Mănăstirea Lupşa deţine cea mai veche biserică din Transilvania, care ar putea trece cu uşurinţă neobservată, având în vedere dimensiunile umile pe care le are. Se află pe Valea Arieșului, pe drumul ce leagă oraşele Abrud, Câmpeni şi Turda.
Prima atestare a Mănăstirii Lupşa datează din anul 1429, însă unii specialişti afirmă că viaţa monahală există deja aici înainte de acest an. Ctitorul ei a fost cneazul Ladislav Cândea şi a trecut prin multe evenimente ale căror amprente se văd şi în prezent.
În 1486, familia Cândea (sau Kendeffy, numele catolic) pierde moşia în favoarea saşilor de la Baia de Arieş, ajungând apoi în mâinile lui Ioan Gyulai-Bătrânul, devenit stăpân cu ajutorul domnitorului Mihai Viteazul.
Cea mai importantă transformare religioasă care a avut loc în Transilvania, adică apariţia protestantismului, a avut impact şi asupra acestui aşezământ monahal. Arhitectura îşi pierde specificul ortodox – bolta semicirculară e îndepărtată, iar noul tavan renascentist prezintă motive florale şi geometrice. Pictura iniţială a fost şi ea distrusă, iar icoanele s-au pierdut.
Însă aceasta nu a fost singură dată când Mănăstirea Lupşa a avut de suferit. Având în vedere că religia ortodoxă nu a fost recunoscută în Ardeal, dominaţia austriacă reuşeşte să dezbine românii prin actul în urma căruia Papa a fost recunoscut. În prima fază, această mănăstire nu a avut încotro şi s-a supus suveranului de la Roma.
Ulterior, monahii de aici şi-au dat seama că trebuie să lupte pentru ceea ce cred, chiar dacă asta a însemnat să îndure torturi şi umilinţe. Mănăstirea a participat la o răscoală şi era cât pe ce să fie distrusă de generalul Bukow. Însă episcopul unit Petru Pavel Aron a reuşit să împiedice acest lucru, trimiţându-i generalului o scrisoare, prin care îl ruga să o cruţe, să alunge monahii şi să dea lăcaşul uniţilor.
Din întreaga Mănăstire Lupşa a rămas atunci în picioare doar biserica de lemn, care a rezistat până în zilele noastre. La sfârşitul anilor 1700, în acest lăcaş mai vieţuia doar un călugăr unit, tunurile lui Bukow risipind toţi călugării ortodocşi.
Abia în anul 1832, a fost transformat în biserică de parohie, păstrând numele pe care îl are şi astăzi. O sută de ani mai târziu a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului”, deşi, iniţial, purta hramul Sfântului Nicolae. Slujbele care se ţineau aici erau însă foarte rare.
Regimul comunist a desființat aşezământul în 1948, toţi clericii şi credincioşii uniţi trecând la ortodoxism, iar cei care nu au vrut să adere la această religie au fost închişi.
Refacerea mănăstirii a avut loc abia între anii 1975 şi 1978, iar doi ani mai târziu a fost resfințită şi s-a stabilit ca noul hram să fie prăznuit pe 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci. Cu toate acestea, viaţa monahală s-a reluat abia după Revoluţie, în aceşti ani construindu-se toate anexele pe care astăzi credincioşii le pot vedea.
Mănăstirea Lupşa este deschisă zilnic, de la prima oră până seara târziu, slujbele având loc între orele 7 şi 9:30 şi de la ora 19. Credincioşii se pot ruga şi la o icoană făcătoare de minuni, care O înfăţişează pe Fecioara Maria ţinând în braţe Pruncul. Mulţi oameni au declarat că au fost ajutaţi atât spiritual, cât şi fizic după ce s-au închinat la această icoană.
Peisajele care înconjoară mănăstirea sunt la fel de impresionante ca și complexul monahal însuși. Valea Arieșului oferă trasee de drumeție și posibilități de explorare pentru iubitorii de natură.
Fiecare colț al mănăstirii spune o poveste, de la frescele murale până la obiectele de cult. Vizitatorii sunt invitați să descopere semnificațiile profunde ale artei religioase expuse aici.
Mănăstirea Lupșa rămâne un punct de referință pentru patrimoniul cultural și spiritual al Transilvaniei, atractiv atât pentru istoria sa bogată, cât și pentru frumusețea naturală care o înconjoară. Această mănăstire reprezintă un loc unde trecutul întâlnește prezentul într-un dialog continuu și fascinant.
