Lunile lui Jupiter, adică sateliţii naturali ai celei mai mari planete din sistemul nostru solar, unele descoperite de curând, arată cât de spectaculoasă şi misterioasă este lumea de deasupra noastră – o provocare uriaşă pentru mintea şi pentru capacitatea de cunoaştere a omului. La momentul actual, despre aproximativ 96% din Univers nu se ştie nimic, marile întrebări despre naşterea Universului şi evoluţia acestuia, despre galaxii, planete, materia întunecată etc. aşteaptă încă răspunsuri, iar ceea ce se ştie deja se rescrie în continuu, în urma datelor pe care le culeg misiunile spaţiale sau centrele de cercetare şi observatoarele astronomice de pe Terra.
Despre sistemul nostru solar, format în urmă cu peste 4,6 miliarde de ani, alcătuit din Soare, opt planete (Jupiter, Mercur, Venus, Pământul, Marte, Saturn, Uranus, Neptun), împreună cu sateliţii lor naturali şi o ipotetică a noua planetă, datele se adună în continuare şi se formulează şi reformulează teorii, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, regiunea transneptuniană (de dincolo de Neptun) este, în mare măsură, neexplorată.
Despre lunile lui Jupiter se cunoaşte până acum că sunt în număr de 79 (nicio altă planetă nu are atâtea luni), 72 confirmate şi numerotate, iar dintre acestea 42 au primit deja un nume. Asadar, Jupiter este planeta sistemului nostru solar cu cel mai mare număr de sateliţi naturali. 12 dintre lunile lui Jupiter au fost descoperite recent, întâmplător, în cadrul unei misiuni spaţiale, care avea alt scop, acela de a găsi o îndepărtată şi misterioasă planetă, de la marginea sistemului nostru solar, a cărei existenţă este doar presupusă deocamdată. În locul acesteia, astronomii au descoperit 12 luni noi ale lui Jupiter.
Un fapt inedit, legat de acest context, este acela că echipa de cercetători de la Universitatea Carnegie, din Pensylvania, SUA, au decis să ofere internauţilor posibilitatea de a propune nume pentru cinci dintre cele 12 luni ale lui Jupiter, până la termenul limită de 15 aprilie (în condiţii pe care le vom prezenta în cadrul acestui articol) – o ocazie minunată pentru cei interesaţi şi pasionaţi de domeniul astronomiei să-şi lege numele de una dintre aceste luni, parte a Marelui Univers care, probabil, nu va înceta niciodată să ne fascineze.
Lunile lui Jupiter – un “dans cosmic” unic
Lunile lui Jupiter, 79 la număr, au fost descoperite treptat, într-o lungă perioadă de timp. Primele patru, numite sateliţi galileeni, de la numele descoperitorului lor, au fost identificate în anul 1610, de către Galileo Galilei şi sunt cei mai mari sateliţi naturali ai acestei planete şi cele mai masive corpuri cosmice din sistemul solar.
Primii trei sateliţi au fost “botezaţi” Io, Europa şi Callisto, nume din mitologia greacă (iubitele lui Zeus, corespondentul lui Jupiter, din mitologia romană), iar cel de-al patrulea, Ganymede (paharnicul zeilor din Olimp), denumire sugerată de astronomul german Simon Mayr. Ganymede, cu un diametru de 5 268 kilometri (mai mare decât planeta Mercur), este cel mai mare satelit din sistemul nostru solar.
Multe misiuni spaţiale au făcut observaţii asupra acestui impresionant satelit, Ganymede, care se pare că ascunde un ocean subteran şi are un câmp magnetic propriu, după cum au indicat datele culese de sonda spaţială Galileo, special trimisă de NASA pentru a studia lunile lui Jupiter. Nucleul său este lichid, foarte bogat în fier, iar oceanul care se ascunde sub suprafaţa de gheaţă ar putea conţine mai multă apă, spun specialiştii, decât toate oceanele de pe Terra la un loc.
De asemenea, este singurul satelit din sistemul solar care posedă magnetosferă, rezultată din interacţiunea dintre vânturile solare şi câmpul magnetic al corpului ceresc. Ganymede pare foarte interesant şi provocator pentru oamenii de ştiinţă, astfel încât NASA pregăteşte, în prezent, misiunea spaţială Jupiter Icy Moon Explorer, pentru lansare în anul 2022.
Callisto este cea mai îndepărtată dintre lunile lui Jupiter şi a doua ca mărime după Ganymede. Ceea ce are caracteristic acest satelit natural al lui Jupiter este un fel de crater, larg de 3000 de kilometri, al cărui nume este Valhalla (făcând trimitere la sălaşul lui Odin, zeul războiului în mitologia nordică) şi care datează, probabil, de pe vremea formării crustei satelitului, adică în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani. Suprafaţa lui Callisto este acoperită cu un strat de gheaţă gros de 150 de kilometri, sub care se află o porţiune de 10 kilometri grosime cu apă.
Cele patru luni galileene sunt suficient de strălucitoare astfel încât să poată fi văzute cu ochiul liber, atunci când se află la o distanţă mai mare de Jupiter, in miscarea lor de rotaţie.
De la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în anii 1950, au fost descoperiţi alţi opt sateliţi naturali ai lui Jupiter – Amalthee (1892), Himalaia (în 1904), Elara (1905), Pasiphae (1908), Sinope (1914), Lysithee şi Carme (1938), Ananke (1951). Următorii sateliţi, descoperiţi în 1970 – Themisto şi Leda – o vreme nu au mai putut fi observaţi cu telescoapele terestre, dar au fost regăsiţi în anul 2000.
Misiunile spaţiale Voyager, din anul 1979, care au survolat sistemul jupiterian, au identificat alte trei luni – Metis, Thebe şi Adrastee. Niciun alt satelit nu a mai fost descoperit până în 1999, când progresele înregistrate în domeniul aparatelor de observare a cosmosului au făcut posibilă descoperirea satelitului Callirrhoe, în cadrul programului de studiu Spacewatch, al Universităţii din Arizona.
Toţi ceilalţi sateliţi au fost identificaţi după anul 2000, cu cele mai performante telescoape, în principal cele pe muntele Mauna Kea şi telescopul Subaru, ambele situate în Hawai, precum şi telescopul de cinci metri înălţime de pe Muntele Palomar, California.
Ultimii sateliţi ai lui Jupiter au fost înregistraţi în 2017 – 2018, au fost numerotaţi, iar ultimul “botezat”, dintre cei cunoscuţi până la momentul actual, şi înregistrat la Uniunea Astronomică Internaţională, este Valetudo (octombrie 2018), numele provenind de la una dintre fiicele lui Jupiter, din mitologia romanţ, zeiţă a sănătăţii şi a igienei.
A da nume unei luni – un privilegiu rar, de care oricine poate beneficia până la 15 aprilie 2019
În data de 21 februarie 2019, echipa de cercetători de la Universitatea Carnegie, Pennsylvania, SUA, a decis să ofere publicului larg posibilitatea de a propune câte un nume pentru cinci dintre cele 12 luni ale lui Jupiter, descoperite anul trecut, astfel încât există şansa pentru oricare dintre propunători să-şi lege numele, pentru totdeauna, de o lună, parte a Marelui Univers – un vis ce poate deveni realitate.
Cei care sunt interesaţi de o astfel de şansă, trebuie să ştie că este necesară respectarea câtorva reguli:
- Toate numele alese pentru lunile lui Jupiter trebuie să fie inspirate din mitologia greacă sau romană, construită în jurul lui Zeus (la greci), Jupiter (la romani);
- Numele pentru lunile lui Jupiter trebuie să cuprindă cel puţin 16 caractere, de preferinţă într-un singur nume;
- Ideile de nume nu trebuie să fie ofensatoare pentru nicio cultură şi pentru nicio religie;
- Nu sunt permise nume care ar cuprinde aluzii comerciale, nici cele care ar face trimitere la personalităţi sau locuri cu rezonanţă/legături militare, religioase sau politice, nici cele care ar avea legătură cu persoane în viaţă;
- Numele propuse nu trebuie să fie prea asemănătoare cu cele care deja au fost date celorlalte luni ale lui Jupiter;
- Unele dintre lunile lui Jupiter, dintre cele cinci, trebuie să poarte un nume terminat în “e” (pentru cele care au o mişcare retrogradă, adică se rotesc în sensul acelor de ceasornic, în jurul lui Jupiter) sau “a” (pentru cele care au o mişcare progradă, în sensul invers acelor de ceasornic).
Toate aceste reguli sunt stabilite de către Uniunea Astronomică Mondială, institutia care aprobă, in final, numele date obiectelor cosmice.
Toţi cei interesaţi, pentru a verifica faptul că ideile/numele pe care le propun nu au fost deja utilizate, pot consulta lista aici. Apoi, este necesar ca propunerea să se facă în această formă.
Mai trebuie ştiut că lunile lui Jupiter descoperite recent, pentru care se aşteaptă sugestii de nume din partea publicului larg, sunt de mici dimensiuni, între 1,5 şi 5 kilometri diametru, două mai apropiate de Jupiter şi toate formate, se pare, cu miliarde de ani în urmă, au fost si sunt parte din marea aventură a cosmosului.
