Mănăstirea Almaş este una dintre mănăstirile ortodoxe ale judeţului Neamţ, dar care nu este atât de cunoscută ca altele. Se află în comuna Gârcina, iar informaţiile despre istoria ei sunt puţine, multe date chiar contrazicându-se.

Se pare că mănăstirea datează din secolul al XVII-lea, când ciobanii Vasile şi Maria Almaş au ajuns în aceste locuri. Ei proveneau din Țara Hațegului, însă au plecat de acolo atunci când ungurii îi obligau pe români să renunţe la ortodoxism şi să devină calvini. Familia Almaş venise cu catapeteasma de la biserica din satul în care stăteau, decişi să ridice un mic lăcaş pe care să îl închine Sfântului Nicolae.

Mai târziu, în anul 1659, Vasile Almaş reuşeşte să construiască un paraclis de lemn, cu ajutorul răzeşilor. Pe lângă catapeteasma, evlaviosul reuşise să ia şi câteva obiecte liturgice, cu care a împodobit micuţa biserică de lemn. Din păcate, atacurile tătarilor din acea vreme nu a ocolit schitul, acesta fiind distrus. Mai mult, Maria Almaş este omorâtă, iar Vasile se decide să se călugărească, plecând la Mănăstirea Neamţ.

Însă paraclisul nu a fost abandonat, ci a fost refăcut, în anul 1715, de doamna Ecaterina Cantacuzino. Însă nici despre acest eveniment nu se cunosc suficiente informaţii şi nici despre perioada ulterioară. Se mai ştie că în anul 1821 eteriştii au jefuit lăcaşul şi i-au torturat pe călugări, care nu au avut încotro şi l-au părăsit. Tot în acest an, s-a ridicat biserica de zid a Mănăstirii Almaş de astăzi, cu hramul „Duminica tuturor sfinţilor”, de către logofătul Lupu Balş. Deşi până la acel an era schit de călugări, lăcaşul devine casă pentru măicuţe.

Treizeci de ani mai târziu, biserica este refăcută de un boier pe nume Palade, care o şi măreşte. Urmează din nou o perioadă săracă în informaţii, până în anul 1959, când este dat celebrul decret al comuniştilor prin care multe dintre mănăstiri au fost desfiinţate. A fost și cazul Mănăstirii Almaş, măicuţele retrăgându-se la Văratec şi la Agapia. Abia în anul 1987 s-a hotărât reînfiinţarea lăcaşului de către Mitropolia Moldovei şi a Sucevei. Schitul a redevenit unul de călugări şi a fost închinat Mănăstirii Horaiţa. Schitul a devenit Mănăstirea Almaş imediat după căderea regimului comunist, când religia ortodoxă română şi-a recăpătat libertatea.

Până în prezent, călugării veniţi după 1990 au reuşit să construiască o serie de clădiri necesare oricărei obşti: stăreţie, chilii, bucătărie, trapeză şi birouri administrative. Au fost păstrate chiliile măicuţelor care au stat în secolul al XIX-lea, dar şi paraclisul cel vechi, din lemn. De asemenea, unul dintre obiectele care fac parte din patrimoniul mănăstirii este turnul-clopotniță de la intrare, care a fost ridicat atunci când Vasile Almaş a construit primul schit.

Biserica de zid a Mănăstirii Almaş a fost construită într-un stil molodvenesc, având câteva influenţe neoclasice şi ruseşti. Planul său este în formă de cruce şi are trei turle, cea din mijloc fiind cea mai înaltă. Este împărţită în pridvorul închis, pronaos, naos şi altar. Catapeteasma cea nouă a fost sculptată în lemn de stejar, fiind plină de ornamente florale, iar piesele de mobilier din biserică sunt realizate din acelaşi material. Picturile interioare datează din perioada 1988-1995, fiind executate în frescă de trei pictori originari din Suceava.

Una dintre cele mai importante icoane ale Mănăstirii Almaş este cea a Sfintei Ana, care este făcătoare de minuni. Prima minune săvârşită de ea a fost atunci când eteriştii au dat foc lăcaşului şi au încercat să distrugă şi icoanele, însă pe aceasta nu au reuşit să o ridice de la locul ei. Icoana se află în partea stângă a catapetesemei şi este împodobită cu tot felul de obiecte ca lănţişoare, brăţări, cercei sau pandantive, aduse de cei care s-au rugat la ea şi au reuşit să îşi rezolve problemele, fie ele materiale sau spirituale.

Mănăstirea Almaş este deschisă tot timpul, iar dacă vizitatorii găsesc porţile încuiate nu trebuie să îşi facă probleme, pentru că dacă sună, un călugăr va fi întotdeauna gata să le deschidă. Lăcaşul este situat la aproximativ 10 kilometri de Piatra Neamţ, iar drumul care ajunge la el este DN 15 C, care duce spre Târgu Neamţ. La un moment dat, se va face un drum în stânga, DC 146, care va ajunge în comuna în care se afla mănăstirea. Nu dispune încă de un arhondaric, însă pelerinii sunt aşteptaţi să participe la slujbele religioase.

manastirea-almas.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ