Mănăstirea Comana este una dintre ctitoriile domnitorului Vlad Ţepeş, fiind amplasată în comuna cu acelaşi nume din judeţul Giurgiu. Este o mănăstire de călugări şi poartă hramul „Sfântul Nicolae”, prăznuit pe 6 decembrie.
Mănăstirea Comana a fost atestată pentru prima dată în anul 1461, iar locul în care se află era, în vremurile demult apuse, o insulă înconjurată de mlaştini. Accesul la lăcaş era posibil cu ajutorul unui pod de lemn, care era incendiat dacă mănăstirea se afla în vreun pericol. Pe măsură ce timpul trecea, mănăstirea se degrada din ce în ce mai mult.
Astfel, în anul 1588, boierul Radu Şerban reface Mănăstirea Comana, putând fi considerat, aşadar, cel de-al doilea ctitor. Acesta îi păstrează hramul, o pictează şi îi face nenumărate danii.
Timp de doi ani, cât a fost domnitor al Ţării Româneşti, Radu Şerban a avut grijă ca lăcaşul să înflorească. Însă pierde domnia şi se adăposteşte în Viena, unde şi moare. A lăsat şi un testament în urma lui, prin care a lăsat toată averea, dar şi această mănăstire, soţiei şi fiicelor lor.
Având în vedere gradele de rudenie dintre domnitori şi boieri, Mănăstirea Comana ajunge în posesia Cantacuzinilor, cei mai mulţi dintre ei fiind chiar îngropaţi în acest lăcaş. Şerban Cantacuzino este văzut ca un alt ctitor al mănăstirii, el restaurând-o în anul 1699.
Stilul adoptat de el a fost cel brâncovenesc şi, pe lângă lucrările de reparaţie, a ridicat şi un paraclis cu hramul „Sfinţii Spiridon al Trimitundei şi Eftimie cel Mare”, câteva chilii şi un foişor. După moartea sa, întreaga avere a ajuns la mănăstire.
În 1728, domnitorul Nicolae Mavrocordat a închinat Mănăstirea Comana Ierusalimului, ceea ce a însemnat înlocuirea călugărilor români cu unii străini şi pierderea treptată a averii lăcaşului. Încetul cu încetul, mănăstirea a devenit o ruină, intervenindu-se abia la jumătatea secolului al XIX-lea.
Astfel, în anul 1854, ruinele sunt dărâmate şi începe construcţia unei noi mănăstiri, cu totul diferită faţă de cea veche. Cu acest prilej, multe dintre morminte, inclusiv al lui Şerban Cantacuzino, au fost distruse. A urmat legea dată de Cuza, în 1863, care a lăsat mănăstirea fără avere şi a transformat-o în biserică parohială.
Lucrurile au rămas aşa până după căderea regimului comunist. Deşi au fost întreprinse, la începutul secolului al XX-lea, câteva lucrări de restaurare finanţate de Comisia Monumentelor Istorice, lăcaşul nu a fost reînfiinţat ca mănăstire. Mai mult, după Primul Război Mondial, în incinta ei au funcţionat un spital militar, sediu de ocol silvic şi şcoală de fete cu internat.
Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1992, iar astăzi numără în jur de 10 vieţuitori. Aceştia au grijă de animalele pe care le au, fac prescuri, fac vin toamna şi cultiva legume în grădina sau în sera, în funcţie de timpul anului.
Din Mănăstirea Comana iniţială se mai pot vedea doar două laturi ale chiliilor, care au fost restaurate, şi ruinele din zidul estic. Pe lângă vizitarea bisericii, credincioşii care ajung aici pot vizita şi muzeul mănăstirii. Acesta a fost inaugurat în anul 2006, intru-unul din beciurile domneşti.
Încă de la intrare, turistul este privit de portretele unora dintre cei mai importanţi domnitori români: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu. Printre obiectele expuse, se regăsesc lucruri nelipsite dintr-o gospodărie tradiţională (scaunele, cufere, lopeţi de lemn, fuse de tors lâna şi altele), dar şi bucăţi de pietre funerare, cornişe brâncoveneşti, candela de mormânt a lui Constantin Cantacuzino, veșminte, armuri medievale etc.
Interesant e şi foişorul brâncovenesc al Mănăstirii Comana, considerat o operă de artă veche. Acesta a fost ridicat de Şerban Cantacuzino şi prezintă opt coloane la baza balustradei, coloane decorate cu motive vegetale. Extremităţile poartă şi ele câte o coloană, iar pe fiecare a fost încastrat blazonul familiei – vulturul bicefal.
Pictura bisericii este şi ea inclusă în tezaurul mănăstirii, fiind realizată în stilul bizantin. Tot în biserică, se află şi câteva icoane deosebit de importante, printre care cea a Sfântului Nicolae, despre care se spune că săvârşeşte minuni.
Mănăstirea Comana nu este doar un loc de rugăciune, ci și un important centru cultural și educațional. Aici se organizează regulat evenimente culturale, ateliere și seminarii care promovează istoria și valorile creștine, atrăgând o gamă largă de vizitatori, de la școlari la istorici și turiști.
Astfel, Mănăstirea Comana rămâne un simbol al rezistenței spirituale și culturale, o mărturie a bogatei moșteniri istorice a României. Fiecare vizită aici este o lecție de istorie, învățată nu din cărți, ci din piatra vie a monumentului însuși.
