Mănăstirea Carta, astăzi în ruină, este un fost lăcaş cistercian, aflat în localitatea cu acelaşi nume, la o distanţă de 43 de kilometri de Sibiu. Unul dintre cele mai vechi edificii construite în stil gotic timpuriu, complexul de la Carta a fost inclus, în anul 2010, pe lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu, cu trei obiective: biserica evanghelică, closter şi faţada vestică a lăcaşului.
Nu se cunoaşte cu certitudine data ridicării Mănăstirii Carta, însă, conform unor documente din secolele al XIII-lea – al XV-lea, ea ar fi fost construită în anul 1202. Prima atestare documentară a lăcaşului datează din anul 1225, când numele său apare într-un document scris de Papa Honorius al III-lea.
Două secole mai târziu, mănăstirea este din nou menţionată într-un document al regelui Sigismund I al Ungariei, care scria că abaţia cisteriană există de pe vremea predecesorilor lui, aceştia înzestrând-o cu tot felul de privilegii.
Aşadar, începuturile Mănăstirii Carta sunt puse sub semnul întrebării. Singurul document care oferă mai multe informaţii despre lăcaş datează din prima jumătate a secolului al XIII-lea, acesta fiind emis de cancelaria regală maghiară. În acel document, se menţionează că teritoriul pe care a fost ridicată mănăstirea cisterciană a fost donat de regele Andrei al II-lea al Ungariei voievodului Benedict al Transilvaniei.
Benedict a fost voievod în două perioade: 1202 – 1206, respectiv 1208 – 1209. Pe lângă acest document, există un alt act din 1206, când se vorbeşte despre abatele de la Carta, care era pe acest teritoriu de câţiva ani. Toate acestea i-au făcut pe specialişti să afirme că mănăstirea a fost ridicată chiar la începutul secolului al XIII-lea.
Primele anexe ale Mănăstirii Carta au fost ridicate din lemn, cistercienii folosindu-se de materiale perisabile atunci când înălţau o clădire. Prima construcţie din piatră a fost oratoriul, denumire dată capelei – după ruinarea lăcaşului, capela a fost scoasă la iveală abia în anul 1927, în urma unor săpături arheologice. Biserica mănăstirii a fost ridicată în două etape, prima fiind întreruptă de invazia mongolă din 1241. Această etapă coincide cu trăsăturile stilului romanic târziu, când au fost ridicate şi zidurile prin care curtea interioară era delimitată.
Dacă prima etapă de construire a avut loc în perioada 1220 – 1230, cea de-a doua a început în anul 1260, când arhitectul a fost schimbat. Acesta era un specialist al stilului gotic şi, ajutat de un atelier de pietrari, a reuşit să dea naştere unui veritabil exemplu de arhitectură gotică timpurie din Transilvania. Mare parte din lucrări au fost terminate în jurul anului 1300, cele de finisare continuând încă aproape 20 de ani.
Mănăstirea Carta a fost închisă şi a ajuns o ruină în urma luptelor din perioada 1421 – 1432 împotriva otomanilor, când ordinul cistercienilor, de origine franceză, a avut şi el de suferit. Mănăstirea deţinea bunuri de valoare şi, după ce a fost închisă definitiv, Matei Corvin a dat aceste bunuri Bisericii Prepoziturii din Sibiu.
Chiar dacă a ajuns o ruină, unele elemente decorative încă sunt vizibile. Au rămas în picioare două travee din interiorul bisericii şi fragmente ale zidurilor exterioare, precum şi o coloană romanică. Locul unde se află nava principală, rămasă fără acoperiş, a fost transformat în cimitir pentru soldaţii germani, decedaţi în Primul Război Mondial.
Faţada vestică a bisericii Mănăstirii Carta, declarată monument istoric, se remarcă în special prin rozeta care se află deasupra portalului în stil gotic. De faţadă este lipit un turn, adăugat în secolul al XV-lea, care a îndeplinit rolul de clopotniţă. Interiorul bisericii păstrează arcele bolţilor, ale căror chei sunt deosebite – unele dintre ele se unesc şi formează chipul Fecioarei Maria, protectoare a bisericii, iar celelalte chei prezintă ornamente în formă de flori de măceş.
Capela Mănăstirii Carta este în continuare folosită de saşii evanghelici, iar ruinele mănăstirii pot fi vizitate oricând. De ele se ocupă o familie din localitate, iar turiştii sunt îndrumaţi să întrebe de aceştia atunci când ajung acolo, pentru că ei au în posesie cheia mănăstirii.
De-a lungul secolelor, mănăstirea a suferit multiple transformări și deteriorări, culminând cu starea actuală de ruină. În 2010, complexul a fost oficial recunoscut ca monument istoric, ceea ce a stimulat interesul pentru conservarea și restaurarea sa.
Mănăstirea Carta este nu doar un punct de atracție turistică datorită frumuseții sale arhitecturale, dar și un loc de importanță culturală, reflectând bogăția istorică și spirituală a regiunii Sibiu.
