Cine știe exact cum era viața acum câteva secole? Cum trece timpul acesta, fără să lase prea multe urme ale vremelniciei umane… mereu m-am mirat cum adună pământul acesta atâtea vieți, atâtea treceri, atâtea povești despre care știm mult prea puțin, sau deloc. Multe dintre ele sunt încă ascunse vederii, chiar dacă, urme ale oamenilor de altădată, mai răzbat și astăzi, până la noi.

Un astfel de loc în care m-au purtat pașii este mănăstirea franciscană Baia de Criș din județul Hunedoara. Era o lună capricioasă de martie, anul trecut. Mergeam pe urmele pașilor lui Avram Iancu și ale răstignitului Crișan iar, în drumul meu am trecut la un moment dat și pe la Baia de Criș. Este o localitate mică, în care viața transilvăneană se scurge cumva lent, dar în armonie cu toate.

Clarisa Iordache

Cred că era trecut de prânz când, pe o vreme mohorâtă am ajuns în fața mănăstirii franciscane. Prima dată aici. Am oprit, am scrutat-o iscoditor și m-am hotarât să o descopăr mai îndeaproape.

Ziduri înalte, de piatră solidă și tăcută. O semeție de cocor în zbor se întinde de-a lungul privirii, până dincolo de ea. Te simți mic, odată ce ai ajuns fața în fața cu colosul acesta de piatră. De îndată ce pășești și dincolo de ușa ei. Ciudat lucru cum, o mică spărtură în zid te poate transpune în alte vremuri. Dar, așa se întâmplă ori de câte ori pășești înapoi în timp, în astfel de locuri.

Clarisa Iordache

Mănăstirea datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea se pare. A rămas în picioare vreme de veacuri, ducându-și poveștile până la noi. Edificiul a fost construit pentru a deservi comunitatea călugărilor franciscani stabiliți aici. Arhitectura ei tradează de departe stilul gotic, prin ferestrele înalte, împodobite cu rozete. Cu toate că, la origine ea nu arăta exact așa cum se prezintă astăzi, construcția mai păstrează din acele vremuri zidurile, arcul triumfal, precum și pilaștrii care sprijină zidurile exterioare.

Două secole mai târziu față de momentul în care a fost construită, biserica a fost mistuită de foc și, după această năpastă a rămas timp de alte două sute de ani, părăsită și în paragină. Rămasă fără acoperiș, majoritatea lucrurilor din interior s-au degradat rapid. Bolta gotică, toate frescele, precum și mobilierul au fost distruse iremediabil. Soarta ei a tot mers în declin, până în anul 1722 când, aici, la Baia de Criș, călugării franciscani au înființat Parohia Romană – Catolică. Restaurarea ei a durat șase ani, din 1770-1776, iar felul în care arată astăzi, de atunci datează. Bolta gotică, în schimb, nu a mai fost realizată în același stil arhitectural ci, în cel baroc, specific acelei epoci.

Clarisa Iordache

Tot în acea perioadă s-a restaurat și mobilierul, din care astăzi se mai păstrează doar cele două altare laterale și amvonul, adevărate capodopere baroce. Amvonul este împodobit cu statuia Mântuitorului și trei basoreliefuri în care sunt prezentate trei momente diferite din viața lui Iisus: Agonia din Grădina Ghetsimani, Capurarea și Biciuirea Domnului.

Altarul, reconstruit în secolul al XVIII-lea, realizat în stil baroc a fost înlocuit în anul 1860 de un altul, neo-baroc, ce poate fi admirat și astăzi. Tabernacolul, centrul altarului demontat poate fi admirat în biserica greco-catolică din aceeași localitate, iar tabloul altarului vechi îl vei regăsi aici, în biserica franciscană, pe peretele din partea dreaptă. Pictura, realizată de un autor necunoscut este în ulei și o înfățișează pe Fecioara Maria, în vizită la vara ei, Elisabeta. Biserica, de altfel a fost pictată în anul 1898, când, pe bolta ei au fost reprezentate Sfânta Treime, Maica Domnului și Sfântul Ioan Capistrano, după victoria din anul 1496, de la Belgrad, asupra turcilor.

Clarisa Iordache

Biserica este și astăzi funcțională și, cu toate că eu nu am ajuns acolo într-un moment în care să se țină vreo slujbă am reușit, chiar și așa, privind-o dincolo de gratiile din fier forjat de la intrare, să surprind o frântură din atmosfera franciscană ce dăinuie și astăzi, aici.

Nici nu îți trebuie mai mult, pentru ca tirurl de întrebări despre cum trăiau acești călugări, care le erau obiceiurile zilnice, cum arătau oamenii care veneau să se închine în lăcașul ridicat de ei să înceapă să îți inunde mintea. Nu îți trebuie decât răgazul unei singure clipe în care, privind măreția acestei biserici să simți cumva, unitatea în credință, să simți acea divinitate unică, înțeleasă și adorată sub diferite forme, dar prezentă în tot și toate.

În trecut, biserica deținea și or arhivă de documente, precum și o bibliotecă, care astăzi păstrează urmele revoluției din 1848. Peste tot, vremurile au lăsat urme. Și la Baia de Criș, în trupul acestei biserici rezidă aceste mărturii ale trecerii veacurilor. Cu toate acestea, biserica franciscană s-a încăpățânat să reziste și să străbată timpurile până la noi. Este o dovadă clară că, unul dintre cele mai importante atribute ale oamenilor, credința, poate răzbate orice. Pentru că, datorită ei, oamenii au păstrat atâta amar de vreme, lăcașul acesta. Datorită ei l-au îngrijit și ocrotit, l-au apărat și dereticat, pentru ca noi să îl putem admira și astăzi.

Clarisa Iordache

Baia de Criș. Vreme mohorâtă în inima ținutului Hunedoarei, în vestita Țară a Zarandului. Încă o dată văd aievea cum, comorile ascunse ale Ardealului stau și așteaptă în tăcere să le trecem pragul. Sunt la tot pasul aici, în acest județ și, îndeosebi în Transilvania. Câte astfel de edificii, despre care multă lume a uitat de-a lungul timpului, nu am întâlnit în drumurile mele prin Ardeal… Ele sunt bucăți de istorie, sunt lecții de trecut viu, sunt părți ale identității noastre naționale, pe care se cuvine să le îngrijim și să le ducem mai departe. Pentru că, în astfel de locuri s-a scris trecutul nostru. În astfel de incinte s-a hotărât multă vreme, soarta unei obști. Și astfel de povești au format sufletul unei comunități, vreme de sute de ani.

Clarisa Iordache

Pornesc în goană de roți, către alte zări, din frumoasa Țară a Zarandului, lăsând în urmă Biserica Franciscană de la Baia de Criș. Vreme mohorâtă aici, în Transilvania. Dar dincolo de ea, sufletu-mi e plin de bucurie. Am mai descoperit împreună, încă o filă de istorie. A noastră!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.