Mănăstirea Pasărea este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor. Se află la doar 17 km de capitală, pe şoseaua ce leagă Bucureştiul de Călăraşi, pe malul drept al lacului Pasărea din judeţul Ilfov.
Înainte de anul 1916, Nicolae Iorga descria drumul spre Mănăstirea Pasărea ca fiind unul incredibil de frumos şi pitoresc. Totodată, era de părere că numele mănăstirii provine de la pădurea de lângă lăcaş şi de la pârâul cu acelaşi nume. Însă există o legendă care contrazice spusele lui Iorga. Se pare că în 1813, stareţul mănăstirii Cernica, Arhimandritul Timotei, a fost rugat de trei maici să le facă un schit în pădurile de acolo.
Stareţul, însoţit de călugăriţe şi de un alt preot, a pornit prin pădure, să găsească locul potrivit. Şi în tot acest timp au fost însoţiţi de o pasăre, care atunci când au ajuns în locul în care stă astăzi mănăstirea, s-a aşezat pe un stejar şi a început să ciripească mai tare şi mai frumos. De la această pasăre ar proveni numele mănăstirii de astăzi.
Primul lăcaş a fost construit din lemne aduse de la o biserică demolată din Bucureşti. Biserica nu mai există, însă în locul ei stă o troiţă, care aminteşte de acele vremuri. Dat fiind faptul că aici au venit atât de multe călugăriţe, încât chiliile construite au devenit neîncăpătoare, era necesară construirea unei biserici din piatră. Nu se ştie exact când a fost aceasta ridicată, însă se presupune că undeva între anii 1820-1830.
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821 a fost un moment de cumpănă pentru călugăriţele de aici, care au fost persecutate şi jefuite. Acestea s-au mutat pentru o perioadă la Mănăstirea Snagov, până când pacea s-a instaurat. După acest moment, lăcaşul a primit în dar multe lucruri valoaroase şi necesare, cum ar fi pământ.
În anul 1832, Mănăstirea Pasărea deja începuse să se impună, mai ales că un recensământ al acelor ani arată cum că deţinea foarte multe pământuri, animale, vii şi chiar slugi.
În anul 1838, un cutremur afectează mare parte din mănăstire, iar 8 ani mai târziu se ridică biserica ce poate fi văzută şi astăzi. Ea a fost ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, iar după ridicarea ei primeşte mai multe moşii. Au urmat vremuri nu tocmai uşoare pentru măicuţele de aici: secularizarea averilor mănăstireşti, jafuri şi bătăi. Cu toate acestea, Mănăstirea Pasărea nu a fost niciodată părăsită de către călugăriţele de aici.
După Primul Război Mondial, viaţa de aici a început să se îmbunătăţească. Au fost înfiinţate două ateliere, grupuri de lucru şi Şcoala Societăţii Orfanilor de Război. Ulterior, se naşte şi Institutul de Caritate al Călugărițelor Ortodoxe, unde măicuţele erau şcolite timp de doi ani şi apoi repartizate la spitalele din ţară.
Însă după cel de-al Doilea Război Mondial, slujbele în spitale au fost interzise, iar călugăriţele s-au întors în mănăstiri. Nici regimul comunist nu a fost prea bun – statul a încercat să le confişte recoltele, iar surorile tinere au fost alungate din mănăstire.
După 1971, când tinerele au fost reprimite la Mănăstirea Pasărea, lăcaşul de cult a reînviat. Astăzi, casele de aici parcă intră în alcătuirea unui sat, iar călugăriţele îşi fac de lucru toată ziua la atelierele în care se fac icoane sau veștminte preoţeşti.
Pe lângă asta, se ocupă de grădinile de flori şi legume şi au grijă de câteva zeci de bătrâne, cărora le asigură trei mese pe zi, îngrijire medicală şi îngrijire spirituală. Tot aici a fost înfiinţat un Seminar Teologic, pentru surori şi călugăriţe.
Ca mai toate aşezămintele bisericeşti, şi Mănăstirea Pasărea are o icoană făcătoare de minuni. Biserica poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”, iar icoana Fecioarei Maria care ocroteşte biserica şi pe cei ce se închină ei este aşezată într-un loc special în biserică.
Mii de oameni ajung să se roage la ea şi a fost descoperită de un preot care a fost îndemnat de trei ori, în vis, să se ducă într-un anumit loc, să o ia şi să o ducă la mănăstire. Una dintre minunile pe care le-a săvârşit este aceea că a scos duhul necurat dintr-o femeie.
Credincioşii care calcă pragul Mănăstirii Pasărea se pot ruga şi la moaştele Sfinţilor Pantelimon, Mina şi Mercurie. Călugăriţele îi aşteaptă pe cei care vor să viziteze, ori să se roage aici, în fiecare zi, de dimineaţă şi până seara.
Grădinile mănăstirii sunt un alt punct de atracție, cu alei frumos amenajate și o varietate de plante și flori care înfloresc pe tot parcursul anului. Aici, vizitatorii pot să se plimbe, să reflecteze și să se bucure de frumusețea naturii, într-o atmosferă de pace și serenitate.
