Mănăstirea Nucet se află în judeţul Dâmboviţa, la mai puţin de douăzeci de kilometri de Târgovişte. Numele său provine de la nucii aflaţi în zonă, care erau într-un număr foarte mare. Mănăstirea Cozia a fost cunoscută şi ea sub acest nume, însă pentru puţin timp.
Începuturile exacte ale Mănăstirii Nucet s-au pierdut în negura timpului. Una dintre legendele legate de existenţa lăcaşului religios spune că, la sfârşitul secolului al XIV-lea, în acest loc a fost agăţată o icoană a Sfântului Mucenic Gheorghe. Aceasta a fost pusă de Sfântul Nicodim de la Tismana şi, când a vrut să o ia înapoi, icoana nu s-a mai mişcat. Astfel, a luat fiinţă un prim schit, în care mai mulţi călugări au ascultat de sfaturile cuviosului Nicodim.
Alte ipoteze spun că Mănăstirea Nucet a fost ridicată de Dan I, biserica fiind una de lemn. Se pare că aceasta s-a deteriorat din cauza timpului neprielnic, însă a fost reconstruită de Gherghina Pârcălab, cel care a fost unchiul lui Radu cel Mare. De altfel, un document din anul 1501 menţionează faptul că Radu cel Mare a înzestrat lăcaşul religios cu sate, mori de apă, o jumătate de baltă şi chiar sălaşe de ţigani. Apoi, în anul 1516, domnitorul Vlad Călugărul a dat mănăstirii un munte, pe lângă alte sate şi moşii.
Aşadar, ctitorul oficial al Mănăstirii Nucet este considerat Gherghina Pârcălab, al cărui tablou votiv se afla în biserică. Acesta este înfăţişat împreună cu soţia sa, jupâneasa Neaga, iar între ei a fost pictată macheta bisericii. După Vlad Călugărul, mai mulţi domnitori au fost interesaţi de mănăstire şi au avut grijă să nu îi lipsească nimic. Printre aceştia, s-au numărat Radu Mihnea, Gavril Movilă, Alexandru Ilias şi Leon Tomșa. Mai mult, Matei Basarab a închinat-o Mănăstirii Duşcă şi, mai târziu, Constantin Brâncoveanu i-a închinat ei schitul Panaghia.
Astfel, nu e de mirare faptul că Mănăstirea Nucet era una dintre cele mai importante lăcaşuri religioase la începutul secolului al XVIII-lea. Averea sa era uriaşă, mai ales că nu era nevoită să plătească niciun fel de taxe, în urma hrisovului dat de Radu cel Mare. Cu toate acestea, războaiele din acel secol au început să-şi lase amprenta pe ansamblul mănăstiresc, având în vedere că turcii au jefuit-o înainte să se retragă.
Cutremurul din anul 1738 a afectat-o serios, însă familia boierilor Văcărescu au ajutat-o să se repună pe picioare. Dar anul 1821 a reprezentat din nou o încercare grea, iar după această dată a venit timpul legii secularizării averilor manăstireşti. Călugării greci care vieţuiau aici pleacă, iar în locul lor vin călugării români. Însă viaţa de aici nu a fost deloc uşoară pentru ei, aşa că părăsesc şi ei mănăstirea, în anul 1930, când deja se află într-o stare avansată de degradare. Cutremurul din 1940 nu-i face viaţa mai uşoară, aşa că mănăstirea este desfiinţată, biserica ajungând să fie una de mir.
Abia în anul 1994 a răsărit soarele pentru Mănăstirea Nucet, când Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviștei reuşesc să o reînfiinţeze. Atunci primeşte hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi încep lucrările de restaurare. Între timp, măicuţele de aici au reuşit să ridice şi un paraclis, pe care l-au închinat Adormirii Maicii Domnului. În curtea mănăstirii, există şi o fântână, „de leac”, ce poate fi accesată oricând. Mănăstirea poate fi vizitată zilnic, iar accesul la muzeu e posibil doar la cerere.
Mănăstirea Nucet este un adevărat ansamblu manăstiresc şi, văzută de departe, pare o fortăreaţă. De altfel, atunci când a fost ridicată, avea în jurul ei un şanţ, care să o apere de eventualii hoţi. Biserica a fost şi ea construită astfel încât să reziste: zidurile par a fi pentru edificii medievale şi pereţii sunt din cărămidă masivă.
Picturile interioare, căci cele exterioare lipsesc, sunt deosebite – de-a lungul timpului, s-au păstrat două straturi. Cel inferior datează din secolul al XVI-lea, iar stratul superior a fost realizat undeva la începutul secolului al XVIII-lea. Ambele straturi au fost executate în stilul bizantin, iar în unele locuri se pot observa influenţele slave.
Mănăstirea Nucet dispune de un mic muzeu, însă multe dintre obiectele sale de preţ au fost ori pierdute sau furate, ori au fost duse la muzeul eparhial, când au început renovările. Muzeul nu este recent, ci a fost înfiinţat în secolul al XVII-lea.
Multe dintre obiectele prezente au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice: pot fi văzute cruci funerare, pietre tombale sau bucăţi din coloanele vechi de susţinere. De asemenea, pot fi văzute obiecte bisericeşti (cruci, sfeşnice, potire, cărţi religioase), dar şi câteva fotografii cu obiecte ce au fost găsite aici, dar care se află în muzeul din Târgovişte.
Mănăstirea este recunoscută nu doar pentru frumusețea și liniștea pe care le oferă, ci și pentru legăturile sale cu istoria religioasă a regiunii. De-a lungul anilor, a fost un centru important de activitate monahală și a jucat un rol crucial în conservarea tradițiilor ortodoxe românești. Legenda locală spune că numele de „Nucet” nu este doar o referire la copacii din zonă, ci și la un simbol al înțelepciunii și longevității, calități pe care mănăstirea le încorporează și astăzi în spiritualitatea sa.
