Mănăstirea Dintr-un lemn este o mănăstire ortodoxă de maici, situată la 25 de km de Râmnicu Vâlcea. Numele său este legat de o mică biserică la a cărei ridicare s-a folosit doar un stejar, iar stejarii din curtea mănăstirii confirmă acest lucru prin măreţia lor impresionantă.
Apariţia mănăstirii în acest loc este explicată de mai multe legende. Una dintre ele spune că un pustnic care trăia aici a găsit o icoană a Maicii Domnului agăţată de un copac şi a auzit o voce spunându-i să construiască o biserică din lemnul acelui copac.
O altă legendă legată de Mănăstirea Dintr-un lemn spune că un cioban pe nume Radu a visat într-o noapte o femeie foarte frumoasă, care dormea la rădăcina unui stejar. Aceasta i-ar fi spus ciobanului: ”Scoală şi taie acest copac şi-mi fă biserică şi eu voi fi ajutătoarea ta”, iar când Radu s-a apucat să taie copacul a descoperit o icoană în scoarţa acestuia. Aşa se face că mănăstirea a primit numele actual, iar biserica poartă hramul Naşterii Maicii Domnului.
Ctitorirea mănăstirii este şi ea învăluită în mister, deoarece unele surse îl indică pe Matei Basarab drept ctitor, altele pe Preda Brâncoveanu. La intrarea în biserică, se poate vedea un portret al lui Matei Basarab, dar diaconul Paul de Alep susţinea că mănăstirea a fost ctitorită cu 20 de ani mai devreme de anul 1635, anul posibilei ctitorii a lui Basarab. Documente recent scoase la iveală arată cum Preda Brâncoveanu a donat, la momentul ctitoririi ei, şapte moşii, întărind spusele celor care îl consideră pe el ctitor.
Mănăstirea Dintr-un lemn va beneficia, după moartea lui Brâncoveanu, şi de ajutorul altor domnitori. Şerban Canatcuzino i-a modificat ferestrele, a pardosit-o cu lespezi de piatră şi i-a adăugat un pridvor. Constantin Brâncoveanu a donat multe dintre veşmintele religioase, a repictat biserica, a construit o turlă peste pronaos şi a construit casa stăreţiei mănăstirii.
În timpul ocupaţiei austriece, mănăstirea capătă o importanţă strategică, fiind folosită ca magazie de provizii, iar stareţele vor trebui să ţină seama de anumite prevederi, cum ar fi cheltuirea unei sume fixe de bani sau înlăturarea lor din viaţa monahală dacă nu renunţă la moşii.
În timpul domniei fanariote, situaţia se schimbă în bine, iar mănăstirea beneficiază de unele schimbări: pridvorul de la intrare este închis, iar deasupra mormântului lui Şerban Basarab este pusă o piatră funerară. În anul 1814, biserica de lemn este arsă într-un incendiu, dar va fi refăcută de Iancu Căminar Constantin Socoteanul.
Viaţa monahală de la Mănăstirea Dintr-un lemn nu a fost deloc uşoară, dar cea mai grea perioadă a fost cea a regimului comunist. Prin decretul din 1959, maicile au fost alungate din mănăstire, iar Securitatea a continuat să le persecute, obligându-le să se mărite.
După 1964, maicile au reluat drumul vieţii monahale, iar mănăstirea a început un lung proces de refacere: a fost racordată la reţeaua de iluminat public, a fost introdusă apă curentă şi s-au consolidat pereţii de susţinere. După 1989, a fost construit un nou complex de chilii, dar şi un complex gospodăresc, în care se află ateliere de croitorie, de tâmplărie, brutărie şi atelier de confecţionat lumânări. În 2008, s-a început construcţia unei noi biserici.
Se spune că, de-a lungul timpului, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un lemn a săvârşit multe minuni, prima fiind chiar ridicarea mănăstirii. O altă minune o are ca personaj principal pe Păuna Cantacuzino care uneltise, împreună cu soţul ei, înlăturarea lui Constantin Brâncoveanu şi condamnarea lui la moarte. Însă, în timpul unei slujbe la biserică, Doamna a avut un moment de nebunie, a început să ţipe şi să sfâşie hainele de pe ea.
După ce şi-a revenit, a povestit că, în timp ce se uita la icoana Maicii Domnului, a văzut scena decapitării Brâncovenilor, scena la care ea complotase. Alte minuni scot în evidenţă puterea icoanei de a vindeca. Oameni care nu au putut avea copii, oameni care nu vedeau sau nu puteau merge, toţi au fost ajutaţi de rugăciunile adresate Maicii Domnului.
Mănăstirea Dintr-un lemn dispune de o bogată colecţie de obiecte bisericeşti, dăruite de ctitorii mănăstirii, toate aflate în muzeul mănăstirii. Printre ele, se numără un engolpion (iconiţa purtată de arhierei la gât) din argint aurit, piesa ce i-a aparţinut lui Preda Brâncoveanu.
Constantin Brâncoveanu a dăruit şi el multe obiecte, cum ar fi Evanghelia din 1682 legată cu argint şi poleită cu aur, un vas de aghiazmă, trei broderii preţioase şi două poale de icoane.
Muzeul mai cuprinde câteva icoane pictate pe lemn şi sticlă şi o icoană din argint aurit, realizată de argintarul lui Constantin Brâncoveanu. Din păcate, multe dintre obiectele dăruite mănăstirii s-au pierdut sau au fost duse în diverse muzee din ţară (Muzeul de Artă şi Istorie a României, Muzeul de Artă Brâncoveneasca).
Mănăstirea Dintr-un lemn este în sine un tezaur, datorită picturii impresionante şi formelor sale arhitecturale, specifice stilului brâncovenesc, dar mai ales datorită vieţii monahale de aici.
Istoria mănăstirii începe cu o legendă fascinantă: un pustnic, trăind în această zonă izolată, a găsit o icoană a Maicii Domnului suspendată într-un stejar și a auzit o voce divină care i-a poruncit să ridice o biserică din lemnul acelui copac. Astfel, biserica a fost construită, reflecțând credința profundă și respectul pentru natură.
În curtea mănăstirii se găsesc și astăzi stejari impresionanți, urmași ai acelui stejar originar, care continuă să inspire și să aducă umbra și liniștea necesare pentru meditație și rugăciune. Acești copaci nu doar că marchează fizic locul, dar sunt și simboluri vii ale rezilienței și continuității spirituale a comunității monahale.
