Mănăstirea Bistriţa de Neamţ se află în satul Bistriţa din comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ. A fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1407, însă ea există de dinainte de această dată. De altfel, în anul 1402, domnitorul Alexandru cel Bun a zidit o necropolă domnească în locul în care se află mănăstirea unde a fost înmormântat alături de familia sa.
Astfel, primul ctitor al Mănăstirii Bistriţa de Neamţ a fost Alexandru cel Bun, care i-a dăruit tot ce avea nevoie pentru o viaţă liturgică aşa cum se cuvine: moşii, sate, obiecte de cult şi altele. Cât timp acesta a trăit, mănăstirea a avut în posesie nu mai puţin de 50 de sate, dar şi două vămi, fapt ce i-a crescut importanța într-un mod semnificativ.
Tot în timpul domniei voievodului, datează şi icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, dăruită de un basileu Paleolog. Se spune despre icoană că alungă duhurile rele şi că, pe timp de secetă, aduce ploaie celor care se roagă la ea.
Ştefan cel Mare este considerat al doilea ctitor al Mănăstirii Bistriţa de Neamţ. La sfârşitul secolului al XV-lea, domnitorul a ridicat un turn-clopotniță şi a dăruit lăcaşului două clopote, unul dintre ele fiind încă folosit. Cel de-al doilea este păstrat în muzeul mănăstirii, putând fi văzut de orice pelerin. Tot lui Ştefan cel Mare i se datorează şi paraclisul închinat Sfântului Ioan cel Nou, pictura să având o valoare artistică foarte mare.
După Ştefan cel Mare, a urmat rândul lui Petru Rareş să se ocupe de Mănăstirea Bistriţa de Neamţ. El a ridicat zidurile de incintă, dar şi turnul de la intrare, precum şi paraclisul Sfântul Nicolae.
Tot el a organizat o şcoală domnească ale cărei cursuri s-au ţinut până în secolul al XX-lea. După moartea lui Petru Rareş, de mănăstire a avut grijă Alexandru Lăpușneanu, un alt domnitor moldovean credincios. El a renovat în întregime mănăstirea, în anul 1554.
În anul 1667, Mănăstirea Bistriţa de Neamţ devine metocul bisericii Sfântului Mormânt de la Iersusalim, fiind închinată de soţia lui Gheorghe Ştefan, Safta. Din păcate, acest eveniment a dus la o perioadă de decădere pentru lăcaşul religios: călugării au început să plece, manuscrisele şi obiectele preţioase au fost luate de cei din Ierusalim, iar construcţiile au fost lăsate să se degradeze. Abia în anul 1776, au fost luate câteva măsuri de restaurare, însă acestea au stricat picturile din casa domnească.
Nici în timpul revoluţiei din anul 1821 Mănăstirea Bistriţa de Neamţ nu a dus-o bine. Luptele dintre greci şi turci au distrus ansamblul, care a fost, în acelaşi timp, şi jefuit.
Printre obiectele luate, s-au numărat şi pietrele preţioase, dar şi elementele de aur de pe icoana Sfintei Ana. În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a jucat rolul unui spital militar, iar în perioada interbelică a fost amenajat un orfelinat.
Mănăstirea Bistriţa de Neamţ a suferit şi în timpul regimului comunist, când tezaurul său a fost redirecţionat spre Banca Naţională, iar jumătate din el a fost „pierdut” pe drum. Spre sfârşitul regimului, mănăstirea a beneficiat de ample lucrări de restaurare, iar după anul 1989 şi-a recăpătat libertatea deplină.
Au fost făcute şi câteva săpături arheologice, în urma cărora s-au descoperit ruinele caselor domneşti ale domnitorilor Alexandru cel Bun, Ştefan şi Petru Rareş, precum şi cele ale bisericii lui Petru I Mușat. De asemenea, săpăturile au scos la iveală monede din secolul al XIV-lea, săgeţi, iatagane şi un scut confecţionat din piele de bivol.
Mănăstirea Bistriţa de Neamţ este deschisă zilnic, porţile sale fiind închise doar între orele 21 şi 3 dimineaţa. Muzeul mănăstirii poate fi şi el vizitat în fiecare zi, între orele 11 şi 16.
Pe lângă valoarea sa spirituală, Mănăstirea Bistrița de Neamț este și un punct de atracție turistică, datorită arhitecturii sale impresionante și peisajelor pitorești care o înconjoară. Vizitatorii sunt adesea captivați de atmosfera de pace și de frumusețea locului, care oferă o privire asupra profundei istorii ortodoxe din România. Aceasta este nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al rezistenței și spiritualității moldovene, reflectând bogăția culturală și istorică a regiunii Neamț.
