Mănăstirea Măxineni este una dintre ctitoriile domnitorului Matei Basarab şi se află în judeţul Brăila, mai exact, pe şoseaua ce leagă reşedinţa judeţului de oraşul Focşani, fiind una dintre reperele istorice şi religioase ale judeţului. A fost construită între anii 1636 şi 1637, aflându-se într-un punct strategic, şi anume la confluența râurilor Buzău şi Siret.
Mănăstirea a fost atestată documentar prima dată în anul 1637, iar pisania lăsată de domnitor şi de soţia sa, reprodusă apoi de marele Nicolae Iorga, lămureşte contextul ctitoririi sale. În timpul unei vizite militare în această zonă, Matei Basarab a devenit imediat conştient de importanța strategică pe care o avea locul.
S-a hotărât să ridice şi un lăcaş de cult, chiar pe locul uneia din nuielele lipite cu lut, biserică ce fusese construită de credincioşii din satul Măxineni. Biserica lui Matei Basarab trebuia să aibă un rol deosebit de important pentru apărarea ţării, mai ales că se afla lângă Raiaua Brailei, ocupată atunci de turci, şi lângă graniţa cu Moldova.
Acesta a fost şi motivul pentru care s-a turnat o fundaţie de 2,5 metri şi s-au ridicat ziduri groase de până la un metru. Cu toate acestea, râul Siret a fost mai puternic decât omul şi a început să surpe terenul de pe lângă mănăstire, iar locuitorii din satul vechi au fost nevoiţi să plece de aici.
Având în vedere că Mănăstirea Măxineni era una domnească, acesteia nu i-a lipsit niciun lucru care să asigure buna desfăşurare a vieţii monahale. Ctitorul i-a dăruit mai multe terenuri şi vii, dar şi moşii şi oameni care să lucreze pământul. Nu a fost singurul care a avut grijă de ea – Ştefan Cantacuzino, Grigore Ghica, dar şi cei din neamul Mavrocordat au fost alături de lăcaş, mai ales că, nu de puţine ori, a fost prădată de soldaţii străini.
Nici Constantin Brâncoveanu nu a ocolit aşezarea, el fiind cel care a cerut domnitorului Moldovei, Mihai Racoviţă, să îndiguiască Siretul pentru ca lăcaşul să nu dispară din cauza alunecărilor de teren şi a inundaţiilor.
Mănăstirea Măxineni a avut de suferit din cauza intemperiilor şi a poziţiei sale geografice, ajungând pustie la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe lângă acest lucru, voievodul Grigore al II-lea Ghica o transformă în metoc al Spitalului Pantelimon, alături de alte zece mănăstiri din ţară. Acest lucru a accentuat decăderea care avea loc, pentru că de ea avea grijă un egumen de la Focşani. În urma unor cutremure puternice, a devenit o ruină.
Cea mai importantă restaurare de care a beneficiat Mănăstirea Măxineni a fost cea dintre anii 1858 şi 1859, atunci când Alexandru Ghica şi Alexandru Ioan Cuza s-au îngrijit să îi redea strălucirea de altădată. Pisania din 1861, aflată în posesia Muzeului de Istorie din Brăila, este mărturia acestei renaşteri. Cu toate acestea, mănăstirea are de suferit din nou din cauza inundaţiilor şi devine, între 1864 şi 1877, biserică parohială pentru locuitorii satului Măxineni.
Aşezarea religioasă a fost folosită, în anul 1916, de către armatele inamice, în contextul retragerii din noiembrie-decembrie. Turlele erau utilizate drept posturi de observaţie, fapt ce a dus la prăbuşirea lor. Zidurile au fost şi ele lovite de tunuri şi de explozii, iar cel de-al Doilea Război Mondial a distrus, practic, întregul lăcaş.
Mănăstirea Măxineni a fost reînfiinţată abia după Revoluţie, ca urmare a eforturilor depuse de Înaltpreasfințitul Casian al Dunării de Jos şi ale arhimandritului Simeon Ovezea. Lucrările au fost continuate de câţiva monahi, sprijiniţi de primăria oraşului Brăila şi alţi oameni cu suflet mare. Noua biserică şi întregul ansamblu monahal au fost sfinţite în anul 2004.
Biserica cea nouă a fost ridicată între anii 2001 şi 2004, respectându-se stilul bisericilor ridicate de domnitorul Matei Basarab. Are o singură turlă, poartă hramul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi se află la aproximativ 40 de metri de biserica domnească.
Biserica cea veche, sau domnească, a fost nominalizată pentru lista monumentelor istorice din România, iar lucrările de restaurare au început în anul 2007. Timp de trezeci de ani, specialiştii au făcut cercetări arheologice, pentru ca totul să fie refăcut ca la carte, iar în 2011 s-a ţinut prima slujbă, printre schele.
Mănăstirea impresionează prin stilul arhitectural tradițional moldovenesc, cu influențe specifice perioadei lui Matei Basarab. Fiecare element al construcției reflectă o epocă în care arta și spiritualitatea se împleteau strâns, cu fresce care povestesc episoade biblice și istorice relevante pentru credința ortodoxă română.
