Mănăstirea Jitianu este a doua cea mai veche biserică de piatră din Olt. Se află în localitatea Branişte din judeţul Dolj, la mai puţin de zece kilometri de Craiova. Este o mănăstire ortodoxă de călugări şi poartă hramul „Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir”.
Existenţa Mănăstirii Jitianu este strâns legată de bătălia de la Rovine, câştigată de Mircea cel Bătrân. La doi ani după victorie, în anul 1397, voievodul construieşte o biserică de lemn, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat. După acest eveniment, informaţiile despre baza mănăstirii sunt foarte puţine. Se ştie că în secolul al XV-lea a fost ridicată o mănăstire în locul bisericii de lemn, iar istoricii sunt de părere că a aparţinut boierilor Craiovești.
O primă atestare documentară a Mănăstirii Jitianu datează din anul 1593, când un document menţionează că a fost închinată Mănăstirii Sfântul Pavel de pe Muntele Athos. Actele viitoare se referă în special la proprietăţile pe care mănăstirea le-a primit: sălaşe de ţigani, moşii, sate şi alte obiecte. Printre terenurile pe care le-a primit, se numără şi o pădure de frasini, dăruită de domnitorul Matei Basarab. Din păcate, au mai rămas numai câţiva arbori în viaţă, însă aceştia au peste 350 de ani.
Mănăstirea Jitianu de astăzi a fost ridicată în perioada 1654-1658, din porunca soţiei lui Constantin Şerban Basarab, Doamna Bălaşa. Însă aceasta a murit înainte să-şi vadă biserica terminată, iar lucrările au fost finalizate de Popa Luca şi Petru Obedeanu.
În anul 1701, Constantin Brâncoveanu ridică primele chilii, dar şi o tindă, transformată ulterior în pronaos. Clopotniţa a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pentru a apăra lăcaşul religios de atacurile otomanilor.
Vremurile nu au fost deloc rele pentru Mănăstirea Jitianu până în anul 1863, când Cuza a dat legea prin care mănăstirile erau obligate să dea statului toate proprietăţile. Astfel, în chilii a fost înfiinţată Școala Superioară de Agricultură, prima din ţară.
Elevii de la această şcoală au sădit, lângă mănăstire, plantaţia de duzi a domnitorului, care astăzi e monument istoric. Şcoala a funcţionat doar zece ani, fiind mutate apoi în Bucureşti. În timpul Războiului de Independenţă, armata română a folosit mănăstirea pe post de depozit pentru obuze, iar în chilii a fost amenajat un spital militar.
Deşi după război Mănăstirea Jitianu a fost declarată monument istoric, viaţa monahală nu s-a reluat. În anul 1925, în timp ce regina Elena călătorea spre Segarcea, a observat din tren această mănăstire, care ajunsese o paragină. Cu toate acestea, eleganța lăcaşului încă putea fi observată, aşa că regina i-a cerut lui Nicole Iorga, preşedinte atunci al Comisiei Monumentelor Istorice, să o restaureze. Astfel, regina a reuşit să reînfiinţeze mănăstirea de maici, care părea că va avea un viitor prosper.
Însă nu a fost deloc aşa, pentru că şi Mănăstirea Jitianu a căzut victimă furiei comuniştilor, care numeau obştile „armata neagră”. Până la Decretul din 1959, măicuţele de aici au fost nevoite să plătească multe dări statului – trebuiau să cultive grâu, porumb, ceapă şi roşii, dar şi să aibă grijă de păsări şi alte animale de curte, iar tot ce rezultă din această muncă era dat statului. Apoi, Decretul a închis din nou mănăstirea, care a rămas aşa până în anul 2001.
În acest an, la Mănăstirea Jitianu au venit câteva măicuţe care au încercat să reînvie spiritul ortodox din această zonă. Ele au dat naştere la Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, prin care este oferit ajutor oamenilor cu probleme pisihice şi deţinuţilor din Craiova. Astăzi, centrul nu se mai află la mănăstire, pentru că din 2008, obştea de maici a fost înlocuită cu una de călugări. Aceştia îşi împart zilele între rugăciuni şi munci gospodăreşti, însă îşi primesc cu braţele deschise oaspeţii, care se pot caza în arhondaric.
Mănăstirea Jitianu a avut şi un muzeu, amenajat unui fost atelier de ţesătorie, care a adunat exponate ce au aparţinut de Arhiepiscopia Craiovei. Din păcate, condiţiile precare de care dispune mănăstirea în ceea ce priveşte conservarea unor obiecte atât de importante a făcut ca acestea să fie luate de aici şi trimise la muzeele din Craiova.
Însă obiectele pe care le-a deţinut mănăstirea nu au fost deloc neimportante – a avut o colecţie impresionantă de icoane din secolul al XVIII-lea, cărţi bisericeşti din acelaşi secol şi din secolul următor, precum şi obiecte liturgice ca potire (unul oferit în dar de Elena Cuza), candele, paftale şi altele.
Mănăstirea este cunoscută nu doar pentru vechimea sa, ci și pentru rolul pe care îl joacă în comunitatea locală ca centru de credință și cultura. Piatra cu care a fost construită biserica îi conferă un aspect impresionant și durabil, fiind martora multor evenimente istorice importante din regiune. Înconjurată de peisaje naturale, Mănăstirea Jitianu oferă un loc de pace și meditație, ideal pentru cei care caută să se reconecteze cu spiritualitatea și tradițiile ortodoxe.
Prin arhitectura sa specifică și istoria bogată, Mănăstirea Jitianu rămâne un simbol al rezistenței și credinței în timp, povestind fiecărui vizitator despre importanța conservării și valorificării patrimoniului cultural și spiritual românesc. O vizită aici nu este doar o lecție de istorie, ci și o experiență de înălțare spirituală, într-un cadru ce îmbină natura cu arhitectura sacră.
