Inca de la formarea primelor societati, unii oameni au fost preocupati de metodele prin care ar putea sa isi maximizeze nivelul de libertate, mai ales ca in mare parte din istoria oamenirii aceasta a fost puternic ingradita. Asa a aparul libertarianismul, una dintre filosofiile politice mai noi; acesta pune pe primul plan libertatea individuala, considerand ca statul ar trebui sa-si reduca la un minimum influenta, in unele cazuri fiind sustinuta chiar eliminarea totala a acestuia. Acest curent de gandire nu este in niciun caz unul unitar, fiind impartit in mai multe factiuni, de la anarhism la o forma a socialismului. Desi profund criticata, aceasta filosofie este considerata utila in reducerea abuzurilor, reprezentand o unitate la care se pot raporta actiunile autoritatii, mai exact a statului.
Libertarianismul si-a primit numele dupa termenul “libertaire” din franceza, folosit de Joseph Dejacques pentru a-si delimita propria sa gandire de cea a altor ganditori care militau pentru libertate. De aici, termenul se va intinde, cuprinzand tot mai multe opere, dar si ganditori, care vedeau implinirea individului doar prin libertatea totala, care merge pana in punctul in care ar putea rani pe cineva, moment in care trebuie limitata. Din punct de vedere istoric, se considera ca aceasta filosofie politica isi are radacinile in secolul 18, “perioada luminata” a Europei.
Proaspat iesiti dintr-un sistem nefunctional, in care puterea era concentrate in mainile catorva oameni, care puteau dispune de ea dupa placul inimii, filosofii si ganditorii perioadei au inceput sa militeze in scrierile lor pentru o lume in care oamenii pot decide mult mai mult asupra propriului destin. Iritati de influenta puternica a bisericii asupra tuturor elementelor vietii oamenilor, dar si de monarhia absolutista, precursorii libertarianismului (William Belsham, mai tarziu Mihail Bakunin) au construit baza necesara pentru raspandirea gandirii libere in Europa, iar mai apoi in Statele Unite.
Aici, acest curent avea sa se desfasoare extrem de rapid, fiind apreciat de ideologii noului stat. In special in secolul 20 ganditorii americani aveau sa isi promoveze ideile, in contrast cu puternicul conservatorism ce a caracterizat o vreme politica americana. In Statele Unite se remarca numeroase femei care au sustinut acest curent de gandire, un exemplu fiind scriitoarea Ayn Rand, care l-a popularizat prin romanele sale de succes, in care milita pentru piata libera, fara interventia statului, opunandu-se oricarei actiuni de colectivizare sau interventionism. Razboiul din Vietnam a adus noi argumente din partea sustinatorilor libertarianismului, in 1972 formandu-se Partidul Libertarian al Statelor Unite, si in prezent al treilea ca marime si influenta. Tot in acesta perioada va fi publicata si o carte de capatai a aceste filosofii, “Anarhie, stat si utopie” a lui Robert Nozick.
Exita mai multe ramuri ale acestei perspective, cea mai cunoscuta fiind anarhismul, la randul lui impartit in mai multe curente. Anarhistii militeaza pentru inlaturarea statului, considerand ca cea mai buna societate este una in care autoritatea nu este exercitata dintr-un punct central. Statul este considerat un mijloc de opresiune si ingradire, care permite un numar imens de abuzuri, fiind inutil si chiar vatamator dezvoltarii umane. In ciuda imaginii gresite despre ei, anarhistii devin rar extremisti pana in punctul in care sa puna la cale actiuni distructive pentru a-si sustine puctul de vedere. Majoritatea sunt intelectuali care se limiteaza la publicarea ideilor anarhiste, care circula intr-un “club” destul de restrans.
Socialismul libertarian se opune la randul sau statului, considerand ca oamenii trebuie sa se asocieze in grupuri asemantoare cu un sindicat pentru a distribui resursele si munca, mergand pana la punctul in care sa aboleasca proprietatea privata, vazuta ca un factor al coruptiei, egoismului si dezintegrarii societatii. Geolibertarianistii considera ca pamantul apartine tuturor, asa ca atunci cand cineva doreste sa isi insuseasca o parte pentru uz propriu, ar trebui sa plateasca un impozit intregii colectivitati, care i-l inchiriaza. Libertarienii de dreapta considera la randul lor ca resursele naturale nu apartin nimanui, asa ca oricine se poate folosi de ele dupa bunul plac.
Acest curent a fost apreciat, mai ales in trecut, pentru sustinerea egalitatii intre toti oamenii, a emanciparii femeilor, libertatii de gandire si exprimare pana la absolut, dar si a moralitatii. In prezent, unii au adaptat acest curent pentru a cere dreptul la casatorii intre homosexuali sau pentru legalizarea marijuanei. Insa, in ciuda factorilor pozitivi adusi in gadirea politica de libertarianism, criticile au fost numeroase, acestea constand in abuzurile care ar aparea in lipsa unei forme superioare de organizare care sa le previna sau pedepseasca. In plus, alte critici vin din partea celor preocupati de mediu, libertarianismul neluand niciodata aceasta problema pentru a fi analizata, in timp altii considera ca intr-un asemenea sistem oamenii ar pleca din start cu diferente uriase intre ei.
In mod clar, aceste moduri de a privi realitatea nu sunt perfecte, astfel incat sa ofere solutii pentru toate problemele, insa reprezinta o alternativa care intriga si fascineaza, aducand in atentia publicului niste probleme care devin tot mai pregnante, toleranta nelimitata la abuzuri fiind un semn clar ca o societate este bolnava.
