Mănăstirea Glovacioc este una din primele mănăstiri înfiinţate pe teritoriul României, specialiştii stabilind că a fost ridicată undeva la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Se află la marginea satului cu acelaşi nume, la aproximativ 60 de kilometri de oraşul Piteşti, judeţul Argeş.
Începutul existenţei Mănăstirii Glavacios nu este cert, fiind, mai degrabă, bazat pe o legendă locală. Aceasta spune că, în timpul în care Mircea cel Bătrân domnea peste Țara Românească, în locul în care a fost construită mănăstirea se afla o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni.
Aceasta era ascunsă într-o peşteră şi, într-o zi, un cioban a găsit-o şi i-a arătat-o domnitorului, acesta hotărând să ctitorească un frumos lăcaş chiar în locul respectiv.
Se pare că la icoană s-au închinat şi alţi domnitori, precum Vlad Ţepeş, în încercarea de a căuta ajutor divin pentru a-şi înfrânge inamicii. Totodată, se spune că icoana a fost, la un moment dat, luată la Mănăstirea Curtea de Argeş, însă a doua zi a dispărut, fiind găsită la Glavacioc, în acelaşi loc în care era aşezată şi înainte.
În tradiţia locală mai există alte două legende, legate de numele mănăstirii şi de izvorul de lângă lăcaş. Se pare că numele satului, râului şi mănăstirii a fost stabilit în urma unui eveniment: într-o zi, în albia râului a fost găsită „gleava” unui ciocoi, cu alte cuvinte craniul acestuia.
În ceea ce priveşte izvorul, despre a cărui apă se spune că face minuni, una din legende povesteşte că Vlad Călugărul ar fi băut din apa lui şi s-ar fi vindecat de o boală de stomac. Apa porneşte de sub altar şi se revarsa la baza colinei, unde formează un lac de mici dimensiuni.
Mănăstirea Glavacioc a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1441, când Vlad Dracul o întăreşte cu un sat, care fusese dăruit de banul Radu, unul din dregătorii lui Mircea cel Bătrân. Mulţi specialişti îl consideră pe Vlad Dracul ctitorul mănăstirii, deşi hrisovul de la 1441 demonstrează că aceasta exista cu mult înaintea acestei date.
Chiliile
Mai târziu, Vlad al IV-lea Călugărul, nepot al lui Mircea cel Bătrân, a rectitorit-o, după ce aceasta a fost atacată de turci în anul 1462. Mai mult, Glavaciocul devine reşedinţă domnească, iar biserica cea veche de lemn e înlocuită cu una de zid. Mănăstirea a fost foarte importantă pentru acest domnitor, drept dovadă stând faptul ca a ales să fie înmormântat aici.
Moştenitorul lui Vlad Călugărul a fost fiul său, Radu cel Mare, care a acordat şi el o importanţă mare Mănăstirii Glavacioc. A terminat biserica începută de tatăl său şi i-a întărit toate proprietăţile, astfel că viaţa monahală nu ducea lipsă de nimic. Apoi, a venit rândul lui Mihnea al II-lea Turcitul să se ocupe de ea, acestuia datorându-se existenţa chiliilor şi a clopotniţei.
În anul 1657, Paul de Alep scria că nu există biserică mai frumoasă în Țara Românească. Nici Constantin Brâncoveanu nu a trecut cu vederea frumuseţea mănăstirii: a restaurat-o, iar casa domnească şi pivniţa au fost refăcute.
Izvorul
Primul moment de cumpănă din istoria Mănăstirii Glavacioc a venit în anul 1802, când biserica a fost pusă la pământ de un cutremur. A fost refăcută abia în anii 1840 – 1843, însă lucrările au fost făcute mai mult de mântuială, pentru că 15 ani mai târziu mănăstirea a fost închisă din cauza faptului că ajunsese într-un stadiu avansat de degradare. Cu toate acestea, autorităţile române au intervenit şi au reparat-o.
În timpul regimului comunist, Mănăstirea Glavacioc a fost şi ea desfiinţată, biserica devenind biserică de mir. În anii 1970, biserica şi anexele sale au fost reparate şi restaurate, iar după căderea regimului comunist mănăstirea a fost reînfiinţată.
Biserica, cu planul în formă de cruce, poartă hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Buna Vestire”, iar cu ocazia prăznuirii lor, lăcaşul este luat cu asalt de credincioşi. Numărul lor este şi mai mare în ziua „Izvorului tămăduirii”, când credincioşii vin să ia apa de la izvorul despre care se spune că înfăptuieşte minuni.
În prezent, Mănăstirea Glovacioc este nu doar un loc de pelerinaj, ci și un punct de atracție turistic pentru cei interesați de istoria și arhitectura medievală. Eforturile de restaurare și conservare continuă să aducă la lumină detalii impresionante despre viața monahală și arhitectura mănăstirii.
Mănăstirea este înconjurată de un peisaj natural pitoresc, fiind situată într-o zonă izolată, ideală pentru drumeții și explorări. Vizitatorii pot combina vizita la mănăstire cu plimbări în natură, descoperind frumusețile nealterate ale regiunii Argeș.
