Mănăstirea Moldoviţa este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. Este una dintre cele mai vechi aşezări călugăreşti, iar biserica pictată a mănăstirii este pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Mănăstirea Moldoviţa nu are o origine certă, însă se pare că se împleteşte cu originile Musatinilor. Alexandru cel Bun este cel care a zidit din piatră de râu biserica mănăstirii, pe un deal în apropierea apei Moldoviţei. Moldoviţa era o mănăstire fortificată, deoarece era aşezată strategic la graniţa Moldovei cu Ardealul. Se vorbeşte de existenţa unui pârâu al cetăţii, iar arheologii au descoperit urme de zidărie şi cămăşi de zale. Aşadar, nu de puţine ori au fost nevoiţi monahii să se alăture armatei la război, mai ales că mulţi dintre stareţii mănăstirilor erau şi comandanţi militari, la nevoie. În timpul primei sale domnii, Petru Rareş reface toată mănăstirea, iar picturile epocii sale sunt de neegalat.

Dar Mănăstirea Moldoviţa nu ar fi existat, dacă nu era soţia lui Petru Rareş, Doamna Elena, cea care l-a îndemnat pe soţul ei să se ocupe de lăcaşurile sfinte. Domnitorul a închis biserica cu un patrulater cu ziduri groase de un metru, i-a construit cinci turnuri de apărare (doar trei se mai păstrează şi astăzi), transformând mănăstirea într-o adevărată fortăreaţă. Episcopul Efrem este un alt ctitor al mănăstirii, care a adăugat o tainiţă (încăpere subterană) şi un chivot cu baldachin gropniţei bisercii. Din păcate, nu se cunosc prea multe lucruri despre începuturile mănăstirii, singurele informaţii fiind date de către episcopul Efrim al Rădăuților.

În 1650, Mănăstirea Moldoviţa a fost prădată, fiindu-i furate multe cărţi şi manuscrise. În timpul războiului ruso-turc, dintre anii 1768 şi 1774, mănăstirea a fost închisă de către austrieci, unul din motive fiind acela de a pune stăpânire pe pădurile şi pe proprietăţile acesteia. Stareţul de la acea vreme, Bendict Teodorovici, a încercat să o înduplece pe împărateasa Ecaterina a II-a, însă fără rezultat. După Primul Război Mondial, Moldoviţa a redevenit mănăstire, de data aceasta de maici. În timpul regimului comunist, ea a fost refăcută din banii statului, iar în anii ’80 a avut parte de lucrări de consolidare. Astăzi, mănăstirea numără aproximativ 60 de maici, fiind un monument istoric de notorietate internaţională.

Mănăstirea Moldoviţa poartă hramul Bunei Vestiri, dar este ocrotită şi de Sfântul Vasile de la Moldoviţa. Se spune că moaştele sale au fost îngropate într-un colţ al bisericii, ca să nu fie profanate de duşmani. Sfântul Vasile s-a călugărit la Moldoviţa, înzestrând-o cu manuscrise bisericeşti slavo-romane şi medio-bulgare. Tot el este cel care a înfiinţat o şcoală de caligrafi şi cateheţi. Şi Episcopul Efrem al Rădăuților a ajutat foarte mult mănăstirea: i-a dăruit cărţi de cult şi a construit clisiarnița, care astăzi este muzeul mănăstirii.

Moldoviţa a fost singurul centru de cultură română în limba slavonă care a dispus de lucrări scrise în medio-bulgară. Din păcate, multe dintre manuscrisele de aici s-au pierdut atunci când Mănăstirea Moldoviţa a fost desfiinţată, dar cele care au rămas încă dovedesc importanța şcolii de aici. Unele dintre scrieri au ajuns în alte ţări: un Tetraevanghel din 1429 se află în Biblioteca Bodleiana din Oxford, iar un altul a ajuns la Muzeul de Istorie din Moscova. Alte scrieri sunt păstrate la Mănăstirea Dragomirna, cum ar fi un Tetraevanghel din timpul lui Ieremia Movilă sau un Miscellaneu Zlatoust din secolul al XV-lea. Muzeul cuprinde şi unele manuscrise cu informaţii referitoare la şcolile mănăstireşti, cum ar fi Psaltirea „de suflet folositoare” a Episcopului Efrem. Aceasta este scrisă în medio-bulgară şi este legată în scoarţă de lemn de tei, fiind împodobită cu ornamente sobre şi elegante.

Muzeul de la Mănăstirea Moldoviţa include şi un jilţ al lui Petru Rareş, considerat a fi cea mai valoroasă realizare de acest gen a artei moldoveneşti. Are o înălţime de doi metri, mult mai înalt decât alte jilţuri din acea perioadă, iar în decoraţia spetezei se ragăsesc teme ţărăneşti, cum ar fi roza vânturilor, rozeta sau triunghiul. Într-unul din colţurile scaunului, se poate observa stema Moldovei stilizată: bourul cu cruce sau o stea între coarne. Pe lângă temele ţărăneşti, jilţul mai are şi teme gotice, bizantine şi vegetale, proprii Orientului. Tezaurul Moldoviţei mai are şi strane sculptate în lemn de tisă şi încrustate cu fildeş din secolele XVI-XVIII, precum şi două tetrapoduri octogonale, decorate cu motive vegetale, din secolul al XVII-lea. Alte obiecte de mare preţ sunt icoanele împărăteşti din 1779, broderii cusute cu fir de aur, argint şi mătase şi un pomelnic al Episcopului Anastasie de la mijlocul secolului al XVII-lea.

Mănăstirea Moldoviţa are drept cea mai de preţ comoară pictura exterioară. Pe lângă includerea sa în patrimoniul UNESCO, mănăstirea a primit şi Premiul „Pomme d’Or” („Mărul de Aur”) din partea Asociaţiei Internaţionale a Ziariştilor FIJET, în anii ’70. Una din stareţele de aici a spus, cândva, că „întotdeauna Biserica trebuie să ţină uşa deschisă oamenilor”, iar odată ajuns aici, îţi vei dea seama că Moldoviţa îşi ţine uşile deschise pentru toată lumea.

manastirea-moldovita.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ