Lystrosaurusul a fost o reptila dizgratioasa de 1,5 m lungime, care traia in turme mari de sute de exemplare in zonele cu paduri din apropierea cursurilor de apa, de pe teritoriul triasic al Africii de Sud, al Asiei si Antarcticii. Pe baza ramasitelor fosile descoperite in China, Rusia, India si in sudul Africii, paleontologul Edward Drinker Cope a descris aceasta specie in anul 1870 si a numit-o Lystrosaurus andersoni. Fosilele dateaza din era Mezozoica, din perioada Triasicului inferior, de acum 250 de milioane de ani.

Lystrosaurusul facea parte din grupul Dicynodontia – cel al stramosilor mamiferelor, ,,cu dinti dubli de caine” – care la randul sau apartinea ordinului Terapsidelor (ce se situau la granita dintre reptile si mamifere).

Acest erbivor – animalul cel mai omniprezent dar in acelasi timp si cel mai raspandit in vremurile de inceput ale perioadei Triasicului – era perfect adaptat pentru a supravietui chiar si in medii aride, desi prefera zonele cu vegetatie abundenta si luncile apelor cu plante acvatice.

Initial, majoritatea cercetatorilor l-au clasat ca fiind un animal semiacvatic, l-au asemanat cu un hipopotam din zilele noastre, dar in urma altor studii morfologice unii experti au ajuns la concluzia ca Lystrosaurusul era terestru si prin conformatia membrelor anterioare – mult mai robuste decat cele posterioare, terminate cu labe late si cinci gheare tari si ascutite – avea capacitatea de a sapa in dorinta de a dezgropa radacini, hrana sa preferata. Toate cele patru membre erau puternice si musculoase, dispuse lateral, sustineau cu usurinta corpul masiv si compact al animalului in mersul sau patruped, lent.

Gatul era scurt si gros, astfel incat crea impresia ca ar lipsi.

Lystrosaurus

La fel si coada era foarte scurta comparativ cu marimea animalului. Capul masiv impresiona prin botul lat si putin incovoiat, prevazut cu doi canini puternici, foarte lungi. Acestia constituiau o importanta arma de aparare impotriva dinozaurilor pradatori.

Lystrosaurusul se deplasa mereu in turme, deoarece astfel in acele vremuri cresteau sansele de supravietuire ale speciei. Cand un pradator avea curajul de a se apropia de o astfel de turma, era inconjurat si apoi atacat de coltii ascutiti ai acestor erbivore. De aceea, pentru a avea succes, un dinozaur carnivor trebuia sa urmareasca o astfel de turma si sa astepte pana in momentul in care un exemplar mai lent (care era ranit sau bolnav) ramanea in urma grupului si devenea mai vulnerabil.

In acest caz il putea ataca, provocandu-i doar cateva rani grave si apoi nu trebuia decat sa astepte ca victima sa sangereze pana ii scadeau puterile. In cele din urma se putea infrupta cu lacomie din corpul ei.

Lystrosaurusul se remarca prin orificiile sale nazale pozitionate in partea superioara a botului, care i-au facut pe unii cercetatori sa creada ca animalul avea si un mod de viata acvatic. De asemenea, ochii sai mari pozitionati frontal ii ofereau o vedere ampla asupra imprejurimilor.

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca au existat mai multe specii care se diferentiau intre ele mai ales prin constructia particulara a craniului: Lystrosaurus andersoni, Lystrosaurus murrayi, Lystrosaurus declivus, Lystrosaurus oviceps, Lystrosaurus platyceps si altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.