,,Prieteni dragi, acum porni-vom
Pe malul Dunării cel clar
Și vom porni nu pe o navă,
Ci pe-un vapor imaginar.
Cum fierbe apa în cazane
Și sar dintr-însa stropi mărunți
Așa-i și Dunărea când fierbe
În marele cazan de munți …
Deasupra ei sunt aburi groși
Și-n serile cu clar de lună,
Iar nourii s-agață-n brazi
Când tună-n vreme de furtună …”
(N. Labiș-Dunărea)
Și așa am pornit la drum…spre așa-zisele cazane ale fluviului.
Cea mai spectaculoasă porțiune a Dunării, pe tot parcursul ei din munții Pădurea Neagră până în Delta Dunării, este la Cazane, lângă Orșova. Munții Carpați împreună cu Dunărea formează cel mai lung defileu natural din toată Europa. Din Orșova poți ajunge la Cazanele Dunării cu mașina, urmând indicatoarele din Orșova spre Moldova Nouă, Eșelnița și Dubova, iar după 25 de kilometri vei intra în defileu. Drumul este mărginit de o parte și de alta de apele învolburate ale fluviului și pe cealaltă, de dealurile abrupte cu păduri de brazi și stejar, din loc în loc presărate cu cabane și pensiuni cu oameni primitori și veseli. La pensiuni, se servește cel mai mult pește, pește proaspăt de Dunăre, sub formă de ciorbă, saramură, plachie și câte și mai câte feluri, multe împrumutate de la sârbi, dar cu specific inconfundabil românesc.
Aici trec drumuri de transhumanță, păstorii și câinii lor mână turme de oi și capre spre pășunile grase unde petrec vara cât e de lungă. Păstorii, oameni harnici, și cred că într-un fel special construiți, stând toată vara cu oile și câinii, izolați, neavând cu cine vorbi, atunci când găsesc vreun trecător sunt dornici de taclale. În afară de indicații prețioase de drum, sunt un izvor nesecat de snoave.
Chipul lui Decebal săpat în stânca Carpaților, veghează Dunărea
Când vii la cazane, vii pentru chipul cioplit al lui Decebal, cea mai mare statuie din România. Eu pentru asta m-am dus, celelalte au venit la pachet cu statuia, adică peisajul mirific al Dunării, liniștea fluviului după zbuciumul de la cazane când cursul era gâtuit de munte. Orice ai face, nu poţi rata statuia lui Decebal de la Porțile de Fier. Are 42 de metri înălțime cu tot cu cușmă şi 25 metri în lățime, așa că îți sare în ochi imediat, de departe. Decebal este de 3 ori mai înalt decât Colosul din Rodos, dar este cu 6 metri mai mic decât Statuia Libertății din New York.
Ideea construirii acestei statui i-a aparținut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan și a durat 10 ani, din 1994 când au început sculptura, până în anul 2004, executată de cei 12 sculptori-alpiniști, realizarea ei costându-l pe sponsor peste un milion de dolari. Executarea acestei lucrări s-a desfășurat sub conducerea sculptorului orșovean Florin Cotarcea, fiind realizată în ciuda pericolului reprezentat de înălțime, căldură și, desigur, de vipere. Aici este un loc în care viperele apar frecvent, fiind cea mai populată zonă din țară cu asemenea târâtoare periculoase, cărora le plac stâncile vara, expuse la soare. Domnul Drăgan a vrut un rege cu un chip european, ales dintre mai multe machete, dintre care Decebal a fost câștigător. Echipa de 12 alpiniști, împreună cu sculptorul Cotarcea, a lucrat în câte două ture de câte șase ore, șapte luni pe an. Muncă de Sisif, dar până la urmă a ieșit ceva superb, monumental și impresionant, mai ales când treci pe lângă ea cu barca, atunci te simți mic și dominat de muntele uriaș.
Lucrarea este cea mai mare din Europa și chiar mai mare decât grupul Rushmore din Statele Unite. Statuia e lucrată pe o stâncă de 128 de metri măsurată de la baza apei.
Mănăstirea Mraconia cea nouă
Tot în zonă, am văzut și Mânăstirea Mraconia, construită pe un fost punct de dirijare a vaselor. Locul de la cazane era foarte îngust, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea munților, nu puteau două vase simultane să treacă ușor una pe lângă alta. Aici, de multe ori, se aventurau turcii și atacau mănăstirea, locul fiind părăsit în anul 1453 de călugării înspăimântați. Banul Severinului, Nicolae Gârlişteanu, soția lui Anca, fiica lor, Irina și nepoata lor, Nasta ctitoresc mânăstirea Mraconia. În 1628, Episcopul Iosif al Mehadiei, nepot al Nastei se retrage la Mraconia, îşi scrie testamentul şi moare, fiind îngropat în biserică, alături de ctitori. Cu perioade de înflorire și decădere, atacată de năvălitori, jefuită, istoria nu a iertat acest mic lăcaș de turbulențe.
Valea Mracunei (însemnând loc ascuns sau apă întunecată), unde până în anul 1967 se găsea mânăstirea, a fost sacrificată la construcția Hidrocentralei Porțile de Fier 1, când apele revărsate ale lacului de acumulare au înghițit ruinele mânăstirii și o bună parte a zonei înconjurătoare, fiind botezată de către localnici „mânăstirea de sub ape”. Când nivelul Dunării scade foarte mult, ruinele în formă de cruce ale vechiului lăcaș pot fi văzute cu ochiul liber. În anul 1993, se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, se reînființează acest așezământ în alt loc, dar cu același nume.
La peșteră, panoul pe mal, peștera în apă
Dacă ai ajuns la statuia lui Decebal, e musai să faci o plimbare cu barca la Cazane. Ambarcațiunile destul de moderne care au o capacitate de 10-14 locuri se găsesc lângă Chipul lui Decebal, mai exact sub podul care traversează brațul Dunării.
Prețul unei călătorii variază între 30-35 ron/persoană. Lungimea traseului este de aproximativ 8,5 km, timpul mediu de parcurs fiind de 2 ore, dus-întors.
Unul din punctele de atracție din traseu este și cea mai mare peșteră din Clisura Dunării, Peștera Ponicova, care este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, muntele Ciucaru Mare, fiind parțial inundată după crearea lacului de baraj. Galeriile sale însumează 1.660 m străbătând Ciucaru Mare şi ieșind în Dunăre.
Peștera Ponicova este declarată rezervație speologică datorită unor resturi de fosile de Ursus spelaeus, un fragment de ceramică foarte vechi și a unor specii endemice de floră și faună subterană. Vizitarea este recomandată în perioada lunilor mai – octombrie, cu excepția perioadelor de viitură când este posibil ca Galeria Ponicovei să fie inundată de ape. Este de preferat ca accesul să fie în grupuri cu un ghid, din motive lesne de înțeles.
La Cazane, adâncimea apei este cea mai mare de pe tot cursul ei, ajungând la 100 m, iar uneori lățimea este de doar 230 m, defileul Dunării fiind de doar 9 km, iar viteza apei învolburate în îngustimea cazanelor este de 5m/s.
Rezervația complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici protejează flora, fauna și geologia munților din zonă și ar fi frumoasă o drumeție pe cărări de munte, cu ghid din parc.
Spectacolul Dunării care ia cu asalt muntele, vrând să ajungă la vărsare, care se arcuiește și se adâncește până la Porțile de Fier, continuând triumfătoare spre Drobeta Turnu Severin este unul special. Nu ai să găsești în alt loc la fel. Aici, Dumnezeu a așezat pe un spațiu atât de restrâns atât de multe splendori. Armonia dintre fluviu și munte a creat locuri unice, peisaje sălbatice care te transpun într-o lume diferită. Lumea Cazanelor Dunării, ținut de legendă și istorie, așteaptă călătorii să o descopere.