Mănăstirea Lainici este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în Defileul Jiului, judeţul Gorj. Numele său se pare că provine de la grecescul „lainos”, care înseamnă „de piatră” sau „trecătoare de piatră”. O altă ipoteză ar fi aceea că numele mănăstirii provine de la numele unui trib geto-dac, tribul Lailor, din zona Sarmisegetuzei.
Se spune că Mănăstirea Lainici a fost ctitorită de Sfântul Nicodim, care a stat aici în drumul său spre Ardeal. Chiar lângă mănăstire, se află o peşteră care poartă numele lui Nicodim, însă nu este un lucru cert că el a fost, într-adevăr, primul ctitor al locaşului. Se ştie însă că până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aici, a existat un schit de lemn, unde schimnicul Atanasie s-a refugiat, după ce a fost alungat din Transilvania habsburgică.
El este cel care a reorganizat aşezământul şi i-a dăruit o moşie în anul 1784, anul primei atestări a mănăstirii. În secolul al XIX-lea, câţiva boieri din Târgu Jiu au ridicat o nouă biserică de zid, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, actuala biserică de astăzi.
În timpul Revoluţiei de la 1821, Mănăstirea Lainici a avut de suferit din cauza turcilor care îl urmăreau pe Tudor Vladimirescu. Acesta a locuit în mănăstire deghizat în călugăr, iar turcii au devastat locaşul atunci când l-au descoperit. Mănăstirea a avut de suferit şi din cauza Primului Război Mondial, având în vedere că în Defileul Jiului au avut loc acţiuni militare de mare amploare. Trupele germane au rămas blocate în Defileul Jiului şi şi-au stabilit cartierul general chiar la mănăstire, care a fost devastată: crucile mormintelor au fost smulse, clopotele au fost topite, iar arhiva a fost arsă în totalitate. Mai mult, unii dintre călugării de aici au fost luaţi prizonieri şi deportaţi în Germania, găsindu-şi sfârşitul în lagărele nemţeşti.
Din 1925, Mănăstirea Lainici începe să fie restaurată cu ajutorul episcopului Vartolomeu Stănescu. Acesta va introduce un regim ascetic sever, dar va şi repara biserica şi va construi chilii noi. Între anii 1952 şi 1975, locaşul a avut din nou de suferit, de data asta din cauza regimului comunist, care a transformat aşezământul monahal în casă de oaspeţi.
După Revoluţia din 1989, a fost construită o nouă biserică-catedrală, fiind alcătuită din două biserici suprapuse: cea de la demisol este închinată creştinismului primar din Catacombe (prima perioadă a istoriei Bisericii Creştine, de la anul 1, până la anul 313), iar cea superioară este închinată triumfului creştinismului de după Edictul de la Milano al Împăratului Constantin cel mare (de la anul 313 până în zilele noastre).
Viaţa monahală de la Mănăstirea Lainici îl are drept reprezentant principal pe Sfântul Irodion, numit şi „Luceafărul de la Lainici”. A ajuns stareţul mănăstirii la doar 33 de ani, îndeplinind de cinci ori această poziţie în cadrul locaşului. În timpul său, mănăstirea a cunoscut perioade înfloritoare, iar Sfântul Irodion nu a lăsat-o niciodată la greu, dovada fiind că, în timpul domniei lui Cuza, a vândut câteva obiecte de cult pentru a-şi ajuta monahii să supravieţuiască.
Totodată, în timpul secularizării averilor manăstireşti, a fost cel care a reuşit să reînvie viaţa monahală de la Lainici, înmulţind numărul călugărilor şi apărând drepturile mănăstirii. Ultima sa dorință a fost ca moaştele să îi fie dezgropate când se împlinesc şapte ani de la trecerea în nefiinţă, însă mulţi oameni au vrut să dezgroape mai devreme oasele, dat fiind faptul că se spunea că alungă duhurile rele. Astfel, părintele Visarion Toia a hotărât să îngroape mult mai adânc moaştele pentru a le feri de hoţi, iar acestea au fost găsite în anul 2009, după o sută de ani de căutări.
Mănăstirea Lainici nu dispune de un muzeu impresionant, mai ales că multe dintre obiectele deţinute au fost furate sau distruse între anii 1916 şi 1918. Dintre obiectele, cărţile şi manuscrisele pierdute, se numărau o cruce ctitorească din argint, o stea din argint aurit pentru Proscomidie (prima parte a Sfintei Liturghii), Biblia lui Şerban Cantacuzino, Pravila Mare de la Târgovişte a lui Matei Basarab şi o Evanghelie îmbrăcată în argint. Astăzi, muzeul mănăstirii cuprinde Biblia Mitropolitului Andrei Şaguna (tipărită în Sibiu, 1856) şi câteva cărţi de muzică psaltică ale lui Anton Pann.
Dintre obiectele religioase, fac parte două icoane împărăteşti de la Maglavit, ferecate în argint şi câteva icoane din secolul al XIX-lea, însă cea mai importantă icoană de la Mănăstirea Lainici este copia Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare (Gorgoepikoos), adusă în anul 2006 de pe Muntele Athos. Aceasta este cunoscută pentru că a vorbit din perete, fiind singura icoană care şi-a dat nume singură.
Se spune că un călugăr obişnuia să treacă prin faţa icoanei cu o făclie aprinsă, care înnegrea icoana, iar Maica Domnului i-a atras atenţia de nenumărate ori, fără să fie ascultată. Astfel, călugărul a orbit, dar a fost iertat de către Fecioară în cele din urmă şi i-a fost redată vederea, cu menţiunea că va fi ascultătoare a nevoilor şi necazurilor creştinilor, icoana fiind ferecată cu aur şi argint.
Mănăstirea Lainici a reprezentat multă vreme şi încă reprezintă locul unde s-au rugat laolaltă credincioşii ardeleni, munteni şi olteni. A fost un apărător şi susținator al ortodoxiei transilvănene, dar şi un refugiu în vremuri de restrişte atât pentru ardeleni, cât şi pentru olteni, fiecare dintre ei considerând că mănăstirea le aparţine.
