Lumea de ieri. Amintirile unui european este ultima carte a scriitorului austriac Stefan Zweig, publicată în 1943. Este un volum autobiografic, un adevărat “testament” literar, cultural, moral al scriitorului. Zweig a început să scrie “Lumea de ieri” în 1934, când, confruntat cu persecuţia nazistă, a hotărât să fugă, împreună cu soţia sa, în Anglia, apoi în Brazilia, unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Manuscrisul cărţii a fost trimis editorului din New York prin poştă, în februarie 1942, cu o zi înainte ca Zweig (în vârstă de 61 de ani) şi soţia sa să se sinucidă. În scrisoarea de adio, scriitorul mărturiseşte că, pentru el, “munca intelectuală a fost întotdeauna cea mai pură bucurie și libertatea individuală, binele suprem al acestei lumi”, iar prietenilor săi le doreşte “să mai vadă zorii după noaptea lungă”, făcând aluzie la istoria dramatică, pe care a cunoscut-o si trăit-o, în opoziţie cu anii de dinaintea Primului Război Mondial, pe care i-a considerat “vârsta de aur a statorniciei”.

Ceea ce frapează, astăzi, citind cartea lui Stefan Zweig, este similitudinea evenimentelor la scara istoriei, mecanismele şi realităţile care, în secolul trecut, ca şi acum, au transformat o lume liniştită şi lipsită de griji majore într-una în care s-a produs “cea mai îngrozitoare înfrângere a raţiunii”.

Diferenţa dintre anii aceştia, pe care îi trăim noi, astăzi, la inceptul secolului al XXI-lea, şi perioada anterioară pare a fi foarte asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu ceea ce a trăit scriitorul înainte de 1914, într-o Europă tradiţională, stabilă, liberă, la apogeul bogăţiei şi puterii sale, cu o viaţă socială, economică, artistică înfloritoare şi ceea ce a urmat – războaie, pandemii, distrugere, crize, derută, adică moartea unei civilizaţii care avea totuşi atât de mare încredere în viitor.

Lumea de ieri. Amintirile unui european, de Stefan Zweig – câteva repere

Lumea de ieri, de Stefan Zweig, Viena, 1900
Lumea de ieri, de Stefan Zweig, Viena, 1900

Construindu-se ca o mărturie despre un timp, cartea “Lumea de ieri. Amintirile unui european”, de Stefan Zweig, se structurează cronologic. “Când încerc să găsesc o caracterizare succintă pentru anii dinaintea Primului Război Mondial, ani în care am devenit matur – spune autorul – sper să transmit plenitudinea acelei perioade, numind-o vârsta de aur a statorniciei. În aproape milenara noastră monarhie austriacă, totul părea să se sprijine pe temelii de granit, statul însuşi fiind chezăşia supremă a acestei trăinicii”.

Viena şi Austria de la sfârşitul secolului al XIX-lea – adică “Lumea de ieri” – sunt asociate cu adevăratul spirit european: “Tara avea un sistem politic stabil și o monedă susținută de aur și toată lumea se putea vedea confortabil în viitor. Multe invenții au revoluționat lumea: telefonul, electricitatea și mașina. Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Vienă de altădată” – subliniază scriitorul. Ura care contrapune o ţară altei ţări, un popor altui popor, un grup altui grup încă nu ţâşnea zilnic din gazete, nu dezbina oamenii şi naţiunile; acel instinct de turmă şi de gloată încă nu devenise atât de monstruos cum e în viaţa publică de azi; libertatea de mişcare a individului trecea drept o condiţie firească a existenţei […] toleranţa nu era dispreţuită cum e astăzi, ca un semn de slăbiciune şi lipsă de fermitate”.

A trăi şi a-i lăsa şi pe alţii să trăiască”, vestita maximă a vienezilor, explică scriitorul, “părea mai omenoasă decât toate imperativele categorice și se impunea irezistibil în toate cercurile. Săraci și bogați, cehi și germani, evrei și creștini conviețuiau pașnic în ciuda unor frecușuri ocazionale, ba chiar și mișcările politice și sociale erau lipsite de acea groaznică revărsare de ură care a pătruns în circuitul vital al epocii ca reziduu otrăvitor din Primul Război Mondial”.

„Căci nu a fost un secol pătimaș”…

Stefan Zweit in Salzburg
Stefan Zweit in Salzburg

“Vârsta de aur” pe care o elogiază Stefan Zweig, în “Lumea de ieri”, “nu a fost un secol pătimaş”. Se pare că timpul avea răbdare. Graba ar fi fost inutilă şi socotită ca o lipsă de eleganță. Despre tatăl său, autorul spune că nu-şi aminteşte să-l fi văzut vreodată urcând sau coborând în fugă scările sau făcând lucrurile în grabă. Bărbaţii aveau atitudini demne, trebuiau să transmită încredere, curaj, iar femeile erau sfioase, delicate, “în defensivă”.

Vienezii aveau gusturi rafinate și erau capabili să emită judecăți de calitate. Respectul pentru cei vârstnici era cuvântul de ordine, iar școala era responsabilă de cultivarea valorilor, de a disciplina și de a calma ardoarea tinereții.

O evervescență culturală fără precedent a caracterizat “Lumea de ieri”. Fiecare, mărturiseşte Zweig, îşi căuta un talent pe care să-l exteriorizeze. “Cafeneaua”, în Viena, era un adevărat “club democratic” şi cultural, accesibil oricui, în care puteau fi întâlniţi artiştii vremii, în care se găseau ziarele şi revistele timpului, se discuta, se făceau planuri, se legau prietenii.

În perioada studenţiei (Zweig a studiat filosofia) a întâlnit nenumărate personalităţi ale vieţii culturale, printre aceştia Rudolf Steiner, fondatorul antroposofiei, Max Reger, compozitor, pianist, poetul Emile Verhaeren etc.

Prima călătorie la Paris îl marchează profund prin atmosferă – cu adevărat “oraşul tinereţii etene” şi al culturii. Aici i-a cunoscut pe poetul Rainer Maria Rilke, pe Rodin, unul dintre cei mai importanţi sculptori din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

A călătorit şi la Londra, în India, apoi în Statele Unite ale Americii, unde a fost impresionat, după cum mărturiseşte în “Lumea de ieri”, de oportunităţile de a-ţi găsi o slujbă, de a-ţi câştiga existenţa, fără să conteze originea, condiţia persoanei respective.

Primul Război Mondial şi “lumea de ieri” în destrămare

Stefan Zweig, Lumea de ieri
Stefan Zweig, Lumea de ieri

Atentatul de la Sarajevo, din vara anului 1914 (28 iunie), când arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul Imperiului Austro-Ungar, și soția, Sophie Chotek, ducesa de Hohenberg, au fost asasinaţi de către naționalistul sârb bosniac, Gavrilo Princip, a schimbat din temelii o lume ce părea statornicită pentru totdeauna.

Lumea, îşi aminteşte Zweig, nu și-a imaginat niciodată că ar putea izbucni un război, dar evenimentele de rău augur s-au înmulțit până la izbucnirea războiului prin declarația de război a Austriei împotriva Serbiei. Nimic nu a mai fost cum era. Mai mulţi oameni de cultură, respectaţi, au încercat să reunească marii gânditori ai tuturor națiunilor pentru a încuraja înțelegerea reciprocă. Ura cultivată de război a fost insă mai puternică. Pe frontul rusesc, consemnează autorul, soldaţii, de ambele părţi, neputincioşi şi victime ale deciziilor celor puternici, au închegat un fel de solidaritate inutilă.

O epocă de răsunătoare trageri pe sfoară

Inapt din punct de vedere fizic pentru a merge pe front, Zweig pleacă, la un moment dat, în Elveţia, una dintre puţinele ţări neutre în raport cu războiul, dar se întoarce în Austria “în ruină”. Constată cu stupoare că tânăra generaţie devine din ce în ce mai “răzvrătită”, dar într-un sens bizar – homosexualitatea este exhibată ca un semn de protest, se nasc diverse curente de opinie, ideologice, culturale radicale – la acestea adăugându-se o regresie generală a vieţii, inflaţie, sărăcie.

Citește și:  Ce masterat alegi?

Ce vreme incredibilă – notează Zwig, în memoriile sale – anarhică, zgomotoasă, în acei ani când, în Austria și Germania, odată cu subțierea valorii banilor, începuseră s-o ia la vale toate celelalte valori. O epocă de extaz înflăcărat și de răsunătoare trageri pe sfoară, un amestec unic de nerăbdare și fanatism. Tot ce era extravagant și incontrolabil își trăia acum epoca de glorie: teozofie, ocultism, spiritism, somnambulism, antropozofie, chiromanție, grafologie, yoga indiană și misticism. Tot ce promitea senzații de maximă intensitate, necunoscute până atunci, orice tip de stupefiante, morfină, cocaină și heroină, se vindeau ca pâinea caldă; singura tematică ce avea căutare în teatru era incestul și paricidul, categoric proscrisă era, dimpotrivă, orice formă de normalitate și moderație”.

Anii postbelici

Austria, Epoca interbelica
Austria, Epoca interbelica

Supravieţuind anilor grei de după război, Zweig face o scurtă călătorie în Italia, apoi în Germania, unde îl vizitează pentru ultima dată pe bunul prieten Walther Rathenau, industriaş, scriitor, la vremea aceea ministru de externe al Republicii de la Weimar, numele dat de istorici Germaniei de după Primul Război Mondial, prima democrație parlamentară din istoria Germaniei.

La puţină vreme, după încheierea Tratatului de la Rapallo, intre Germania şi Rusia Sovietică, prin care fiecare dintre părți renunța la orice pretenție teritorială sau financiară față de cealaltă parte, Rathenau a fost asasinat. Zweig consideră că acest episod dramatic a fost decisiv pentru ascensiunea Partidului Nazist.

Călătoria din care a învăţat multe, mai spune scriitorul care a dobândit între timp şi mai multă faima, a fost cea din Rusia, unde a ajuns graţie unei invitaţii oficiale la celebrarea zilei de naştere a lui Lev Tolstoi (care se stinsese din viaţă în 1910).

Lumea de ieri. Amintirile unui european – Ascensiunea lui Hitler

În “Lumea de ieri. Amintirile unui european”, un capitol distinct este consacrat ascensiunii lui Hitler, despre care Zweig spune că, la început, a fost unul dintre numeroşii agitatori din acele vremuri tulburi, cu nenumărate lovituri de stat. Chiar şi în aceste condiţii, părea de neconceput ca un astfel de “om needucat” să acceadă la putere. În opinia autorului, acest “succes” se explică prin numeroasele promisiuni pe care Hitler le-a făcut aproape tuturor partidelor, după care, ajuns la putere, treptat, dar sigur, a făcut ca Germania să se scufunde într-un regim de teroare.

Capitolul final – „Soarele Romei a apus”…

Stefan Zweig, Sursa BBC
Stefan Zweig, Sursa BBC

Capitolul final din “Lumea de ieri” debutează cu un citat din Shakespeare, din piesa “Iulius Caesar”: „Soarele Romei a apus. Ziua noastră a trecut./ Vin nori, rouă și primejdii; faptele noastre sunt făcute”.

Într-o perioadă în care s-a aflat la Londra, pe lângă ocazia de a asista la o dezbatere memorabilă intre George Wells, un remarcabil autor de science-fiction, şi scriitorul irlandez, Bernard Shaw, faţă de care avea o admiraţie necondiţionată, Stefan Zweig a adunat material pentru a scrie o biografie a Mariei Stuart, regina Scotiei între 1542 şi 1567 şi regina a Franţei (1559 – 1560), prin căsătoria cu Francois al II-lea. Zweig părăseşte însă Londra când poliția decide să-i percheziționeze reședința, fapt de neconceput până la acea dată, într-un stat de drept.

După anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938, Zweig a crezut, a sperat că, poate, doar Argentina, care păstrase moştenirea hispanică intactă, sau Brazilia ar mai putea scăpa de negurile care acoperiseră Europa. Este şi motivul pentru care a ales să se exileze în Brazilia, la Rio de Janeiro, împreună cu Lotte, soţia sa, în timp ce restul familiei a rămas în Austria.

În mai 1941, susţine la New York ultima prelegere, iar în vara aceluiaşi an, reîntors în Brazilia, începe să-şi scrie memoriile – “Lumea de ieri” – pe care, în 1942, cu o zi înainte de a se sinucide, le trimite editorului din New York, care le va publica în 1943.

Imaginea în oglindă a unei istorii care se repetă

Stefan Zweig, Lumea de ieri
Stefan Zweig, Lumea de ieri

Ceea ce frapează în scrisoarea de adio a scriitorului este puternicul sentiment de dezamăgire, neputinţa şi “ruşinea” în faţa unei realităţi aflate în agonie. De altfel, într-un scurt roman scris tot în timpul şederii în Brazilia şi publicat postum – “Jucătorul de şah” – inspirat din propria viaţă, Sweig construieşte un personaj – un exilat austriac – pe care metodele de detenție și interogatoriu practicate de naziști l-au condus până la limita nebuniei.

Ceea ce l-a învins pe Stefan Zweig a fost “eşecul unei civilizaţii” – “Născut în 1881, într-un imperiu mare și puternic – mărturisea scriitorul – a trebuit să-l părăsesc ca un criminal. Opera mea literară, în limba sa originală, a fost redusă în cenuşă. Străin peste tot, Europa este pierdută pentru mine… Am asistat la cea mai îngrozitoare înfrângere a rațiunii […]. Această ciumă, naționalismul, a otrăvit floarea culturii noastre europene”.

La o lectură atentă a acestei cărţi de memorii a scriitorului austriac Stefan Zweig, putem constata că, în mare măsură, istoria se repetă. După o scurtă perioadă (de după încheierea Războiul Rece) care, chiar dacă nu a fost “vârsta de aur a statorniciei”, se găsise totusi un oarecare echilibru, lumea trece, în aceşti ani ai începutului de mileniu III, printr-o serie de experienţe de neimaginat cu câţiva ani în urmă – o pandemie, războaie în diverse părţi ale lumii, crize suprapuse, inflaţie, şocuri psihologice, scindare, ură, restricţii, raţionalizări pentru alimente, apă, energie, catastrofe, aroganţa decidenţilor, frica oamenilor obişnuiţi, regresul moral etc.

Iar când lumea intră sub incidenţa unor crize în lanţ, cum observa un cunoscut antropolog, spaniolul Juan Luis Arsuaga, există posibilitatea ca o întreagă civilizaţie să se încheie. Cursul pe care-l va urma omenirea depinde într-o măsură semnificativă de deciziile celor care deţin puterea şi de nivelul conştiinţei individuale şi colective.

Un prilej de meditaţie

Este o evidenţă a zilelor noastre că imaginea unui viitor în care viața umană, a societăţilor, in general, continuă la nesfârșit, cu grijă faţă de valori, faţă de cultură, în care numai schimbări benefice ar putea avea loc în sistemele economice sau de guvernare, în care să se trăiască “bine, uşor şi fără griji”, ca în Viena din “Lumea de ieri”, în care ne-am putea “plictisi” de fericire, este o utopie.

“Lumea de ieri” a lui Zweig, cea în care oamenii ştiau să se bucure de viaţă, să trăiască în pace, să călătorească, să nu se teamă de ziua de mâine, să fie demni, empatici, educaţi, veseli, în opoziţie cu “negurile” istoriei mai vechi sau mai noi, poate fi un prilej de meditaţie pentru fiecare, pentru a conştientiza, cât nu este prea târziu, încotro ne îndreptăm. “În istorie, precum în viaţa umană, regretul nu aduce înapoi o clipă pierdută şi o mie de ani nu vor recupera ceva pierdut într-o singură oră” (Ştefan Zweig).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.