Mănăstirea Galata este o mănăstire ortodoxă de maici, aflată în vestul oraşului Iaşi. A fost ctitorită de domnitorul Petru Şchiopul, iar în anul 2004 a fost inclusă pe lista monumentelor istorice ale judeţului, cu patru obiective: Biserica „Înălţarea Domnului”, tunul-clopotniță, Casa Domnească şi zidul de incintă.
Numele mănăstirii provine de la cuvântul de origine turcă „galata”, care se traduce prin „poartă”. Istoricii care au studiat viaţa domnitorului sunt de părere că Petru Şchiopul a ales acest nume şi pentru că aşa se numea un cartier din Constantinopolul vechi. În cartierul Galata, locuiau domnitorii din Moldova de fiecare dată când se duceau la Înalta Poartă pentru a-şi primi decretul imperial otoman. Se spune că domnitorul a ales numele mănăstirii pentru a cinsti momentul în care a primit firmanul de la sultan.
Mănăstirea Galata a participat la multe dintre evenimentele din viaţa lui Petru Şchiopul. Acesta a ales lăcaşul religios să-i fie necropolă domnească, iar în interiorul mănăstirii a fost înmormântată şi prima sa soţie, Doamna Maria. De asemenea, cei doi copii ai voievodului, Vlad şi Despina, pe care moartea i-a răpus de mici, sunt îngropaţi tot aici.
Nu în ultimul rând, la această mănăstire s-a căsătorit voievodul cu Irina, cea care a avut grijă de copiii lui. Ceremonia de căsătorie a avut loc într-un mare secret, pentru că nu se cuvenea ca un domnitor să ia de soţie o femeie de rând. Astfel, mănăstirea a fost martoră atât bucuriilor, cât şi tristeţilor din viaţa celui care a ctitorit-o.
Înainte ca Mănăstirea Galata de astăzi să fie construită, domnitorul a ctitorit o alta, care era numită Galata din Vale. Însă aceasta nu a rezistat foarte mult, din cauza unei alunecări de teren. Mai târziu, în anul 1583, domnitorul începe să ridice mănăstirea de astăzi, „din Deal”, o construcţie mult mai trainică decât prima.
A fost sfinţită un an mai târziu, iar Petru Şchiopul a avut grijă să-i dăruiască multe sate, moşii şi obiecte religioase. Tot din această perioadă, datează şi chiliile călugărilor, trapeza, stăreţia şi arhondaricul.
De asemenea, domnitorul a ridicat şi Casa Domnească, aceasta având oaspeţi de seamă, de-a lungul timpului: hatmanul Timus Hmnelnitki (ginerele lui Vasile Lupu), domnitorul Gheorghe Ghica, domnul Constantin Şerban Barasab şi alţii.
Din păcate, domnitorul a fost nevoit să renunţe la tronul Moldovei înainte să finalizeze ansamblul mănăstiresc. Timp de 30 de ani, Mănăstirea Galata a fost lăsată de izbelişte, fapt ce a dus la decăderea ei atât materială, cât şi arhitecturală.
Lucrurile s-au îmbunătăţit începând cu anul 1616, când domniţa Maria, fata lui Petru Şchiopul, s-a întors în Moldova. Aceasta şi-a rugat vărul, pe Radu Mihnea, să închine mănăstirea Patriarhiei Ierusalimului. De asemenea, ea a fost închinată şi Mănăstirii Hlincea. Astfel, prin grija lui Radu Mihnea, care a înzestrat-o cu multe bogăţii, lăcaşul religios şi-a recăpătat faima de altădată.
După câteva incendii mistuitoare, Mănăstirea Galata a avut de înfruntat celebra lege a secularizării averilor manăstireşti, dată de Cuza. Atunci, mănăstirea a fost scoasă de sub protecţia Ierusalimului, călugării greci au plecat cu tot cu obiectele valoroase, iar biserica a fost transformată în biserică de mir.
Anii următori nu au fost nici ei buni: în anul 1865, a fost înfiinţată în mănăstire o şcoală sericicolă; în 1867, au început cursurile şcolii de agricultură; iar în 1923 lăcaşul e transformat în închisoare.
Mănăstirea Galata a putut fi reînfiinţată abia în anul 1990, pentru că regimul comunist nu a permis acest lucru. Cu ajutorul Preafericitului Patriarh Daniel, lăcaşul religios a putut să-şi reprimească pelerinii. Mănăstirea a fost transformată într-una de maici, care, pe lângă rugăciune, se ocupă cu broderia şi croitoria veșmintelor liturgice, în Casa Domnească funcţionând două ateliere meşteşugăreşti.
Biserica de la Mănăstirea Galata, care poartă hramul „Înălţarea Domnului”, este un adevărat exemplu de arhitectură moldovenească de sfârşit de secol al XVI-lea. Însă, în exteriorul ei, se pot vedea şi câteva elemente muntene, apărute pentru prima dată pe o biserică.
Acestea sunt cele două turle amplasate deasupra pronaosului, brâul median, registrele de arcade oarbe şi arcadele care înlocuiesc peretele despărţitor dintre naos şi pronaos. De altfel, biserica acestei mănăstiri a fost folosită drept model atunci când au fost ridicate Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi Biserica Aroneanu.
Biserica a fost pictată în secolul al XVII-lea, însă mare parte din frescele interioare au fost distruse de incendiul din 1762. Cu toate acestea, câteva fragmente au reuşit să fie păstrate: pe peretele din nordul naosului încă se poate distinge tabloul votiv al lui Petru Şchiopul, al Doamnei Maria şi al Domniţei Maria. De asemenea, tot din picturile originale fac parte înfăţişarea Sfintei Treimi, heruvimii, îngerii şi medalioanele de pe arce. Iniţial, biserica a fost pictată şi în exterior, însă pictura s-a şters.
Pe lângă valoarea sa arhitecturală și istorică, Mănăstirea Galata este și un loc vibrant al vieții comunitare, unde tradițiile religioase sunt încă vii și unde credința se împletește armonios cu istoria. Vizita la Mănăstirea Galata oferă o experiență unică, combinând frumusețea naturală a peisajului cu profunzimea istoriei religioase și culturale a regiunii Iași.
