In prezent, limba spaniola este vorbita de peste 330 de milioane de persoane, din intreaga lume, fiind a doua, dupa limba chineza, ca popularitate. In Statele Unite ale Americii o cunosc si o folosesc peste 40 de milioane de locuitori, dar vorbitori nativi exista si in Israel, Turcia, in unele insule din Pacific si chiar in Africa (in Guineea ecuatoriala si in nordul Marocului). In America Centrala si de Sud, tarile cu cele mai numeroase populatii hispanofone sunt Mexicul (peste 100 de milioane de vorbitori), Columbia (in jur de 45 de milioane), Argentina (40 de milioane), Peru, Venezuela (cu cate 20 de milioane) etc. Desi astazi se bucura de un deosebit prestigiu, spaniola (castiliana, cum le place vorbitorilor nativi sa o numeasca), acum 600 de ani, era doar un dialect folosit, cu precadere, in regiunea Castilia, din Peninsula Iberica. De-a lungul anilor, prin extindere, cucerire si conversie, castilienii au reusit sa isi impuna limba si sa o transforme dintr-un dialect putin cunoscut, intr-una dintre cele mai vorbite limbi ale globului.
Radacinile latine ale limbii spaniole
Spaniola este, ca si italiana, franceza, portugheza, romana, o limba romanica, derivata din latina vulgara (populara), aceasta din urma avandu-si originea in fondul comun indo-european (vechi de peste 5000 de ani). Pe masura ce migrarea populatiei s-a extins in Europa si in Asia Centrala, familia limbilor indo-europene a reusit sa cuprinda vaste teritorii din cele doua continente, divizandu-se in mai multe ramuri distincte. Una dintre aceste ramuri, latina, a fost cea mai importanta din familia limbilor italice, pentru ca a fost limba Imperiului Roman, din aceasta evoluand toate limbile romanice. Vorbita initial in Latium, regiune din centrul Italiei de astazi, latina s-a extins, treptat, in intregul bazin mediteraneean, iar in Peninsula Iberica a ajuns in secolul al III-lea i.Hr., ca rezultat al cuceririi si stabilirii dominatiei romane in zona respectiva. Ulterior, s-a impartit in cateva dialecte, cunoscute sub denumirea de latina hispanica.
Pana la finalul secolului al IV-lea i.Hr, stapanirea romana, in Peninsula Iberica, decade foarte mult, din pricina atacurilor vizigotilor, care iau sub controlul lor largi teritorii. Chiar daca acestia vorbeau un dialect de origine germanica, latina ramane principala limba vorbita in peninsula, cea a vizigotilor influentand, in mica masura, limba localnicilor. Invazia islamica, in schimb, din anul 711, a generat schimbari esentiale, din punct de vedere politic, social, religios si lingvistic. In momentul in care maurii (berberi nomazi, din nordul Africii, care s-au alaturat musulmanilor arabi, pentru a cuceri aceste teritorii din vestul extrem al continentului) ajung pe coasta sudica a Spaniei, aduc cu ei o cultura si o limba araba, care vor lasa urme in evolutia latinei hispanice. Populatia autohtona a inceput sa imprumute din lexicul si din semnantica araba, motiv pentru care latina sufera modificari majore.
Cu toate acestea, influenta maurilor nu a reusit sa se extinda pe tot teritoriul Spaniei, o comunitate crestina de mici dimensiuni – aceea a Tarii Bascilor, din regiunea Pirineilor – din partea nord-vestica a peninsulei, pastrandu-si autonomia. Pana la finalul secolului al XI-lea, aceasta regiune devine suficient de puternica pentru a se autodeclara regat si incepe reconvertirea la crestinism a peninsulei spaniole. Dialectul basc ocupa un loc special in spatiul iberic, in sensul ca nici pana astazi lingvistii nu au reusit sa stabileasca exact originea lui. Se considera ca este este una dintre cele mai vechi limbi de pe continentul european, anterioara grupului indo-european.
Teoria acceptata de cei mai multi specialisti este ca basca ar fi descendenda unui grup de limbi din paleolitic, vorbite de oamenii de Cro-Magnon, veniti in vestul Europei, dinspre est, cu 8000 – 10 000 de ani in urma, si ar prezenta unele similitudini cu japoneza si coreeana. Gramatica limbii basce nu este comparabila cu nici o limba romanica din regiune (nu exista genuri pentru substantiv, adjectiv, pronume, in cazul verbelor se conjuga doar auxiliarele etc.), in schimb, la nivelul vocabularului, in timp, au fost asimilati termeni din latina si din celelalte limbi romanice, in proportie de 75%. Bascii folosesc alfabetul latin, iar principiul de functionare a limbii este fonetic (se pronunta asa cum se scrie, cu exceptia lui “h”, care nu se rosteste). Limba basca este, in prezent, limba oficiala, alaturi de spaniola, in Comunitatea Autonoma Basca (aproximativ 800 000 de locuitori) si in Navarra.
In anul 1085, in momentul in care castilienii, condusi de regele Alfonso VII, recuceresc Toledo (centrul Spaniei de astazi) si il scot de sub puterea maurilor, cultura si limba castiliana incep sa castige un prestigiu bine meritat. Pentru urmatoarele cateva secole, castilienii continua cucerirea teritoriilor din sud si din est, diminuand influenta arabilor. Pana la finalul secolului al XV-lea, musulmanii mai controlau doar o zona restransa a Granadei. Limba castilienilor ajunge sa fie folosita pe un teritoriu cuprins intre Oceanul Atlantic si Marea Mediterana, in intreagul spatiu ocupat de spanioli. La inceputurile dezvoltarii sale, limba castiliana (spaniola) cuprindea un numar mare de dialecte, neavand un caracter unitar (cum nu are, de altfel, nici astazi). Contributii importante la dezvoltarea limbii spaniole standard a avut regele Alfonso al X-lea (1252-1284). Interesat de corectitudinea limbii vorbite si scrise, regele a impus ca toate documentele administartive, stiintifice, istorice, literare sa foloseasca forma literara (normata) a castilianei. Pana la finalul domniei sale, diferentele regionale, in varianta scrisa a limbii, au disparut in mare masura.
In anul 1492, Cristofor Columb incepe faimoasa sa calatorie, pornind de pe coasta Spaniei, pentru gasirea unor noi rute cate Asia. Debarcarea, din greseala, pe coasta Americii, adica descoperirea “Lumii noi” a avut drept consecinta si impunerea limbii spaniole in teritoriile cucerite. In secolul urmator, conchistadori, misionari, cautatori de aur, aventurieri au colonizat America Centrala si de Sud, astfel explicandu-se numarul mare de tari din regiune, care au ca limba oficiala, in prezent, spaniola.
Limba spaniola este una dintre cele mai conservatoare dintre limbile romanice (prezentand unele similitudini cu portugheza, de care este apropiata si geografic). Intre dialectele limbii spaniole diferentele sunt foarte mari si, desi Academia Regala Spaniola nu recomanda folosirea termenului “castiliana”, se pare ca numerosi spanioli il prefera, pentru ca subliniaza baza dialectala a limbii si vechimea ei.
In contextul culturii universale, limba spaniola este cea care a dat capodopere, prin talentul unor scriitori exceptionali, precum Miguel de Cervantes, Federico García Lorca, Lope de Vega, sau prin latino-americanii vorbitori de limba spaniola – Gabriel García Marquez (Columbia), Octavio Paz (Mexic), Mario Vargas Llosa (Peru) etc.
.){kind=link}