Unde se ascunde România profundă, mă întrebam eu acum ceva vreme, după ce am descoperit, în drumurile mele, că e o țară ce merită bătută pas cu pas, în lung și-n lat. Atunci m-am hotarât să îi dezvălui secretele, să le fac cunoscute și altora, în speranța că voi ajunge într-o zi să îi ating acea profunzime despre care vorbea Dan Puric. Și inconștient poate am început cercetările cu cetăți și vechi mănăstiri. Așa se face că am ajuns într-o bună zi, acum câțiva ani, și la mănăstirea Hurezi, unde…
Dincolo de zidurile sale de cetate veche, se află comoara spirituală a celor ce se nevoiesc aici: biserica mănăstirii. Cu toate viețuitoarele ce locuiesc în chiliile ei. Fiind pentru prima dată la Hurezi, în localitatea vâlceană Horezu, te vei întreba unde să privești mai întâi: la sfințenie, la frumusețe sau dincolo de înaltul sufletului? Eu am privit înapoi în trecut, în vremea în care, Sfântul Constantin Brâncoveanu dădea poruncă să i se ridice aici o biserică frumoasă, care să-i fie loc întru adormire veșnică.
O curte generoasă, cu multe flori vara, toate aranjate și dichisite ca de sarbătoare…așa te întâmpină mănăstirea Hurezi. Și până la urmă, cum altfel? În fiecare zi este sărbătoare, atunci cand îl slujești pe Dumnezeu. Printre porțile cele mari care încheie o alee anevoioasă pentru cei nedeprinși cu drumul rugăciunii, se dezvăluie încet, în scârțâit de balamale, o minune arhitecturală. Este ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, din anul 1690, împodobită după mintea și priceperea meșterilor acelui secol, destul de îndepărtat. Așezată la poalele munților Căpățânii, în inima codrilor, departe de ochii neavizați și iscoditori, mănăstirea Hurezi înnobilează și astăzi toată zona Olteniei, așa cum, odinioară, marele Brâncoveanu dădea poruncă să i se înfrumusețeze fațadele în brâuri și motive, pentru a fi, peste vreme, și altora loc de rugăciune și tihnă!
Ce vezi aici este dovada clară a stilului arhitectural brâncovenesc, cu care martirul Brâncoveanu a mai dăruit și alte lăcașuri de cult ridicate din vrerea lui. Biserica, înconjurată de chilii, incintă pentru spital, biserica bolniței ridicată de soția lui Brâncoveanu, Schitul Sf. Ștefan, denumit așa după fiul cel mare al domnitorului, precum și Schitul Sfinților Apostoli, ridicat de starețul Ioan Arhimandritul în 1698 reprezintă un ansamblu monahal fără precedent și care nu a mai fost reluat nicăieri altundeva pe cuprinsul Țării Românești. Este un loc în care vei recunoaște cu ușurință stilul arhitectural brâncovenesc. Toate așezămintele sunt plasate pe axa est-vest, cu pridvoare largi, orientate spre curtea interioară, clopotnițe înalte, dar bine proporționate și care nu depășesc lungimea bisericii, precum și simetria construcțiilor, păstrarea liniilor drepte și plane fac din construcția de la Hurezi unul dintre monumentele de referință ale stilului și, totodată, cel mai important dintre ele, datorită funcționalității lui inițiale.
Se numește armonie ceea ce descoperă ochiul celui ajuns aici. O armonie a formelor, a proporțiilor, o unitate ce se poate vedea peste tot: în culori, în stil, în pictura mănăstirii, în sculpturile ce îi impodobesc zidurile și, mai ales, în liniștea și apropierea de divinitate pe care le caută toate monahiile ce viețuiesc aici.
Construirea ei i-a fost încredințată stolnicului Pârvu Cantacuzino, care era ruda domnitorului, iar după moarte, lucrările au fost supravegheate de armașul Cernica Știrbei. Însă, cum nu în doi oameni se poate ridica o asemenea mândrețe de biserică, au pus umărul la înălțarea ei lemnarul Istrate și pietrarul Vucașin, pe care îi vei putea lesne admira și cărora le vei putea mulțumi pentru această bijuterie, în tinda bisericii unde sunt pictați. Și pentru că tot am ajuns la pictură, află că toate bisericile de aici păstrează aproape în întregime picturile originale, realizate în perioada 1692-1702 de nu mai puțin de 12 meșteri. 12 adevărați apostoli pentru o asemenea nestemată, 12 mâini pricepute și pline de talent, conduse de Constantinos și Ioan, cu care a luat ființă stilul brâncovenesc și în pictura murală, nu numai în arhitectură. Aici, la Hurezi, vei regăsi teme iconografice pe care le poți admira și în lăcașele de cult din Atena sau Creta: scara lui Ioan Climax, Arca creștinătății, Moartea lui Efrem Sirul sau diferite imnuri de nuntă. În plus pe lângă aceste capodopere, acești pictori au introdus pentru prima dată în acest spațiu oltenesc picturi reprezentând sfinți autohtoni, precum Nicodim de la Tismana sau Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistrița, care se află tot în Vâlcea, la numai o aruncătură de băț de cea de la Hurezi.
Și, ca memoria să le fie cinstită după merit, nu i-am uitat nici pe meșterii lemnului și cei ai pietrei. Fațada bisericii, precum și întregul ancadrament de piatră al incintei mănăstirii, este frumos împodobit cu sculpturi în piatra cea dură. Brâie de piatră, scări de-a dreptul monumentale, cioplite manual, scaune sculptate, strane cu motive florale sau iconostase care redau ancadramentul ușilor, toate au fost tratate aici cu respect și seriozitate până în cele mai mici detalii. Până și cele patru clopote cu greutăți între 300-1000kg poartă pe chipul lor numele marelui Brâncoveanu!
De-a lungul timpului, ochii nevăzuți ai mănăstirii au aflat multe dureri: icoane și piese de mobilier distruse în timpul războiului ruso-austro-turc din 1787, chili devastate, chiar și acoperișul din plumb și aramă a fost scos, lăsând-o parcă, pentru o vreme, să respire după atâtea sacrilegii. Reparații și modificari au tot fost aduse până acum mănăstirii, dar toate „au reușit” până la urmă să altereze cumva originalitatea și arhitectura fațadelor. Cu toate acestea, podoabele o înconjoară de pretutindeni: de la turnul exterior de clopotniță, din care priveliștea spre munți este una care te îndeamnă la zbor și libertate a spiritului, până la catapeteasma frumos ornamentată, icoanele pictate pe lemn, trapeza pictată, unde monahiile servesc masa sau cactușii care sfidează practic orice lege în materie de dezvoltare, reușind să se aclimatizeze aici, între creste înalte.
Exemplu grăitor este mănăstirea Hurezi atunci când vine vorba despre continuarea tradițiilor. Nu mai departe de secolul al XVII-lea, aici, a funcționat o școală de pictură și sculptură a carei influență a fost resimțită mai târziu, în întreaga Țară Românească. Evident, influențele stilului erau specifice epocii brâncovenești. Și cum nu pot trece prea ușor peste dragostea mea pentru scris trebuie să amintesc aici și de călugării cărturari care, în pauzele de odihnă, puține de altfel, au tălmăcit între zidurile chiliilor Hurezului „Floarea Darurilor”, aparută la Snagov în anul 1700 și binecunoscuta „O mie și una de nopți”.
A vrut să îi fie loc de îngropăciune și tihnă veșnică. Dar destinul îi hărăzise un alt drum lui Brâncoveanu. Decapitat la 15 august 1714 pentru trădare, împreună cu toți cei patru fii ai săi și Sfetnicul Ianache, domnitorul nu a putut fi înmormântat aici, din cauza canoanelor bisericești. El odihnește astăzi într-o altă ctitorie remarcabilă de-a sa, Biserica Sf. Gheorghe Nou din București. Ce a lăsat în urmă, împreună cu martiriul pe care l-a suferit întreaga sa familie, i-au adus canonizarea în anul 1992. Se îngrijește acum nu numai de ctitoriile sale, prin care a adus slavă lui Dumnezeu, ci și de poporul pentru care a suferit decapitarea.
Hurezi este un loc plin de învățăminte. De lecții de viață și îndumnezeire. Măicuțele de aici au învățat, de-a lungul timpului, una dintre regulile importante ale viețuirii într-un astfel de locaș: tăcerea. În tăcere s-a ctitorit această mănăstire. Se spune că numele ei este legat de faptul că meșterii tocmiți de Constantin Brâncoveanu să construiască biserica lucrau de frica turcilor numai noaptea când, peste tot în zonă, cântau huhurezii. În tăcere a fost păstrată biserica, adăpostită de crestele muntoase ce o înconjoară. În tăcere s-au spus rugăciunile folositoare țării sute de ani de-a rândul, de când a fost târnosit acest lăcaș. Tot în tăcere pășesc și eu dincolo de poarta ei cea grea. Hurezi m-a învățat că, atunci când gândul tace, vorbește inima. Iar mănăstirea Hurezi este un loc în care, fără nicio frică, îți poți lăsa inima să vorbească. Cu și despre Brâncoveanu. Cu și despre sfințenie și dragoste de neam. Asta înseamnă pentru mine mănăstirea Hurezi. Locul în care cocoșul vâlcean, pe care îl regăsim și astăzi pe ceramica zonei, cântă fără oprire de mai bine de patru secole, din mila, grija și dragostea Sfântului Brâncoveanu Constantin!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
