In cultura populara, soarele este galben. Dar stiati ca de fapt soarele are culoarea alba? Atunci cand lumina soarelui trece prin atmosfera Pamantului, aceasta isi schimba culoarea de la alb la galben. Toate stelele au culori – de la pitice rosii si gigante rosii, de la stele albe si galbene pana la gigante si supergigante albastre. Culoarea unei stele vine de la temperatura sa. Daca o stea este rece, adica are o temperatura de sub 3700 de grade Kelvin, atunci culoarea sa va fi rosie. Daca o stea este foarte fierbinte, adica temperatura sa este de cel putin 10 000 de grade Kelvin, culoarea sa va fi albastra. Temperatura soarelui este de aproximativ 6000 de grade Kelvin. Soarele si stelele asemanatoare cu acesta sunt albe. In continuare veti afla mai multe despre luminozitatea si temperatura soarelui.
Suprafata soarelui, partea pe care o putem vedea, se numeste fotosfera. Fotonii care curg pe suprafata soarelui variaza de la temperatura de 4500 grade Kelvin pana la temperatura de peste 6000 de grade Kelvin. Temperatura medie a soarelui este de aproximativ 5800 grade Kelvin (5500 grade Celsius). Dar aceasta este doar temperatura medie. Fotonii individuali pot fi mai reci si mai rosii, sau mai fierbinti si mai albastri. Culoarea soarelui pe care o vedem de pe Pamant este o medie a tuturor acelor fotoni. Dar aceasta este doar suprafata. Soarele este tinut laolalta de gravitatia reciproca a masei sale. Daca am putea cobori in soare, am simti cum temperatura si presiunea cresc pe masura ce ne apropiem de miez. In miezul soarelui, temperaturile ajung pana la 15,7 milioane de grade Kelvin. La aceasta presiune si temperatura, poate avea loc fuziunea hidrogenului. Aici este locul unde atomii de hidrogen sunt fuzionati impreuna in atomi de heliu, eliberand fotoni de radiatii gamma. Acesti fotoni sunt eliberati si absorbiti de atomii din soare pe masura ce acestia isi fac drum catre spatiu. Un foton care se formeaza in miezul soarelui poate avea nevoie chiar si de 100 000 de ani pentru a ajunge la fotosfera si a face saltul in spatiu.
Astronomii masoara luminozitatea stelelor cu diverse instrumente, insa au nevoie de o modalitate de comparatie. Aici intervine soarele nostru. Soarele ofera aproximativ 3.839 x 1033 ergi pe secunda. Alte stele din univers ar putea da doar o fractiune din luminozitatea solara, sau o cantitate mult mai mare. Soarele nostru este o unitate de masura stelara. Imaginati-va ca soarele este inchis intr-o serie de sfere transparente. Cantitatea de energie, luminozitatea solara, care trece prin fiecare din aceste sfere in fiecare secunda este intotdeauna aceeasi. Cu toate acestea, suprafata sferei devine din ce in ce mai mare. De aceea, cu cat ne aflam mai departe de stea, cu atat mai putina lumina vom vedea. Aceasta se numeste legea inversului patrat si le permite astronomilor sa calculeze luminozitatea solara – de fapt, le permite sa calculeze luminozitatea tuturor stelelor.
Oamenii de stiinta au trimis misiuni in spatiu care masoara cantitatea totala de energie care intra pe detectoarele lor. Din aceasta informatie, astronomii pot calcula cata energie ajunge pe tot Pamantul, iar apoi cata energie provine de la soare. Acest lucru functioneaza si in cazul stelelor. Navele spatiale detecteaza luminozitatea unei alte stele, ia distanta in calcul si ajuta la calcularea luminozitatii originale a stelei. Desi soarele nostru este relativ stabil, acesta are parte de usoare variatii in luminozitatea sa. Aceste schimbari sunt cauzate de petele solare si de structurile luminoase de pe discul solar din timpul ciclului solar de 11 ani. Masuratorile detaliate facute in ultimii 30 de ani au constatat ca nu sunt suficiente pentru a cauza incalzirea globala accelerata pe care o detectam aici pe Pamant.
