Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă principala atracţie a oraşului Curtea de Argeş şi adună anual mii de pelerini ce îşi caută atât liniştea, cât şi alinarea diverselor afecţiuni. Urmând minunatul bulevard cu tei bătrâni de sute de ani, ajungeţi la porţile mănăstirii care patronează întregul oraş.

manastirea-curtea-de-arges.jpg

Clădită în perioada 1512 – 1517 de Neagoe Basarab, Mănăstirea Curtea de Argeş este, parcă, un prag între mit şi realitate. Legenda Meşterului Manole domneşte încă de la intrare, pentru că la câţiva paşi peste drum de Mănăstirea Curtea de Argeş puteţi vedea fântâna ce întăreşte sus-menţionata legendă.

Conform acesteia, voievodul Ţării Româneşti a fost atât de impresionat de frumuseţea mănăstirii, încât s-a hotărât să nu îi mai permită meşterului să clădească alta.

ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Aşadar, a decis ca acesta să rămână pe acoperişul mănăstirii şi să îşi găsească sfârşitul acolo. Însă meşterul a încercat să scape şi, asemenea unui Icar, şi-a făurit aripi, încercând să zboare.

Voinţa Domnului nu a coincis cu a lui, aşa că meşterul a sfârşit prăbuşindu-se la câţiva paşi de Mănăstirea Curtea de Argeş. Trupul său a dat naştere izvorului care încă susura în Fântâna Meşterului Manole.

biserica-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Din 1914, Mănăstirea Curtea de Argeş a devenit necropolă regală, aici fiind înmormântaţi regele Carol I şi Ferdinand, precum şi regina Maria şi Elisabeta. Nenumăraţi nostalgici ai monarhiei trec prin fața mormintelor regale şi depun diferite omagii.

turn-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Mănăstirea Curtea de Argeş este strâns legată de legenda meşterului Manole. Oriunde ne-am îndrepta paşii, observăm aceleaşi dovezi care par a face din legendă o realitate. Mergând pe lângă mănăstire, pe partea dreaptă, găsim un înscris de culoare roşie. Dacă nu cunoaștem legenda, putem trece fără să îl observăm, însă dacă o cunoaştem, cei mai mulţi dintre noi vor încerca să îl caute.

Conform legendei, Mănăstirea Curtea de Argeş i-a cerut un sacrificiu uman meşterului. Întâmplarea a făcut ca acest sacrificiu să fie reprezentat chiar de soţia lui Manole. Pasiunea pentru munca sa a învins dragostea ce i-o purta Anei şi acesta şi-a zidit soţia de vie în zidurile Mănăstirii.

imagine-apropiata-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

În anul 1517, domnitorul Neagoe Basarab a terminat construirea mănăstirii şi a mutat aici moaştele Sfintei Filoftea. Mănăstirea Curtea de Argeş prezintă, aşadar, încă un punct de atracţie pentru pelerinii veniţi din toate colţurile lumii. Urmând drumul pe lângă mănăstire, puteţi observa o chilie micuţă, unde sunt adunaţi nenumăraţi oameni, cu diverse afecţiuni şi cu multă speranţă în ochi.

Aici se află trupul unei copile de 12 ani, împreună cu povestea ei tristă. Se spune că Filoftea era o fetiţă, care de mică a fost dusă de mama ei la biserică şi, astfel, a învăţat să îl iubească pe Dumnezeu, a învăţat să dăruiască din toată inima şi să fie plină de bunătate, exact ca mama ei.

imagine-cu-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Această fetiţă a învăţat că este mai important să dăruieşti decât să primeşti, însă viaţa a fost dură cu ea şi a lăsat-o la vârstă fragedă fără mamă. Dar tot ce a învăţat-o mama ei, a rămas alături de Filoftea şi chiar dacă durerea a fost mare ea a continuat să dăruiască tot ce avea celor sărmani, însă tatăl său vedea bunătatea şi dăruirea ei ca o pagubă. Totul a culminat când tatăl s-a recăsătorit şi i-a adus celei mici ca mamă vitregă, o femeie străină de tot ce înseamnă bunătate şi credinţă în Dumnezeu.

Fetiţa era chinuită de cei doi, fiind altoită de cele mai multe ori pentru bunătatea ei. Plănuind s-o înstrăineze şi mai mult de tatăl ei, mama vitregă o trimitea zi de zi cu mâncare la tatăl său ce muncea din greu. Fetiţa era întâmpinată pe drum de diverşi oameni sărmani care îi cereau de mâncare.

turnuri-de-la-biserica-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Nu putea rezista tentaţiei şi le dădea acestora din mâncarea pentru părintele său, iar de cele mai multe ori ajungea la acestă fără cea mai mare parte a bucatelor. Bineînţeles că tatăl a devenit suspicios şi a urmărit-o pe Filoftea, iar la vederea faptelor ei, s-a înfuriat şi, fără să mai judece, s-a năpustit asupra firavei făpturi şi a lovit-o atât de tare încât i-a provocat moartea pe loc.

imagine-indepartata-cu-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Conştientizând, într-un final, gravitatea faptei sale, tatăl său a încercat s-o ridice de la pământ, însă acest lucru n-a fost posibil, căci Dumnezeu a îngreunat atât de tare trupul fetiţei, încât nici episcopul chemat la locul faptei, cu rugăciuni şi slujbe n-a reuşit să o clintească pe fetiţă.

Aşadar, mai marii bisericii s-au decis să pronunţe la căpătâiul fetiţei numele diverselor hramuri bisericeşti. La auzul hramului Sfântului Nicolae, trupul fetiţei s-a uşurat, aşa că aceasta a fost dusă acolo şi pusă la loc de cinste ca una dintre cele mai mari sfinte, Sfânta Fecioară Filoftea. În anul 1517, Neagoe Basarab a mutat moaştele ei în apropierea Mănăstirii Curtea de Argeş, unde a şi rămas până în ziua de astăzi.

inscriptii-si-motive-decorative-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Mănăstirea Curtea de Argeş îşi spune povestea în fiecare an şi nu sunt puţini cei care vin să o viziteze tocmai pentru a asculta din gura preoţilor poveştile ce i-au adus faimă.

detalii-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Este renumită pentru stilul său arhitectural unic, care combină elemente bizantine cu influențe neoromânești, făcând-o un punct de referință în studiul arhitecturii religioase din România.

intrare-in-biserica-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Pe lângă rolul său ca loc de cult, mănăstirea funcționează și ca un centru cultural important, găzduind diverse evenimente religioase și culturale care atrag participanți din întreaga țară.

pictura-murala-exterioara-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg

Înconjurată de un peisaj natural pitoresc și accesibilă printr-un bulevard plin de tei vechi, mănăstirea oferă vizitatorilor o experiență completă, de la plimbări relaxante la contemplare spirituală și apreciere arhitecturală.

trepte-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
inscriptie-de-la-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
alee-si-cladire-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
turn-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges-2.jpg
turn-cu-ceas-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
alee-si-biserica-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
drumul-spre-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges-2.jpg
turn-vazut-din-lateral-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
palatul-episcopal-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
intrare-in-palat-episcopal-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
scari-exterioare-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
vedere-din-cadrul-ansamblului-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
biserica-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges-vazuta-din-spate.jpg
placuta-informativa-de-la-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
date-despre-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges-monument-istoric.jpg
vedere-din-cadrul-ansamblului-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-argesedere-din-cadrul-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
vedere-de-ansamblu-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
cruce-si-alte-detalii-din-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges.jpg
turn-cu-ceas-ansamblul-manastirea-argesului-din-curtea-de-arges-judetul-arges-2.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.