Mănăstirea Coșuna: un sanctuar istoric în inima Craiovei

Mănăstirea Coșuna se află în oraşul Craiova din judeţul Dolj, în cartierul Mofieni. Potrivit lui Nicole Iorga şi lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, lăcaşul religios a fost ridicat în anul 1483. Cu toate acestea, nu sunt cunoscute prea multe informaţii legate de acest lucru.

Mănăstirea Coșuna, cunoscută şi drept Coșuna – Bucovatul Vechi, are cea mai veche clădire religioasă din zona Craiovei. Anumite ipoteze susţin faptul că a fost ridicată chiar pe locul în care a stat cetatea Pelendava, din piatra şi cărămida castrului roman. A fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1571, când a fost făcut un act de donaţie. Se menţionează şi numele primului monah, Eftimie, dar şi faptul că acesta a cumpărat vii pentru lăcaş.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Coșuna a fost distrusă de mai multe ori, dar de fiecare dată a reuşit să îşi revină. A făcut acest lucru cu ajutorul unor domnitori, care i-au dăruit diverse proprietăţi.

A trecut şi printr-un incendiu, provocat de hoţii conduşi de Pazvantoglu şi a fost grav avariată şi de luptele dintre ruşi şi turci de la începutul secolului al XIX-lea. Nici intemperiile nu au lăsat-o să ducă o existenţă liniştită – apele Jiului au provocat alunecări de teren, iar clopotniţa şi turnul mare al bisericii au fost luate de râul furios.

Apoi, clădirile anexe ale Mănăstirii Coșuna s-au dărâmat, aşa că egumenul de atunci a decis să ridice o nouă mănăstire, pe celelalt mail al Jiului, iar pe aceasta să o lase ca simplă biserică parohială. Însă vremurile tulburi nu au fost nici pe departe încheiate: în urma unui cutremur, în 1838 turla se dărâmă.

În cele din urmă, mănăstirea este părăsită şi ajunge o ruină. Dar un ţăran descoperă în tainiţă o sumă mare de bani cu care repară lăcaşul şi îl şi pictează. În prima jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sunt întărite de cele ale Comisiei Monumentelor Istorice, care era condusă de Nicolae Iorga.

Mănăstirea Coșuna a avut de suferit şi în timpul regimului dictatorial, când a fost transformată în închisoare. În cele din urmă, comuniştii o desfiinţează, însă biserica devine a parohiei. De asemenea, în chilii se amenajează Seminarul Teologic Mitroopolitan „Sfântul Grigorie Teologul”, în care s-au format mulţi slujitori din Mitropolia Olteniei.

Seminarul îşi desfăşoară cursurile chiar şi astăzi, iar biserica mănăstirii a rămas paraclisul studenţilor. Turiştii o pot vizita doar la cerere, acest lucru putând fi posibil doar când elevii seminarului nu au activităţi şi numai în prezenţa unui paznic.

Biserica de la Mănăstirea Coșuna impresionează prin picturile sale, deşi timpul a mai şters din ele. Primele picturi au fost uniforme şi monocrome, iar printre elementele păstrate până astăzi se numără forme geometrice, cruci, forme de rozete şi împletituri de vrejuri de viță-de-vie.

Cele mai multe dintre ele se văd sub portretele lui Neagoe Basarab şi al soţiei sale, al lui Mihai Viteazul, Radu Şchiopul sau Radu cel Mare. Şi exteriorul păstrează aceste elemente decorative, dar vine şi cu ceva nou – desenul unei mănăstiri, care înfăţişează, cel mai probabil, planul iniţial al mănăstirii.

Mare parte din pictura bisericii de la Mănăstirea Coșuna s-a degradat, însă un ochi format încă poate sesiza valoarea şi frumuseţea ei. Au fost realizate ulterior şi alte picturi, care sunt şi ele deosebite. Absida sudică păstrează imaginea Sfântului Apostol Petru şi înfăţişările Sfinţilor militari, detaliile fiind impresionante. Au fost pictate şi 14 scene din viaţa lui Iisus Hristos, iar unele dintre ele (Răstignirea, Punerea în Mormânt) se pot recunoaşte cu uşurinţă.

Interesante sunt şi scenele în care sunt reprezentate semnele zodiacale, un lucru rar întâlnit în picturile bisericeşti. Din păcate, nici acestea nu se mai pot distinge complet, doar câteva fiind mai clare. Catapeteasma bisericii a fost realizată din cărămidă, iar picturile originale sunt pierdute, pentru că a fost repictată în anul 1873.

În timpul vizitei la Mănăstirea Coșuna, vizitatorii sunt adesea impresionați de arhitectura sa medievală și de atmosfera de pace și reculegere care domină incinta. Zidurile groase și ferestrele înalte oferă o imagine asupra modului în care arhitectura a fost adaptată pentru a oferi liniște și protecție monahilor. În plus, mănăstirea este înconjurată de un mic parc, unde vizitatorii pot medita sau se pot plimba în liniște, bucurându-se de frumusețea și calmul naturii.