Mănăstirea Crasna se află în satul cu acelaşi nume din judeţul Gorj, pe drumul ce leagă Târgu Jiu de Novaci. Numele satului apare pentru prima dată în documente în anul 1486, când se menţionează că aparţine boierilor Roman şi Jitan, însă aşezarea religioasă apare peste câteva sute de ani.

Satul Crasna a trecut prin “mâinile” mai multor domnitori şi oameni de seamă, însă abia jupânul Dumitru Filisanul Pitaru a ridicat o biserică de lemn, în anul 1615. Tot el este cel care înlocuieşte biserica, 21 de ani mai târziu, cu una din cărămidă şi bolovani de piatră de râu. Pisania bisericii dă, ca dată de finalizare, anul 1637, ctitorul ei fiind nepotul banului Craiovei, Dobromir, şi vărul soţiei lui Mihai Viteazul, doamna Stanca. În anii următori, mănăstirea este înzestrată cu diverse moşii şi proprietăţi.

Documentele scrise de-a lungul timpului arată cum Mănăstirea Crasna nu a avut dintotdeauna acest rang, ci a fost atât schit (în 1786), cât şi metoh al Episcopiei de Râmnic. Cu toate acestea, lăcaşul nu a dus lipsă de oameni binevoitori, care au avut grijă de ea. Căpitanul de plai Dimitrie Ursache a realizat la Crasna o fântână însoţită de o cruce. Din păcate, mănăstirea, la care oamenii de atunci se refereau ca fiind schit, a avut de suferit atunci când domnitorul Alexandru Moruzi a hotărât ca aici să aibă loc în fiecare duminică un târg şi un bâlci, de două ori pe an.

Mănăstirea Crasna a beneficiat de o primă restaurare în anul 1820, când Episcopia Râmnicului a primit poruncă să o refacă, pentru că în caz contrar ar fi pierdut-o şi s-ar fi întors la urmaşii lui Filisanul. Însă restaurarea a alterat forma iniţială, având în vedere că s-au adăugat elemente nu tocmai potrivite. Nu a fost ocolită nici ea de legea secularizării averilor manăstireşti şi s-a văzut nevoită să predea bunurile şi veniturile statului.

La începutul secolului XX, sunt construite mai multe clădiri şi chilii, iar Gheorghe şi Aretia Tătărescu împodobesc Mănăstirea Crasna cu un scaun arhieresc şi strane din lemn de stejar. În anul 1979, deşi regimul comunist era în perioada de glorie, se încep lucrările de restaurare, în urma intervenţiei Mitropolitului Nestor Vornicescu. Aceste lucrări continuă şi până în ziua de astăzi, având ca scop redarea strălucirii acestui deosebit lăcaş religios.

Credincioşii care vin la Mănăstirea Crasna se pot ruga la moaştele sfinţilor martiri de la Niculiţel, Camasis, Attalos, Filipos şi Zoticos, precum şi la sfinţii dobrogeni Epictet şi Astion. Tot aici, se află câteva fragmente din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, dar şi ale Sfintei Marina. Femeile care vor să rămână însărcinate sau, pur şi simplu, vor să fie ocrotite atunci când nasc, se roagă la Sfânta Marina, ocrotitoarea femeilor care nasc.

Unul dintre cele mai importante obiecte de la Mănăstirea Crasna este catapeteasma, despre care se spune că e una dintre cele mai frumoase nu numai din Oltenia, ci din întreaga ţară. Foarte înaltă, cam până la boltă, realizată din lemn şi poleită cu foiţă de aur, l-a făcut pe istoricul Alexandru Ștefulescu să spună despre ea că e “o floare uimitoare, plină de măreţie şi gust, împletită abil şi elegant, săpată cu o daltă măiestrită”. Pictura bisericii este şi ea deosebită – a fost o singură dată restaurată şi aparţine zugravului Grigorie, care a fost ajutat de fiul său, Ioan. Pe lângă acestea, mănăstirea deţine şi câteva cărţi vechi şi cu ferecături argintate, care sunt ţinute la loc de cinste în biblioteca călugărilor.

Mănăstirea Crasna numără, în prezent, opt vieţuitori, care ţin toate slujbele în biserica mănăstirii, aşa cum au fost învăţaţi. Aceştia îşi duc existenţa cu ajutorul livezii şi a stupilor şi aşteaptă credincioşii de pretutindeni să le calce pragul.

manastirea-crasna.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ