Pentru cei care nu au o deosebită plăcere în a învăţa o limbă străină precum franceza sau germana, există o varietate de limbaje ficţionale foarte interesante. Chiar dacă majoritatea limbajelor create pentru filme sau cărţi nu înseamnă nimic cu adevărat, câteva s-au dezvoltat în limbaje funcţionale beneficiind chiar şi de ajutorul unor lingvişti şi profesori.

În cele ce urmează vă prezentăm unele dintre cele mai cunoscute şi complexe limbaje ficţionale din lume

  • Limba Elfilor din romanele lui J.R.R. Tolkien

Hobittul

J.R.R. Tolkien, un filolog şi lexicograf britanic, a început să lucreze la crearea unei limbi a elfilor, pe care a numit-o Tengwar, chiar înainte să înceapă oricare din lucrările sale bine-cunoscute, cum ar fi „Stăpânul Inelelor” şi „Hobbitul”. Cărţile sale şi poveştile s-au dezvoltat în jurul limbajului.

Mai mult decât atât, nu a creat o singură limbă, existând chiar două forme ale limbii elfilor învăţate de către fani – Quenya (sau limba folosită în cercurile înalte ale elfilor) şi Sindarin. Cele două sunt bazate într-o oarecare măsură pe limba finlandeză şi pe cea galeză, două limbi studiate de însuşi Tolkien; acestea pot fi la rândul lor împărţite în diferite dialecte.

De asemenea, există şi mai multe forme de scriere a limbii elfilor, cea mai populară fiind Feanorian. Modalitatea în care sunt scrise vocalele seamănă foarte bine cu cea tibetană. Un exemplu poate fi văzut pe inelul făurit de Sauron (în limba Quenya, Sauron înseamnă abominaţie) din Stăpânul Inelelor.

Ca exemplu de scriere Quenya vă prezentǎm următoarea propoziţie:

.Se transcrie:

Elen sila lumenn’ omentievo

şi se traduce:

O stea străluceşte la ora întâlnirii noastre.

  • Limba Klingoniană din Serialul S.F. „Star Trek”

Klingoniana este una dintre cele mai cunoscute limbi ficţionale din lume. Ea a fost creată de către lingvistul Marc Okrand ca fiind limba unei rase de războinici numită Klingon, din foarte cunoscutul serial Star Trek.

Okrand a publicat de-a lungul timpului multe cărţi despre această limbă; o organizaţie cunoscută sub numele de „Institutul de Limbă Klingoniană” publică o revistă dedicată ei de patru ori pe an.

Fanii folosesc această limbǎ pentru a realiza ceremonii de căsătorie, pentru a scrie cântece. Există chiar şi o variantă a operei lui Shakespeare „Hamlet” publicată în klingoniană. Chiar dacă limba klingoniană are propriul alfabet, de cele mai multe ori este transcrisă direct folosind alfabetul latin.

Exemplu al limbii klingoniene:

Citește și:  Femei celebre - Ioana d'Arc

.Se transcrie:

noH QapmeH wo’ Qaw’lu’chugh yay chavbe’lu’, ‘ej wo’ choqmeH may’ DoHlu’chugh lujbe’lu’

şi se traduce:

Distrugerea unui imperiu pentru a se câştiga un război nu reprezintă nici o victorie, iar încheierea unei lupte pentru a salva un imperiu nu este o înfrângere.

  • Limba Dothraki din „Urzeala Tronurilor” de George R.R. Martin

În seria sa de romane ce compun „Urzeala Tronurilor”, scriitorul George R.R. Martin a creat un popor nomadic ce creştea cai numit Dothraki. În cărţile sale, Martin nu a inclus foarte multe cuvinte ale limbii Dothraki. În schimb, pentru aclamatul său serial bazat pe aceste volume a fost angajat David Peterson pentru a transforma acele câteva cuvinte într-un adevărat limbaj funcţional. Limba nu are parte de un alfabet propriu, fiind folosit cel latin.

La crearea limbajului s-a luat în considerare legătura strânsă dintre oamenii Dothraki şi caii lor, încercându-se reflectarea acesteia. Dothraki este vorbită în mod frecvent de către actorii serialului şi cum în ultimii ani a devenit un adevărat hit, mulţi fani au început să o înveţe.

Exemplu al limbii poporului Dothraki:

Ishish chare acharoe hash me nem ejervae nharesoon

Se traduce:

Poate că urechea va asculta dacă aceasta este înlăturatǎ de cap.

  • Limba Na’vi din filmul Avatar

Avatar
Avatar

Pentru crearea filmului din 2009 Avatar, regizorul James Cameron şi-a dorit ca rasa de extratereştri să fie un concept complet dezvoltat, având un limbaj propriu. Pentru a face acest lucru posibil, Cameron a cerut ajutorul lui Paul Frommer, profesor al Şcolii de Afaceri Marshall ce avea şi un doctorat în lingvistică.

Frommer a creat un vocabular şi o gramatică dezvoltată pentru giganticile creaturi albastre, ţinând cont de viziunea regizorului despre cum ar fi trebuit să sune limba. Cameron a avut doar două dorinţe în ceea ce privea limbajul: acesta trebuia să fie uşor de învăţat şi de pronunţat de către actori.

Na’vi au o cultură tribală comunală şi nu au o limbă scrisă. Istoria lor este transmisă prin tradiţie orală, mai exact prin poveşti. Frommer şi-a bazat în mare parte noua limbă pe cea maori, una din cele trei limbi oficiale din Noua Zeelandă. Fanii filmului s-au arătat interesaţi imediat, iar cu ajutorul lui Paul Frommer au continuat să o dezvolte.

Exemplu al limbii poporului Na’vi:

Nga za’u ftu peseng?

Se traduce:

De unde vii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.