Mănăstirea Bârnova este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în comuna cu acelaşi nume din judeţul Iaşi. Se află într-un loc liniştit şi pitoresc, fiind înconjurată de copacii din pădurile Podişului Central Moldovenesc.
În anul 1603, domnitorul Ieremia Movilă a ridicat mica biserică din lemn chiar pe locul în care a fost înălţată, mai târziu, Mănăstirea Bârnova. Lăcaşul religios de astăzi a fost atestat în anul 1628, istoricii considerând acest an ca cel al întemeierii mănăstirii.
Ctitorul ei a fost dregătorul Miron Barnovschi, cel de la care a luat şi numele. La scurt timp după ce a început construcţia, Barnovschi a închinat noua mănăstire Patriarhiei Ierusalimului, aşa cum făceau mulţi ctitori de mănăstiri ai acelor vremuri.
Dregătorul nu reuşeşte să îşi vadă lucrarea terminată, deoarece este închis la Constantinopol, fiind, în cele din urmă, decapitat de turci. Înainte să fie executat, Barnovschi a lăsat un testament, în care a scris că îşi doreşte foarte mult ca Mănăstirea Bârnova să fie terminată. Dorinţa i-a fost îndeplinită de domnitorul Eustratie Dabija, ajutat de soţia lui – aceasta reface şi casa egumenească, cunoscută astăzi drept Palatul Domnesc.
Dabija-Vodă a fost înmormântat la mănăstire, iar soţia sa a continuat să aibă grijă de lăcaş, căruia i-a dăruit sate, vii şi chiar robi, care să ajute călugării la treburile zilnice. Timp de 200 de ani, mănăstirea a fost administrată de greci, pentru că a fost închinată mai multor mănăstiri de pe Muntele Athos, Muntele Sinai şi din Patriarhia din Alexandria şi Patriarhia din Constantinopol.
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, lăcaşul începe să fie îngrijit de Grigore al II-lea Ghica: a refăcut tot ce era în paragină, a înconjurat mănăstirea cu zidul de incinta şi a construit o reşedinţă de vară.
Urmează o perioadă de mai mult de un secol în care informaţiile despre Mănăstirea Bârnova lipsesc cu desăvârşire. Abia în anul 1863 apare în documente, când averea sa este luată de stat, în urma secularizării averilor manăstireşti. Astfel, lăcaşul este închis, numai în Palatul Domnesc ţinându-se cursurile şcolii din sat.
În cele din urmă, mănăstirea este lăsată în paragină, biserica fiind folosită de două ori (1908-1945 şi 1950-1990) de către parohia din sat. Deşi timp de cinci ani, între 1945 şi 1950, a funcţionat ca mănăstire de maici, regimul comunist a reuşit să îndepărteze monahiile.
După 1990, Mănăstirea Bârnova a fost reînfiinţată ca mănăstire de călugări. Aceştia luptau din răsputeri să reînvie viaţa obştească de acum sute de ani şi, între timp, au reuşit să întreprindă câteva lucrări de restaurare, cât să nu se prăbuşească zidurile peste ei. Cu toate acestea, ansamblul este în continuare într-o stare destul de avansată de degradare şi aşteaptă ca privirile autorităţilor sau a unor binefăcători să se îndrepte spre el.
Biserica Mănăstirii Bârnova are o arhitectură specifică mănăstirilor din Moldova, îmbinând stilul tradiţional românesc cu cel bizantin. Cu toate acestea, a reprezentat ceva unic în Moldova, deoarece turnul-clopotniță este lipit de biserică, fiind amplasat deasupra pridvorului. În turn, există o tainiţă, cu rol de depozitare a obiectelor valoroase, iar etajul de deasupra acesteia avea rol de apărare, cu metereze pentru puşti.
Interiorul bisericii de la Mănăstirea Bârnova este compartimentat în pridvor, pronaos, naos şi altar. Nu a fost pictată niciodată, pereţii fiind împodobiţi cu icoane. În pronaos, se află două morminte: cel al domnitorului Dabija-Vodă şi cel al domniţei Maria. Pietrele de mormânt au fost puse de Doamna Dafina şi reprezintă o parte din tezaurul mănăstirii.
Nu sunt singurele morminte din biserică, în pronaos fiind îngropaţi şi un preot şi soţia lui. Obiectele de preţ ale mănăstirii se află toate în biserică. Acestea sunt un potir dăruit de Dabija-Vodă, un epitaf ţesut cu aur galben şi alb, icoane, candele, cărţi religioase şi chiar documente care atestă proprietăţile deţinute în trecut de lăcaş.
Începând cu anul 2004, Mănăstirea Bârnova se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, cu următoarele obiective: Biserica „Sfântul Gheorghe”, chiliile, Palatul Domnesc, turnul de la poartă şi zidul înconjurător. Palatul Domnesc (sau Casa Egumenească) a fost ridicat de Doamna Dafina, servindu-i ca reşedinţă.
Din păcate, acum este o ruină, însă arheologii au stabilit că a fost o construcţie pe trei nivele. Deşi a fost o încercare de restaurare după 1990, aceasta nu s-a mai concretizat, iar schelele au fost lăsate aici până au putrezit. Dacă nu se va interveni cât de curând, e foarte posibil să se prăbuşească.
Tot în cadrul ansamblului monahal de la Mănăstirea Bârnova, se găsesc şi ruinele unor beciuri, amenajate în secolul al XVII-lea. Ele nu mai pot fi folosite astăzi, deoarece există pericolul ca pământul să se surpe.
Pe măsură ce vizitatorii pășesc pe aleile mănăstirii, sunt întâmpinați de arhitectura tradițională și sunetul calm al naturii, ce completează atmosfera de reculegere. Biserica mănăstirii, cu iconostasul său bogat ornamentat și frescele vibrante, stă mărturie a bogatei tradiții spirituale și artistice a zonei.
Împrejurimile mănăstirii oferă de asemenea un peisaj ideal pentru drumeții și contemplare, cu păduri bătrâne care înconjoară complexul monahal. Fiecare anotimp aduce o nouă pălărie de culori și sunete, transformând vizita la Mănăstirea Bârnova într-o experiență renăscătoare pentru corp și suflet.
