Mănăstirea Cheia este o mănăstire ortodoxă de călugări din staţiunea Cheia, judeţul Prahova. Lăcaşul religios este cunoscut pentru locul liniştit în care se află, dar şi pentru că picturile interioare ale bisericii au fost realizate de pictorul Gheorghe Tăttărescu.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Cheia datează din anul 1770, când se presupune că a fost construită prima biserică. Se pare că în acel secol mănăstirea era doar un schit, ridicat de călugării veniţi din Sihăstria Văleni – schitul era cunoscut sub numele de „Sihăstria Teleajen” sau “Cheia Teleajenului”, având hramul „Sfântul Nicolae”. La schit, se opreau deseori călugării ardeleni, alungaţi din regiunea lor. După doar şapte ani de la construirea bisericii, oștile otomane au distrus lăcaşul.
Însă el a fost reconstruit, de data asta la baza Muntelui Roşu şi cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Schitul se află într-un loc pustiu, astfel că cei 19 călugări de atunci duceau o existenţă foarte grea, neavând nicio sursă de venit – singurele ajutoare veneau din partea domnitorului Mihai Suțu.
Următorii domnitori au ajutat şi ei schitul de la Cheia, întărindu-le călugărilor anumite drepturi de pe urma cărora puteau să îşi asigure un venit decent. Încetul cu încetul, călugării din schit încep să se descurce mai bine, având ca principala sursă de venit creşterea animalelor.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, undeva între 1832 şi 1835, schitul de la Cheia a fost pus la pământ de un incendiu. Astfel, în 1835, la îndemnul călugărului Damaschin, se construieşte biserica de astăzi a Mănăstirii Cheia, care a primit hramul „Sfânta Treime”. Tot atunci, s-au construit şi chiliile, gospodăria – anexă şi clopotniţa.
Însă călugării nu s-au putut bucura prea mult timp de noul lor lăcaş, pentru că în anul 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mănăstireşti, în urma căreia venitul a scăzut semnificativ. Apoi, un an mai târziu, Ministerul Cultelor a hotărât să mute obştea ca să transforme mănăstirea în cazarmă de grăniceri.
Deşi Mitropolia a intervenit şi acest lucru nu a mai avut loc, călugării au început să plece, iar situaţia se agrava din ce în ce în mai rău – în cele din urmă, în anul 1906, mănăstirea a fost desfiinţată.
Viaţa monahală de la Mănăstirea Cheia se reia în anul 1909, când aici se mută Grigorie Munteanu – Georgescu, care va deveni stareţ. Tot el este cel care a construit paraclisul, construit în perioada 1919 – 1927.
Paraclisul se află în chiliile din nordul mănăstirii şi are un plan triconic. Pe lângă picturile deosebite şi obiectele liturgice, paraclisul se mândreşte cu o icoană a Maicii Domnului, pictată la începutul secolului al XIX-lea. Ea a fost pictată de un elev al şcolii post-brâncovenești şi are o ramă din lemn sculptat.
Mănăstirea Cheia a suferit şi în timpul Primului Război Mondial, când nemţii au trecut pe aici şi au distrus tot ce au întâlnit în cale. Încetul cu încetul, călugării de aici au reuşit să repună pe picioare toate cele stricate, iar câţiva ani mai târziu au început noi lucrări de modernizare.
Pe lângă acestea, călugării de la mănăstire s-au implicat şi în proiecte sociale – au avut grijă de copii orfani, i-au învăţat carte pe cei care nu ştiau, iar unii dintre ei au avut chiar şi meserii ca zidar, iconar, croitor, tâmplar şi altele.
Ca cele mai multe lăcaşuri religioase din ţară, şi Mănăstirea Cheia se mândreşte cu patrimoniul pe care îl deţine. Chiar dacă nu este o colecţie mare, ea fiind pusă la punct în anii 1980, însemnătatea ei este una importantă.
Din patrimoniu fac parte tablouri ale unor monahi, realizate în secolul al XIX-lea, precum şi icoane (secolele XVIII – XIX), potire, brâie preoţeşti, cruci de argint, antimise, o bederniţă, o evanghelie cu coperte din argint aurit şi o cruce pectorală. Deosebită este şi biblioteca, alcătuită din volume care acoperă o perioadă de 150 de ani.
În trecut, în cadrul mănăstirii, a funcţionat o şcoală de psaltichie, biblioteca având două manuscrise muzicale din acea perioadă.
Mănăstirea Cheia oferă credincioşilor care îi trec pragul posibilitatea de a se caza peste noapte, dar şi de a lua o masă caldă în trapeză. Lăcaşul religios poate fi vizitat în orice moment al zilei, călugării ţinând slujbe, în biserică, după modelul canonic.
Mănăstirea organizează periodic evenimente culturale și spirituale, inclusiv slujbe, ateliere de pictură și serate muzicale, care sunt deschise atât comunității locale, cât și turiștilor. Aceste activități subliniază angajamentul mănăstirii față de conservarea și promovarea tradițiilor ortodoxe și culturale.
Arhitectura mănăstirii, cu elemente specifice stilului tradițional românesc, complementată de peisajul natural, creează un cadru idilic pentru fotografii și momente de liniște. Fiecare colț al acestui complex monahal este încărcat de istorie și spiritualitate, oferind vizitatorilor o experiență autentică și profundă.
