Mănăstirea Pângărați se află în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Neamţ. Potrivit lui Nicolae Iorga, numele său provine de la călugărul Pangratie, care a stat în sihăstrie pe aceste meleaguri acum sute de ani.
O primă activitate religioasă a apărut în zona în anul 1432, când monahul Simeon a format prima obşte de la Pângăraţi, numele acesta fiind atestat pentru prima dată în anul 1458. Cuviosul Simeon era originar din Neamţ, fiind născut într-un sat de lângă reşedinţa de astăzi a judeţului.
A luat calea bisericii încă de mic, făcând parte din obştea de la Mănăstirea Bistriţă. Însă, după un timp, şi-a dorit foarte mult să trăiască în pustietate, aşa că a ajuns în locul pe care a fost ridicată Mănăstirea Pângărați.
În anul 1461, cuviosul Simeon primeşte o sumă de bani de la Ştefan cel Mare pentru a ridica un schit. Aşa s-a născut prima biserică de lemn de pe aceste meleaguri, care a fost construită în câteva luni şi sfinţită în acelaşi an. Schitul a fost cunoscut multă vreme drept „Schitul lui Simeon”, iar cuviosul a fost primul egumen al mănăstirii.
Însă lupta de la Valea Alba, pierdută de Ştefan cel Mare, l-a făcut pe cuvios să plece de la schit, împreună cu obştea sa. Aceştia s-au stabilit la o mănăstire din Transilvania, cuviosul murind înainte să se poată reîntoarce. În anul 1484, domnitorul Moldovei a adus moaştele sale la curtea sa, rugându-se zilnic la ele.
Alexandru Lăpușneanu a fost cel care a transformat Schitul lui Simeon în Mănăstirea Pângărați şi tot lui i se datorează construcţia bisericii din 1560. După acest domn, în anul 1642, vistiernicul Dumitrie Şoldan reface biserica şi ridică nişte chilii pentru călugări.
Secolul al XVI-lea a fost important pentru că în această mănăstire s-au realizat trei icoane care astăzi sunt incluse în Patrimoniul Naţional. Este vorba de „Sfântul Gheorghe”, „Mântuitorul” şi „Maica Domnului”, realizate în anul 1596. De asemenea, în secolul al XVIII-lea, mănăstirea l-a adăpostit pe egumenul Daniil, cel care a pictat o catapeteasmă aflată în muzeul lăcaşului.
După o perioadă de declin, cauzată de neîngrijire, Mănăstirea Pângărați a început din nou să înflorească la începutul secolului al XIX-lea. Acest lucru s-a datorat în special Arhiereului Veniamin Racoviţă, care i-a adus lăcaşului moşii şi sate. Apoi, egumenul Macarie a ridicat chiliile din sud-vest, dar a amenajat şi o biserică în tainiţa subsolului.
Cu toate acestea, forma pe care o are astăzi mănăstirea datează de pe vemea stareţului Varnava, adică din perioada 1833-1859. Pe lângă faptul că a dat o nouă față mănăstirii, stareţul a întemeiat şi satul din jurul lăcaşului, pe care l-a botezat cu acelaşi nume.
În anul 1872, în Mănăstirea Pângărați a funcţionat un penitenciar, iar deţinuţii au construit pridvorul bisericii. Deşi a fost şi ea afectată de legea secularizării averilor manăstireşti, mănăstirea nu a fost desfiinţată, ci a continuat să ţină slujbe, chiar dacă nu la fel de des că înainte.
Însă regimul comunist a reuşit să facă ce nu a reuşit Cuza, aşa că mănăstirea a fost închisă, iar biserica, la fel ca multe altele, a devenit biserică de mir. În anul 1983, mănăstirea a fost redeschisă, însă doar ca schit închinat Mănăstirii Bistriţa.
Mănăstirea Pângărați şi-a recăpătat rangul de mănăstire abia în anul 1991, când o nouă obşte de călugări a fost formată. Între timp, au fost efectuate diverse lucrări de restaurare, în special a picturii. Dar s-au ridicat şi noi clădiri (anexe monahale şi gospodăreşti), precum şi o nouă biserică. Toate acestea sunt înconjurate de un zid de incintă, iar în interiorul lăcaşului se pot vedea şi ruinele fostului penitenciar.
Patrimoniul de la Mănăstirea Pângărați e unul foarte valoros, chiar dacă multe dintre obiectele de preţ au fost luate cu forţa de comunişti. După reînfiinţarea lăcaşului, cei de aici au încercat să îşi recupereze obiectele, însă nu au reuşit. Pe lângă cele trei icoane incluse în Patrimoniul Naţional, la mănăstire se găsesc şi alte icoane din secolul al XVIII-lea.
De asemenea, catapeteasma şi iconostasul sunt foarte importante. Catapeteasma datează din 1789, fiind sculptată, apoi pictată şi, în final, aurită de stareţul Daniil. Printre obiectele de seamă, se numără şi un potir, o Evanghelie ferecată în argint şi o haină preoţească ţesută cu aur. La toate acestea, se adaugă pictura interioară a bisericii noi, realizată în stil neobizantin.
Legenda spune că Mănăstirea Pângărați a fost fondată pe locul unde călugărul Pangratie a trăit în sihăstrie, transformând această zonă într-un simbol al rezistenței și perseverenței spirituale. Vizitatorii sunt adesea impresionați de atmosfera de pace și meditație ce se poate experimenta aici.
Pe lângă valoarea spirituală, mănăstirea este și un important centru de conservare a istoriei locale, cu o bibliotecă ce conține manuscrise și cărți vechi, unele dintre ele unice în România. Fiecare carte și manuscript păstrează ecoul vocii călugărului Pangratie și a contemporanilor săi.
