Rinocerul negru (Diceros bicornis) este un mamifer impunător, care trăiește în savanele și regiunile semideșertice ale Africii de Sud, Tanzania, Kenya și Camerun.
Rinocerul negru (Diceros bicornis) traieste in regiunile tropicale din Africa de Sud si de Est, in Tanzania, Zimbabwe, Camerun, Kenya, Botswana, preferand si regiunile semidesertice. Este cunoscut si sub numele de rinocerul cu bot ascutit, sau rinocerul cu buza incovoiata.
Caracteristicile fizice și adaptările rinocerului negru
Este un animal robust care la maturitate cantareste 1-2 tone si are o lungime de aproximativ 2,9-3 m. Are capul mare, ochii mici, cu irisul de culoare inchisa, urechile nu foarte mari, iar deasupra botului are doua coarne cheratonoide in continua crestere, pe care animalul le roade de copaci si pietre pentru a le incetini dezvoltarea.
Cornul posterior este mai mic, uneori asemanator cu un ciot, in schimb cel anterior este mult mai lung, putin curbat spre spate, ajunge si la 80 cm. Gatul este scurt si puternic, iar coada este lunga de cca. 60 cm si terminata cu un smoc de par de culoare neagra. Corpul este acoperit de piele groasa, de culoare gri-inchisa, de obicei ridata dar fara pliuri.
Are membrele foarte groase si robuste, cele din spate sunt mai mici decat cele din fata, ambele prevazute cu trei degete, adaptate perfect pentru sprijin. Are buza superioara alungita, cu rol de apucare (ca un deget, care il ajuta in timp ce se hraneste), ea se rasuceste in jurul mladitelor si ramurilor copacilor, le trage in gura pentru a fi maruntite de dintii molari.
Habitat și distribuție geografică
Traieste in diverse habitate, dar prefera mai mult savana cu palcuri de iarba si copaci, unde poate sa roada arborii si arbustii de inaltimi mici, hrana sa constand din muguri, frunze, ramurele si fructe de padure. Sunt animale active seara si noaptea, in timpul zilei cand temperturile sunt destul de mari prefera sa stea sa se odihneasca in locuri racoroase, la umbra copacilor. Au vederea destul de slaba, dar mirosul si auzul foarte bine dezvoltate.
Rinocerul negru este o specie destul de agresiva, nu este sociabila, traieste solitar, isi delimiteaza si isi marcheaza teritoriul prin urina si gramezi de balegar. Uneori tolereaza intrusii care apar pe teritoriul sau, insa alteori ataca pe neasteptate, lovind cu cele doua coarne. De obicei se deplaseaza la trap, insa cand se simte amenintat poate alerga destul de repede, cu viteze de aproximativ 50 km/ h.
Reproducerea și creșterea puilor
In perioada de reproducere pot fi vazuti in perechi, dar numai pentru un anumit numar de zile. Familiile de rinoceri sunt formate din mascul, femela si doi pui, dar nu sunt stabile. Atat femela cat si masculul pot avea mai multi parteneri pe parcursul vietii lor. De multe ori se dau lupte crancene intre masculi in aceasta perioada, pentru ocuparea teritoriului si cucerirea femelelor, acestia se lovesc cu cele doua coarne, pana ce ele se rup.
Femela are o perioada de gestatie de 15 luni, apoi face 1-2 pui care sunt alaptati o perioada de pana la 2 ani. La nastere puiul are o greutate de 60 kg si este capabil sa mearga din prima zi. Uneori incepe sa consume hrana solida de la varsta de un an si este intarcat dupa 2 ani.
Asemanator altor mamifere, femela in ziua cand trebuie sa nasca devine foarte nervoasa si nu mai mananca, iar dupa ce puiul este expulzat afara, ea il linge si il miroase, apoi isi mananca placenta pentru a-si recupera o parte din mineralele pierdute in timpul nasterii. Speranta de viata la aceste mamifere este de aproximativ 45 de ani.
Rinocerul negru este vanat de braconieri pentru coarnele sale mari care se folosesc la prepararea unor medicamente chinezesti. Astfel numarul de exemplare a scazut foarte mult in ultimii ani, fapt ce a determinat ca aceasta specie sa fie protejata prin lege, fiind in pericol de disparitie. Rinocerul negru face parte din ordinul Perissodactyla si familia Rhinocerotidae.
Rolul rinocerului negru în ecosistem și importanța conservării
Rinocerul negru joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecologic al savanelor africane. Ca erbivor de dimensiuni mari, acesta influențează structura vegetației prin consumul de arbuști și plante, prevenind astfel înmulțirea excesivă a anumitor specii vegetale. Acest lucru ajută la păstrarea unui echilibru între specii și asigură habitatul necesar pentru alte animale mici și insecte.
Pe lângă acest rol ecologic, rinocerul negru este considerat și un simbol cultural în Africa, iar conservarea sa este esențială pentru biodiversitate. Măsurile de protejare a rinocerului negru nu doar ajută la salvarea unei specii, ci contribuie și la protejarea habitatelor naturale, benefice pentru multe alte viețuitoare.