Literatura medievala se afla intr-un contrast puternic cu intelegerea noastra vizavi de conceptul modern de arta literara, acela de a reflecta experientele sau observatiile personale. Intruchipeaza, de fapt, postura tipica a lumii, universala si ideala, ce se aplica la realitatea empirica, si nu la cea actuala. Exista o preferinta pentru clisee si formule inaccesibile oamenilor de rand. Totodata, motivatia psihologica puternica este straina literaturii medievale, temele si motivele fiind in stransa legatura cu latura traditionala sau usor stiintifica. Nu se vorbeste despre un geniu urias, pe care oricum oamenii vremii l-ar fi dispretuit, nici despre suferinta cu care operele moderne ne-au obisnuit, ci despre creatii de referinta in domeniul stiintific, religios sau istoric. Exista, desigur, si abateri de la aceste trasaturi.
Evul Mediu era o comunitate inchisa, cu restrictii si fara o imagine prea coerenta in arta. Cu toate acestea, literatura medievala aoferit creatii, fara de care, nu s-ar fi putut cladi nimic din tot ceea ce astazi numim arta literara. In acelasi timp, acest spatiu a dus la formarea unor modele morale care stau si astazi la baza atitudinii etice. Scriitorii si poetii trebuiau să fie oameni formati, scoliti sau de rang nobiliar si daca operele lor au rezistat in fata eroziunii timpului, gusturilor variate, generatiilor, atunci se poate afirma ca acestea reprezinta garantii ale valorii, mai ales daca au fost pastrate în mintile oamenilor. Asa cum spunea si G. Ibraileanu, „oamenii nu tin minte decat numai ceea ce-i impresioneaza profund”. Rezistenta in timp inseamna aprobarea maselor.
De fapt, mare parte din operele pe care le consideram ca facand parte din literatura medievala nu au fost scrise, ci transmise oral, prin viu grai, pastrate de fiecare generatie, oricat de marginasa ar fi fost. Miturile celticilor sunt doar cateva „vorbe vii” la care am putea face referire. De altfel, se spune ca nu exista opere scrise, in cazul celtilor, deoarece nu stiau sa scrie.
Cronicarul si episcopul, Geoffrey of Monmouth (cca. 1100-cca. 1150), a scris „Historia Regum Britanniae”(1136), adica „Istoria Regilor Britaniei”, insa timpul nu i-a aprobat creatia, majoritatea evenimentelor expuse fiind doar plasmuiri ale imaginatiei sale. Chiar si asa, lucrarea istorica este valorificata prin prezentarea Legendei lui Arthur, dar si prin prezentarea controversatei povesti a Regelui Lear sau Leir. Legenda a aparut mai tarziu, transpusa intr-o tragedie de catre William Shakespeare in trei ani (1603-1604).
Cel mai cunoscut poet european din Evul Mediu este Dante Alighieri(1265-1321), politician italian şi filosof. A scris „Viata noua”, creatie in versuri si in proza inspirata de iubirea pe care i-o purta lui Beatrice, tratate filosofice, politice si literare, cum ar fi „Ospatul”, „Monarhia”, insa una dintre cele mai reprezentative opere, atat pentru literatura medievala, cat si pentru cea antica, este „Divina comedie”, o capodopera in trei parti, asa cum poetul le-a parcurs: „Infernul”, „Purgatoriul” si „Paradisul”. Tot din Europa, de aceasta data, din Anglia, primul poet a fost Caedmon (657-680), calugar.
El a scris „The Dream of the Holy Rood” – „Visul Crucii Sfinte”. Ideea mortii a generat creatii spirituale, tragice, pe cand dorinta de a afla trecutul a dus la rascolirea lui, si cand nu s-au gasit destule urme, imaginatia a inlocuit evenimentele istorice. Alegoria a dominat Evul Mediu in literatura, prin tema iubirii, a fricii continue fata de Dumnezeu si de lumea cealalta, a dorintei de mantuire, stari exprimate oarecum absurd, in dezacord cu realitatea. Miracolele, cautarea frenetica a unor raspunsuri vizavi de misterele lumii, presupusele apocalipse nu au fost decat unele dintre subiectele asupra carora, marii invatati s-au oprit cu precadere.
Literatura medievala este inteleasa ca o uniune a cel putin două domenii: crestinism si eroism. Per ansamblu, cuprinde poemele eroice din mediile nobiliare, carora li se si adresau, precum „Cantecul lui Roland” (Franta), „Cantecul Nibelungilor” (Germania), sau „Cantecul despre oastea lui Igor” (Rusia). In aceste poeme eroice, virtutile militare sunt puse in prim plan, tinandu-se cont si de eticheta comportamentala. Cavalerii isi iubeau curtea, aparau oamenii saraci si vaduvele. In ceea ce priveste crestinismul, iubirea dumnezeiasca era primordiala, cele mai valoroase lucrari de acest gen fiind scrise de teologul şi filosoful Augustin (354-430). In acest sens, trebuie sa-l mentionam si pe binecunoscutul Martin Luther (1483-1546). Doctor in teologie, a scris manifeste religioase, de natura protestantista, precum „Cele 95 de teze” sau „Luteranism”.
Alte opere fundamentale ale literaturii medievale ar fi cele doua cicluri, al „Cavalerilor Mesei Rotunde” sau al lui „Tristan şi Isolda”. Una dintre cele mai controversate legende este insa, „Povestea Graalului”.
Tema iubirii, in literatura medievala, este o tema frusta, expusa aproape intr-un stil jurnalistic, fara implicatii, uneori in paragrafe incalcite, ce nu-i permit cititorului sa parcurga usor subiectul. Totodata, sacrul medieval ocupa mare parte din operele teologilor, acestia alegand sa-si inchine toate viata unor astfel de lucrari. Se mai poate spune ca scriitorii din Evul Mediu au pus accent pe adevarurile supreme, desprinse dintr-o alta lume, scrise intr-un ton sententios, damnand pacatosii si pe cei care nu le impartaseau credinta. De fapt, aceasta este o alta trasatura, aceea a judecarii oamenilor care nu erau de acord cu parerile lor. Martin Luther este un exemplu relevant in acest caz, el dorindu-si reformarea Bisericii Catolice, prin intermediul lucrarilor scrise. Se incerca, de asemenea, transmiterea unor mesaje din lumea de dincolo, majoritatea lor fiind inchipuita.
Avand in vedere ca despre perioada Evului Mediu (ce a tinut din anul 476, adica de la caderea Imperiului Roman de Apus, pana in secolul XII) se crede ca s-a prelungit cu cateva secole in Estul Europei, putem vorbi si despre literatura medievala romana, dar fara prea multe exemple. In pofida acestui fapt, cel mai vechi document scris in limba romana este epistola din anul 1521, apartinandu-i lui Neacsu de la Campulung. Acest document era, de fapt, o scrisoare trimisa lui Benkner.
Trebuie remarcate si incercarile Diaconului Serban de a traduce Biblia (1688) pentru prima data, dar si contributia tatalui sau, Diaconul Coresi, din Targoviste, care a tiparit primele carti in limba romana. Majoritatea scriitorilor din Evul Mediu a fost cronicari, precum Ion Neculce, Grigore Ureche, Miron Costin. De pilda, Grigore Ureche (cca. 1590-164) a scris „Letopisetul Tarii Moldove”, cronica scrisa cu scopul conservarii evenimentelor istorice. Alte opere reprezentative au fost scrise de Varlaam Motoc, mitropolitul Moldovei, fiind considerat de criticul Nicolae Manolescu „primul nostru povestitor”.
Desi toate creatiile ce cuprind literatura medievala se afla in contrast cu parerile noastre referitoare la ceea ce, de fapt, arta literara reprezinta, trebuie sa admitem ca lucrarile din Evul Mediu au influentat exact operele pe care, astazi, le consideram a fi marile creatii literare.
