Mănăstirea Hodoș-Bodrog: o călătorie spirituală în inima Aradului

Mănăstirea Hodoș-Bodrog este cea mai veche mănăstire din România, putând fi considerată un adevărat mesager al credinţei în ţara noastră. Aflată la 15 kilometri de Arad, pe cursul inferior al Mureşului, mănăstirea îi pune la încercare pe cei care vor să ajungă la ea.

Nu se poate ajunge aici decât pe drumul intitulat Drumul Crucii, lung de 1.5 kilometri şi care are 14 popasuri pentru cei care obosesc repede. Prima atestare documentară a mănăstirii Hodoș-Bodrog datează încă din anul 1177, când regele Bela al III-lea acordă Ungariei o diplomă prin care atestă proprietăţile monahale.

Existenţa Mănăstirii Hodos-Bodrog este legată de o legendă. Se spune că, în timp ce un pastor se afla în aceste locuri cu cireada, unul din tauri a scos cu coarnele din pământ o icoană aurită a Maicii Domnului.

În acest loc a fost ridicat, mai târziu, altarul, iar localnicii au construit o mică biserică, unde se păstrează atât icoana, cât şi capul taurului, pietrificat. Mănăstirea este una dintre puţinele care au fost construite chiar de credincioşi, după o descoperire într-adevăr miraculoasă.

Numele mănăstirii nu are o explicaţie clară, ci este legat de mai multe ipoteze. În primul rând, cuvântul “hodoș” este derivat din cuvântul maghiar “hod”, care înseamnă “castor” – se pare că aceste animale au trăit în Mureş cu mult timp în urmă. Pe de altă parte, cuvântul slavon “hudus” înseamnă frumos, maiestuos, aşa cum era descrisă aşezarea religioasă.

Localnicii au învăţat de la strămoşii lor cum că pe taur l-ar fi chemat Hodos, iar cuvântul “bodrog” ar fi compus din cuvintele slave “bod” (adică impunător) şi “rog” (adică corn). O altă ipoteză afirmă că “Bodrog” provine de la neamul slav “Bodriga”, care ar fi stat pe aceste meleaguri chiar când a apărut denumirea.

Ca multe aşezăminte religioase din ţara noastră, şi Mănăstirea Hodoș-Bodrog a fost stăpânită de otomani între anii 1593 şi 1601. În cele din urmă, este eliberată şi se bucură de faptul că Mihai Viteazul devine suveran: clerul mănăstirii este scutit de taxele feudale şi are parte de securitate.

În plus, mănăstirea intră sub protecţia Scaunului de Alba-Iulia. După moartea domnitorului, Episcopul Sava I Brancovic se ocupă de acest lăcaş, fiind considerat al doilea ctitor al lui, mai ales că îi donează mai multe proprietăţi. Importanța sa sporeşte în secolele XVI-XVII, când devine un model de identitate românească şi religioasă în Transilvania.

Mănăstirea Hodroș-Bodrog a avut de suferit şi din cauza trupelor habsburgice, însă a ştiut cum să păstreze vie credinţa. Chiar dacă avea destule neajunsuri, tradiţia pelerinajelor, care începe să se dezvolte şi aici, a salvat-o de la o eventuală prăbuşire.

Începutul secolului al XIX-lea este marcat de o îmbunătăţire a stării materiale a lăcaşului: anexele gospodăreşti sunt modernizate, se construiesc două mori de apă şi se fac economii. La mijlocul secolului, mii de oameni veneau aici să se roage şi să caute un sfat şi o vorbă bună.

Anul 1918 a venit cu multe schimbări în bine pentru Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Pe lângă pelerinajele ocazionale, mănăstirea s-a implicat în multe proiecte caritabile, cum ar fi îngrijirea celor nevoiaşi. Pe lângă asta, conducerea mănăstirii dădea în fiecare an o anumită sumă de bani pentru Academia Teologică din Arad şi îi ajuta şi pe studenţii săraci să îşi termine studiile.

Mănăstirea a avut grijă şi de copiii orfani, pe care i-a găzduit, întreţinut şi educat, chiar şi pe timpul verii. Mai mult, cei mai mari au putut să lucreze aici, fiind plătiţi pentru munca depusă. Din păcate, şcoala pentru copiii nevoiaşi a fost desfiinţată în anul 1948.

Având în vedere vechimea mănăstirii, obiectele din tezaurul ei sunt deosebit de importante. Pictura păstrează tradiţia bizantină, iar arhitectura face ca mănăstirea să fie una dintre cele mai vechi monumente de arhitectură din România. Aici, se pot vedea icoane foarte vechi, obiecte de argint şi manuscrise slavo-romane, care au o valoare inestimabilă.

Multe dintre ele poartă amprenta artei bizantine, iar ca exemplu putem da o cruce din lemn de cedru, în formă de sigmă, care are ca ornamente pietre semipreţioase. Însă cel mai de preţ obiect este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost pictată pe lemn de tisă.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Mănăstirea Hodoș-Bodrog a trecut prin tot felul de lucrări importante: s-a restaurat pictura, s-au renovat chiliile şi clădirile din complexul mănăstiresc şi s-au modernizat instalaţiile. Astăzi, pelerinii care ajung aici găsesc 25 de călugări, care îşi petrec timpul între rugăciuni şi treburi gospodăreşti.

Biserica poartă hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, prăznuit la 21 noiembrie şi, în fiecare an, călugării şi credincioşii participă la procesiunea Drumul Crucii. Aceasta se face şi în ajunul Adormirii Maicii Domnului (14 august), precum şi în Sfânta Vineri din Postul Paştilor.

În interiorul mănăstirii, zidurile vechi sunt decorate cu fresce care datează din diferite perioade, fiecare povestind o parte din istoria bogată a locului. Aceste picturi sunt vitale pentru înțelegerea evoluției artei sacre din România.

Înconjurată de o natură luxuriantă, mănăstirea este un punct de interes nu doar pentru credincioși, ci și pentru iubitorii de istorie și natură, oferind o oază de pace departe de agitația urbană. Comunitatea monahală de aici continuă tradițiile de secole, păstrând vie flacăra spiritualității și dedicându-se conservării acestui patrimoniu unic. Fiecare colț al mănăstirii respiră istorie și devotament, făcând din Hodoș-Bodrog un loc memorabil pentru orice vizitator.