Mănăstirea Corbii de Piatră este o mănăstire ortodoxă de călugări din judeţul Argeş. Se află în satul Jgheaburi (comuna Corbi) şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri de pe teritoriul ţării noastre. Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Începuturile existenţei acestei mănăstiri s-au pierdut în negura timpului, însă faptul că este un lăcaş religios rupestru a atras atenţia specialiştilor dintotdeauna, mai ales că se aseamănă foarte mult cu aşezările din Cappadocia, Turcia.
Mănăstirea Corbii de Piatră a fost atestată pentru prima dată în anul 1512, când monahia Magdalina închina lăcaşul domnitorului Neagoe Basarab. Monahia era mătuşa domnitorului şi avea în proprietate satele Mălureni şi Corbii de Piatră, dar şi Mănăstirea Valea, pe care singură o construise. Astfel, în urma deciziei luate, mănăstirea devenea una domnească. Mai mult, lăcaşul este şi cea mai veche mănăstire de maici din ţară.
Deşi monahia pusese bazele unei obşti, condiţiile de trai erau prea grele pentru măicuţe, aşa că trei ani mai târziu ele au fost mutate la o altă mănăstire şi în locul lor a venit o obşte de călugări. După toate aceste evenimente, istoria Mănăstirii Corbii de Piatră devine din nou necunoscută.
Timp de două secole, o singură mărturie există despre aceasta, mărturie care îi aparţine lui Paul de Alep, care a călătorit aici în anul 1658. Abia la începutul secolului al XIX-lea sunt înregistrate câteva informaţii: o populaţie de oieri, originari din Ardeal, se stabilesc pe acest teritoriu. Aceştia plecaseră din Ardeal din cauza unei prigoane religioase, care i-ar fi obligat să renunţe la credinţa pe care o aveau.
Dacă la început nu au fost acceptaţi de locuitori, în cele din urmă biserica i-a unit pe toţi. Având în vedere că biserica de la Mănăstirea Corbii de Piatră devenise neîncăpătoare, s-a luat decizia măririi ei şi transformarea în biserică de mir. Pe lângă săpăturile efectuate în peretele sudic, a fost realizată şi pictura în frescă a lăcaşului.
În anul 1887, chiar în noaptea de Paşti, zidul vestic se prăbuşeşte, însă este refăcut de nişte meşteri italieni. Lucrurile începeau să devină din ce în ce mai bune pentru fosta mănăstire: sătenii au construit un paraclis-clopotniță şi slujbele se ţineau după vechea orânduiala. După căderea regimului comunist, biserica de mir a redevenit mănăstire, rang pe care îl are şi astăzi.
Biserica de la Mănăstirea Corbii de Poatra are o arhitectură care nu se încadrează în tiparul bisericilor obişnuite. Nu are pridvor, credincioşii intrând direct în pronaos. Acesta este despărţit de naos printr-o uşă, iar altarul are în mijloc o masă din piatră.
De-a lungul timpului, forma bisericii a suferit mai multe modificări, însă având în vedere că nu se cunoaşte data ctitoririi ei, nu se cunoaşte nici forma iniţială pe care a avut-o. Dimensiunile relativ reduse ale naosului, dar şi tipul de altar i-au făcut pe specialişti să considere că biserica a fost săpată de o comunitate mică.
Cel mai de preţ lucru de la Mănăstirea Corbii de Piatră este pictura, cea mai veche frescă de pe teritoriul Ţării Româneşti. Aceasta conţine inscripţii în limba greacă şi existenţa ei ar putea fi o dovadă că lăcaşul a fost ridicat undeva în prima jumătate a secolului al XIV-lea.
Din păcate, lipsa de grijă a oamenilor, dar şi evenimentele meteo nefavorabile şi-au pus amprenta pe aceste picturi, care au nevoie urgent de restaurare. Modernizarea nu înseamnă neapărat ceva bun – înlocuirea uşilor şi a ferestrelor cu termopan a sporit umezeala din biserică, iar o bună parte din pictură s-a şters în doar câţiva ani.
În prezent, scenele religioase sunt destul de greu de descifrat, însă specialiştii care au cercetat fresca acum câteva zeci de ani au putut elabora studii pe baza acestora. Astfel, din aceste studii aflăm că cel care a zugrăvit biserica nu era un zugrav oarecare, ci cunoştea destul de bine tehnica.
Dintre scenele care au rezistat de-a lungul anilor se numără fragmente din Naşterea Domnului, Învierea lui Lazăr, Jertfele lui Avram şi Întâmpinarea Domnului.
Astăzi, călugării de la Mănăstirea Corbii de Piatră încearcă să facă şi mai cunoscut acest lăcaş. Condiţiile grele de aici au dăinuit timp de câteva secole, astfel că obştea nu a fost niciodată prea mare. Lucrările de îmbunătăţire sunt neîncetate, iar în anul 2010 a fost ridicat un paraclis, închinat „Acoperământului Maicii Domnului”. Zeci de mii de credincioşi vin să viziteze în fiecare an mănăstirea care, în anul 2009, a primit un fragment din moaştele Sfântului Ioan Rusu de la Eghina.
Construcția mănăstirii, săpată în piatră, oferă o imagine spectaculoasă, fiind un exemplu remarcabil de arhitectură religioasă adaptată la condițiile naturale ale locului. Zidurile groase și structura ei robustă păstrează răcoarea în timpul verilor călduroase și oferă adăpost în lunile reci.
În interior, mănăstirea adăpostește fresce și icoane vechi, care nu doar că îmbogățesc vizual sanctuarul, dar sunt și martori ai tradițiilor și credințelor locuitorilor din regiune. Aceste opere de artă sunt esențiale pentru înțelegerea evoluției stilurilor iconografice din spațiul românesc.
