Ludi Florae (“Floralia” sau “Floralies”), care se traduce, în limba română, ca „Jocurile Florei„, este denumirea dată, în Roma Antică, unor festivaluri închinate zeiței florilor, Flora, celebrată, la vremea respectivă, în perioada de la sfârșitului lunii aprilie și începutul lunii mai, mai exact între 27 aprilie, după vechiul calendar roman, 28 aprilie, după calendarul iulian, până la 2/ 3 mai, şase zile de bucurie, de invocare a primăverii, cu dansuri, concursuri de poezie, reprezentaţii teatrale, vânători ritualice și alte evenimente culturale și religioase.

Cultul zeiţei Flora şi sărbătoarea “Ludi Florae” s-au născut, la Roma, în timpul regelui Titus Tatius, cel care a împărţit tronul cu Romulus, după ce romanii şi sabinii (în urma “Răpirii sabinelor”) au încheiat pace, devenind un singur popor, în secolul al VIII-lea i.Hr.

Despre Flora, zeiţă a tinereţii şi fertilităţii, care patrona peste primăvară, peste lumea vegetală, flori, grădini şi câmpii, legendele spun că era din neamul sabinelor (populaţie originară din centrul Peninsulei Italice), că a devenit soţia zeului vântului, Zefir, care i-a dăruit primăvara eternă, semn de dragoste nesfârşită.

Zeiţa Flora, slujită de mai multe preotese, în toate reprezentările păstrate până în prezent, este înfăţişată cu o cunună de flori pe cap şi cu braţele încărcate cu flori, uneori avându-l alături pe Zefir, o imagine care i-a inspirat pe pictori celebri, precum Botticelli, Rembrandt, Brueghel, Rubens etc., toţi întruchipând-o ca pe un ideal de frumuseţe şi înconjurată de darurile primăverii.

De altfel, în mitologie, ca şi în artă, în general, “floarea” este un arhetip al sufletului, un “centru spiritual”, iar “folosirea alegorică a florilor este şi ea infinită: ele fac parte dintre atributele primăverii, aurorei, tinereţii, virtuţii etc.”(Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, “Dicţionarul de simboluri”).

Ludi Florae – o sărbătoare “plebee”

Botticelli, Primavera
Botticelli, Primavera

Se pare că Ludi Florae (“Jocurile Florei”) era o sărbătoare “plebee”, adică dedicată oamenilor de rând, cetăţenilor romani liberi, care nu erau “patricieni” (nu aparţineau clasei conducătoare din Roma antică).

În anul 238 î.Hr., spun documentele, după o secetă cumplită şi după o consultare a “Cărţilor Sibiline” (o colecţie de versete oraculare), a fost construit un templu pentru a o onora pe zeiţa Flora, iar în apropierea templului, în “Circus Maximus” (un spaţiu larg, dedicat, în mod obişnuit, curselor de care, unul dintre cele mai populare sporturi ale timpului) se desfăşurau petrecerile, reprezentaţiile dramatice prilejuite de “Ludi Florae”, participanţii purtau veşminte colorate (nu albe, ca în ceremoniile dedicate zeiţei cerealelor, Ceres), căprioare şi iepuri, simboluri ale fertilităţii, erau eliberate ritualic în cinstea Florei, se arunca peste participanţii la ceremonii cu seminţe şi boabe de fasole, de asemenea, simboluri ale fertilităţii.

Disiparea treptată a semnificaţiilor “Jocurilor Florei”(Ludi Florae)

Ludi Florae, Tiepolo, Triumful Florei
Ludi Florae, Tiepolo, Triumful Florei

Scrierile antice mai consemnează că, în timp, “Jocurile Florei” au degenerat, la “Ludi Florae”, participând, de la un moment încolo, şi prostituate (“meretrix” – femei plătite, din clasele superioare, şi “scortum”, din clasele de jos sau sclave, prostituţia fiind legală şi autorizată în Roma antică), aşa cum se întâmpla şi la Festivalul “Vinalia”, care se ţinea la data de 23 aprilie. Acestea dansau goale sau simulau lupte de gladiatori, după cum povesteşte Juvenal, un poet latin, autor al “Satirelor”, în care face o critică aspră și pitorească a viciilor.

Se mai spune că politicianul roman Cato cel Tânăr, figură emblematică a stoicismului (o şcoală filosofică a eticii personale, bazată pe autocontrol şi virtute), participând la Ludi Florae şi scandalizat de obscenitatea dansurilor, ar fi părăsit Circus Maximus în timpul petrecerilor.

Treptat, “Ludi Florae” şi-a pierdut din importanţă, iar în Evul Mediu și Renaștere, expresia care aminteşte de “Jocurile Florei” a fost reînviată pentru a desemna diferite festivaluri sau jocuri care sărbătoreau primăvara și frumusețea naturii. Astăzi, expresia este adesea folosită pentru a descrie evenimente culturale sau artistice, care celebrează primăvara și natura, în contextul artei și al florilor.

De la Ludi Florae, la Sărbătoarea FloriilorPrimavara

În lumea creștină, Sărbătoarea Floriilor este celebrată în duminica (“Duminica Patimilor” sau “Duminica Floriilor a Patimilor Domnului”) care precede Paștele, reamintind, conform textelor sacre, de intrarea în Ierusalim a lui Iisus Hristos, cu doar câteva zile înainte de răstignirea sa, și este asociată și cu minunea învierii lui Lazăr din Betania.

Această sărbătoare este un moment important în calendarul creștin, însemnând începutul Săptămânii Patimilor. dar marchează și renașterea naturii, triumful primăverii, într-un moment în care fiecare credincios este îndemnat să se reînnoiască spiritual.

Citește și:  Cateva activitati distractive de Paste

Legătura între Ludi Florae şi Sărbătoarea Floriilor constă, pe de o parte, în faptul că denumirea “Florii” vine din latinescul “Floralia” sau “Floralies” şi, pe de alta, că ambele sunt legate de celebrarea naturii înfloritoare și a primăverii, chiar dacă din perspective religioase și culturale diferite.

Ca şi în cazul altor sărbători creştine (Sfântul Gheorghe/ Sângeorz, Paştele, Crăciunul etc.), reprezentanţii bisericii au decis să suprapună datele noilor sărbători peste ceremonii vechi, precreştine, pentru a-i atrage pe credincioşii obişnuiţi să sărbătorească, în anumite perioade ale anului, fie zeităţi, fie momente semnificative, precum renaşterea naturii, primăvara.

Floriile au fost celebrate pentru prima dată, numai la Ierusalim, în secolul al IV-lea, extinzându-se apoi în întreaga lume creştină. Există mărturii despre cum se desfăşura această sărbătoare la Ierusalim, precum cele ale unei anume Egeria, care povesteşte, în jurnalul său, cum oamenii veneau pe Golgota (un loc în afara zidurilor Ierusalimului, unde Iisus Hristos a fost crucificat), la Biserica Mare, şi participau la slujbă, apoi intonau imnuri pe Muntele Măslinilor, spuneau rugăciuni, cu ramuri de finic (curmal) în mâini, ramuri considerate simboluri ale biruinţei.

“Duminica Stâlpărilor” şi crenguţele de salcie

Ludi Florae, Floriile/ Stalparile
Ludi Florae, Floriile/ Stalparile

Sărbătoarea Floriilor, în tradiţiile noastre, se mai numeşte şi “Duminica Stâlpărilor”, stâlparea” fiind numele dat, în grai popular, ramurii înfrunzite şi înflorite (cu mâţisori) de salcie, care se împarte ortodocşilor la biserică, în Duminica Floriilor, şi care se pune acasă, la icoane, deasupra uşii sau a ferestrelor sau în grădină, semn că primăvara a biruit şi având rol protector pentru pomi, casă şi gospodărie, pentru a aduce belşug, noroc şi sănătate.

Unele legende spun că Maica Domnului, pornind să-şi găsească Fiul, pentru a trece peste o apă, a rugat o salcie să îi facă punte, ca răsplată binecuvântând-o ca, din lemnul ei, să nu se poată face cărbune şi crenguţele să fie duse, în fiecare an, la biserică, de Florii.

În plan simbolic, faptul că ramurile de salcie prind foarte repede rădăcini fac din acest arbore (salcia) o expresie a “Legii divine”, în numele căreia va triumfa viaţa. Nu întâmplător, în multe alte culturi, salcia este “Arborele vieţii”, expresie a reînnoirii ciclice.

Alte obiceiuri de Sărbătoarea Floriilor, la români

Primavara
Primavara

În tradiţia populară românească, în afară de participarea la slujbe, în biserică, unde preoții binecuvântează ramurile de salcie, multă vreme s-a conservat obiceiul “Lăzărițelor”, cu trimitere simbolică la minunea învierii lui Lazăr, în sâmbăta dinaintea Floriilor. Potrivit textelor sacre, în această zi, Iisus îl aduce la viață pe Lazăr din Betania, la patru zile după înmormântarea acestuia.

În legendele româneşti foarte vechi, despre Lazăr se spune că era o zeitate a vegetatiei sau că era fratele unei tinere care s-a căsătorit cu Dragobete, “Cap de primăvară”. Fiind cu oile şi grăbindu-se spre casă, făcându-i-se dor de plăcintele preparate de mama sa, Lazăr a căzut şi s-a stins din viaţă.

“Lăzăriţele”, obicei prezent mai ales în Muntenia şi Dobrogea, se referă la împrejurarea (legată de Florii) în care fete îmbrăcate în alb, purtând pe cap coroniţe din flori, umblau din casă în casă, spunând povestea lui Lazăr şi dansând, iar femeile, în această zi, împărţeau plăcinte pentru sufletul celor trecuţi dincolo. De altfel, sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca “Moşii de Florii”, zi în care se fac pomeniri pentru cei trecuţi în lumea de dincolo.

De Florii, se mai obişnuia ca fetele să-şi scoată zestrea la soare şi să facă diverse ritualuri “de ursită” (de exemplu, să pună ramuri de salcie sub pernă), pentru a afla dacă se căsătoresc sau nu în anul respectiv.

În unele zone ale ţării, exista şi obiceiul ca oamenii să se lege la brâu cu crenguţele de salcie sfinţite, pentru ca acestea să-i păzească de rău şi de boli.

De asemenea, se spune că aşa cum este vremea de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte.

Pentru toţi cei care au nume de floare sau care s-au născut în această zi, La mulţi ani!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.