează împotriva violenţei sau pentru bună înţelegere? Împotriva războiului sau pentru pace? Împotriva bolilor sau pentru o sănătate dinamică? La fel la nivel individual – acţionăm pentru ceva sau împotriva a ceva?
Dr. Wayne Dyer, un cunoscut psiholog şi speaker motivaţional american, autor al cărţii “Your Erroneous Zones” (“Zonele tale eronate”), vândută în peste 30 de milioane de exemplare, spunea, referitor la legea polarităţii: “Dacă schimbi felul în care te uiţi la lucruri, lucrurile la care te uiţi se schimbă”. În faţa unor situaţii dificile similare, unii se vor simţi provocaţi, vor lupta, le vor transforma în oportunităţi, alţii se vor victimiza, se vor declara învinşi.
În orice situaţie există toate posibilităţile
Legea polarităţii ne învaţă că este greşit (aşa cum ni se întâmplă adeseori) să considerăm că, atunci când avem de luat o decizie, există doar două posibilităţi. Sunt mult mai multe posibilităţi, aşa cum între alb şi negru sunt o mulţime de nuanţe gri, acestea fiind, metaforic vorbind, tot atâtea posibilităţi de opţiune. Cum am înţelege succesul, dacă nu am şti ce înseamnă eşecul? Cum am recunoaşte lumina, dacă nu am şti ce înseamnă intunericul?
Omul poate învăţa să facă alegeri corecte (în funcţie de reperele sale valorice), după o succesiune de alegeri pe care ne-am obişnuit să le numim “greşite”, dar despre care ar trebui să spunem că au fost doar opţiuni care nu au adus rezultatele scontate.
În acelaşi mod, necontradictoriu, ar trebui să gândim şi relaţia dintre suflet şi raţiune. Aceste componente fundamentale ale personalităţii noastre nu sunt într-o competiţie şi, poate, doar într-un dezacord temporar de care doar noi suntem responsabili, din pricina stereotipiilor de gândire.
Desigur, a accepta legea polarităţii nu înseamnă a nega realitatea. Ar fi nefiresc să susţinem că lucrurile merg extraordinar, când, de fapt, nu este aşa. Ceea ce trebuie schimbat vizează perspectiva, iar perspectiva vine din interioritatea fiecăruia. Nu există numai extremele unei situaţii, ci o mulţime de alte posibilităţi/ nuanţe care trebuie identificate şi valorificate.
Fizica cuantică si Legea polarităţii
Fizica cuantică, în epoca modernă, vine să confirme astfel de aspecte, pe care filosofii le-au intuit încă din antichitate. Universul este extrem de ordonat şi, înţelegându-i legile, le putem aplica, pentru a influenţa în bine cursul vieţii noastre, în acord cu propriile dorinţe şi aspiraţii.
Specialistii in fizica cuantică spun despre comportamentul microparticulelor că se schimbă in funcţie de ceea ce face un observator. Când un observator priveste, apare un tip de undă, când nu face nimic, nu se produce nicio schimbare. Toate acestea arată cât de sensibili sunt atomii la tot ceea ce facem. Dincolo de tangibil si material, există energie. Emoţiile si gândurile noastre ne definesc si definesc realitatea din jur. Gândul creeaza realitatea fiecăruia.
Spiritul si materia, raţiunea si emoţia si toate celelalte dualităti nu trebuie privite separat, pentru că sunt legate intrinsec. Dacă, la nivel subatomic, energia răspunde “atenţiei” noastre, mintea cuantică poate influenţa apariţia oricărei posibilităţi.
Un celebru psihiatru de la Universitatea Stanford, Karl Pribam, crede, cu convingere, că adevărata realitate se găseste in energia pe care o detectează simţurile noastre, si nu in obiectele pe care noi le numim “reale”. Dorinţele, gândurile, visurile fiecăruia iau forma materială, forma pe care constiinţa o hotărăşte.
