Magia in spatiul popular romanesc, ca orice alta activitate sau chiar profesie, presupune existenta unor persoane legitimate si specializate sa o deserveasca. Acesti “profesionisti” ai magiei dispun de anumite capacitati si abilitati dobandite prin traditie sau nastere; la romani, sunt acei ghicitori ce poseda darul profetiei si puterea de a face farmece.
Pentru a fi ghicitor si a practica magia in spatiul popular romanesc, trebuia sa ti se confirme ca ai acest dar fie prin ereditate, din nastere, fie dobandit prin alegere divina, fie invatat, prin initierea daruita de un ghicitor recunoscut si cu experienta.
Citand pe prof. univ. Cristina Gavriluta, magia in spatiul popular romanesc era atribuita traditional unor anumite categorii de persoane, care se pare ca ar fi fost mai predispusi actelor divinatorii. Asadar, acestea erau: fierarul, croitorul, pastorul, preotul, cei marginalizati si izolati – cersetori, vagabonzi, negustori ambulanti, tiganii si cei cu semne – handicapuri fizice sau psihice. Si bineinteles, femeile erau in principal posesoarele acestor daruri profetice.
Ce explicatie ar avea atribuirea capacitatii de manipula magia in spatiul popular romanesc acestor categorii?
Fierarul era un personaj suspectat de a avea forte obscure, in principal datorita contactului sau cu focul si cu fierul, elemente simbolice in traditia populara ce semnifica sacralitate si putere. Modificand fierul prin puterea focului, fierarul intra in contact cu puteri sacre; el poseda o stiinta necunoscuta multimii, care ii atribuie astfel puteri nebanuite de fermecator, descantator.
Croitorul cunoaste datorita profesiei sale ce este interzis privirilor celorlalti, el vine in direct contact cu trupul omului, care de obicei trebuie ascuns si protejat de privirea strainilor. De aici pana la a ii atribui puteri ce tin de magia in spatiul popular romanesc nu este decat un pas: oamenii il suspecteaza ca ar detine cunostinte ascunse lor si ca datorita contactului direct cu corpul ar putea sa faca in secret farmece.
Pastorul este o categorie priviliegiata cand se vorbeste despre magia in spatiul popular romanesc. Cei mai multi ghicitori si magicieni erau considerati a fi din randurile pastorilor, deoarece acestia traiau in stransa legatura cu stihiile naturii, cunoscand prea bine semnele acesteia si interpretandu-le: cand se schimba vremea, zborul si cantecul pasarilor, directia si intensitatea vantului, etc. Pastorul era detinatorul unei stiinte despre natura care era inaccesibila restului populatiei si plin de mister deoarece nu facea decat periodic parte integranta a comunitatii.
Preotul era suspectat ca ar detine puteri necunoscute magice tocmai datorita stiintei sale speciale, a cunoasterii cartii sfinte si a lucrurilor de taina. El este mereu in centrul evenimentelor importante si simbolice din viata omului: botez, nunta, moarte. El ar putea folosi cunostintele sale atat in slujba binelui, dar si in cea a raului.
Persoanele marginalizate – cersetori, vagabonzi, femei usoare, sunt crezute a poseda puteri in ceea ce priveste practicarea magiei in spatiul popular romanesc datorita conditiei lor aparte, de a nu se supune regulilor majoritatii si datorita faptului ca fiind atat de nenorociti, sunt mai susceptibili de a colabora cu diavolul.
Pentru tigani, magia si ghicitul sunt adevarate profesii ce se transmit din generatie in generatie, cu tehnici si metode specializate: ghicit in palma, ghicit in carti, in cafea, in bobi, in foc. In satul traditional romanesc, exista mereu o tiganca care era cea mai de incredere vrajitoare, farmecele sale bucurandu-se de popularitate.
Cei care erau “insemnati” – sufereau de handicapuri fizice nascute sau dobandite sau psihice (schizofrenici, epileptici) erau considerati a poseda stiinta magiei negre. Aceste insemne erau crezute a fi rezultatul practicilor negre la care se pretau. Existau multe superstitii legate de diverse semne fizice sau psihice: astfel, schizofrenicul era de fapt posedat de catre diavol sau un duh necurat, copilul nascut cu caita pe cap devenea ulterior strigoi, etc.
Magia in spatiul popular romanesc priveste in moduri diferite practicile divinatorii in functie de sexul celor care le presteaza: astfel, in timp ce barbatul care avea o astfel de “profesie” era valorizat in cadrul comunitatii, femeia era de multe ori privita cu suspiciune si frica si mai predispusa la magia neagra. Astfel, barbatul avea rolul de vindecator neoficial, un fel de medic naturist al satului traditional, in timp ce femeia ghicitoare sau vrajitoare era suspectata de a provoca boli mai degraba decat a le vindeca. Acest mod de gandire era cauzat si de influenta crestinismului medieval, care vedea in femeie sursa pacatului si a placerilor carnale si deci tot ceea ce este rau, simbol prin excelenta al trupului, in timp ce barbatul reprezenta spiritul. Asadar, magia neagra era atribuita femeii, in timp ce magia alba, “naturista”, prin ierburi, barbatului. Insa desi suspectata de legaturi cu fortele intunericului si poate tocmai din cauza acestor banuite legaturi, femeia se bucura de o incredere si un prestigiu mai mare decat cel al barbatului in practicile divinatorii cum ar fi farmecele, ghicitul si aflarea ursitei, descantatul.
Magia in spatiul popular romanesc se bucura de increderea comunitatii si a individului, eficacitatea sa fiind de necontestat pentru taranul roman al acelor timpuri, care apela la ea ca metoda de tratament popular al unor boli, de rezolvare imediata a unor probleme de natura afectiva sau financiara, dar si a unor evenimente naturale cu efecte dezastruoase: in legatura cu animalele, recolta, clima.
