Lipitoarea este cea mai cunoscuta specie, dintre cele peste 600 ale sub-clasei Hirudinea, un vierme avand corpul alungit si turtit dorso-ventral, cu cate o ventuza la fiecare extremitate, folosit de om, din cele mai vechi timpuri, pentru tratarea unor boli prin ceea ce popular se numeste « lasarea de sange » (flebotomie).
In acest scop, lipitorile erau adunate sau chiar crescute, cu grija, iar astazi sunt protejate in multe parti ale lumii (Franta, Ucraina, Norvegia, Spania etc.), avand in vedere ca numarul lor a scazut drastic, din cauza distrugerii habitatului (secarea mlastinilor), a poluarii cu diverse pesticide, erbicide si ingrasaminte chimice.
Se crede chiar ca aparitia gripei aviare, in Delta Dunarii, de exemplu, are ca principala cauza, disparitia lipitorilor, de care pasarile migratoare « se lasa » muscate, acest fapt actionand ca un veritabil vaccin. Mai mult, in Rusia, Franta, Germania si Tara Galilor, s-a dezvoltat, in ultimii ani, hirudinicultura (de la « hirudo », care inseamna « a adera »/ « a se lipi ») – insemnand cresterea lipitorilor in scopuri terapeutice, in spatii special amenajate.
Dupa ce ajung la o anumita dimensiune, lipitorile sunt tinute intr-o pauza alimentara fortata, de cel putin 100 de zile, pentru a se putea extrage, din glandele lor salivare, hirudina, un anticoagulant de zece ori mai puternic decat heparina, care se foloseste, in mod curent, ca tratament intravenos sau in perfuzii, in cazul unor boli (de exemplu, tromboza).
Hirudoterapia
Hirudoterapia (terapia cu lipitori), in antichitate, se practica frecvent, pentru vindecarea laringitelor, nefritelor, nevralgiilor, gastritelor cronice, apendicitei, a congestiilor cerebrale, in toate partile lumii – in China, India, Egipt, in spatiul european – existand convingerea ca un « exces » de sange era cauza a nenumarate boli.
Mai tarziu, in perioada Evului Mediu, Avicenna, medic persan, in principala sa lucrare – « Canon » (Quanun) – arata ca aplicarea lipitorilor era mult mai utila decat folosirea ventuzelor, pentru a « trage » sangele din partile cele mai profunde ale corpului, pentru a decongestiona anumite tesuturi. Tot el a propus utilizarea lipitorilor pentru tratarea bolilor de piele si pentru vindecarea rapida a ranilor dupa o interventie chirurgicala.
In epoca moderna, nu numai ca nu s-a renuntat la astfel de metode empirice, ci, la inceputul secolului al XX-lea, multi medici de chirurgie plastica erau convinsi si au folosit lipitorile pentru refacerea zonelor din care se prelevau grefe de piele, pentru drenarea portiunilor in care circulatia sanguina venoasa era deficitara.
O lipitoare, dupa ce absoarbe 10-15 ml de sange, in 20-60 de minute, se desprinde singura din locul respectiv si poate supravietui cu aceasta cantitate de hrana si doi ani. O lipitoare trebuie insa omorata dupa tratament, pentru a se evita transmiterea unor boli. Efectul terapeutic este insa explicabil si prin efectul altor substante din saliva lipitorilor cu efecte anticoagulante, anti-inflamatoare, vasodilatatoare si anestezice.
Tratamentul cu lipitori este indicat in boli precum:
- varice
- chirurgie reparatorie si reconstructiva
- hemoroizi
- hipertensiune
- angina pectorala
- artroze
- dureri de spate
- entorse, tendinite
- hematoame
- furunculi
- abcese
- ateroscleroza
- cancere de prostata
- ciroza etc.
Sunt contraindicate in hemofilie (boala ereditara, manifestata prin predispozitie pentru hemoragii), anemie severa, imunosupresie (scaderea imunitatii din cauza unor substante – droguri, toxine).
Un anumit tip de ventuze sunt numite, prin traditie, « lipitori artificiale ». Metoda, care consta in provocarea, pe piele, a unor mici leziuni (1-2 milimetri), cu ajutorul unui aparat cu multe ace subtiri, dupa care se aplica un unguent special, care genereaza o eruptie, a fost pusa la punct de medicul german, care i-a dat si numele, Carl Baunscheidt (metoda Baunscheidt), la jumatatea secolului al XIX-lea.
Se considera ca, in acest mod, se produce o detoxifiere a pielii si a organismului, in general, si se stimuleaza, prin terminatiile nervoase cutanate, organele interne. Practicantii medicinei traditionale mai apeleaza si in prezent la aceasta terapie, care trebuie facuta cu multa grija, pentru ca pielea sa nu se infecteze.
S-a constatat ca unele boli (maladii pulmonare, gastrice, intestinale, migrene), care nu au raspuns tratamentului alopat, se pot vindeca in acest fel. Metoda este total contraindicata in cazul bolilor de piele, alergiilor la uleiurile minerale si al bolilor autoimune si, oricum, nu trebuie confundata cu tratamentul cu lipitori (Hirudo medicinalis).
Un studiu, facut de catre cativa medici germani, in anul 2003, a aratat ca hirudoterapia poate fi mai eficace in vindecarea artrozei genunchiului decat tratamentul consacrat cu diclofenac. Experimentul s-a facut cu 16 pacienti, zece dintre ei urmand terapia cu cate patru lipitori, zilnic (40-60 de minute), timp de o luna, iar sase au fost tratati conventional. La cei din prima categorie, semnele de insanatosire au aparut dupa numai 24 de ore.
Tot in anii 2000, s-a ajuns la concluzia ca lipitorile aplicate pe corp genereaza ultrasunete, pe frevente de 40-250 megahertzi, benefice organismului, masuratorile indicand o aura a pacientului mult mai luminoasa in timpul tratamentului. Practic, hirudoterapia este reconsiderata, la acest moment, cu argumente stiintifice, rezultatele pozitive fiind vizibile, verificabile intr-un timp scurt.
https://www.youtube.com/watch?v=xKMMFAiXJwg
In nenumarate tari, lipitorile se pot procura din farmacii sau se folosesc chiar si in serviciile de urgenta ale spitalelor. In Romania, exista cateva ferme de lipitori (Hirudo medicinalis), crescute in mediu de laborator, care nu prezinta niciun fel de risc in situatii de tratament. In ultimii ani se bucura de un succes deosebit si produsele cosmetice cu extrat din Hirudo medicinalis, cele mai cunoscute fiind cele produse de Laboratoarele BIORICA, din Franta.
