Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei se află lângă localitatea Ion Corvin din judeţul Constanța. Lăcaşul religios a fost construit în jurul peşterii în care se spune că a trăit Sfântul Andrei. Deşi biserica de la mănăstire este cel mai vechi lăcaş creştin din România, ea a fost descoperită abia în anul 1918.

Din această cauză, istoria Mănăstirii Peştera Sfântului Andrei este necunoscută până în acel an. Cu toate acestea, pelerini din toată ţara vin anual în acest loc deosebit, pentru a se ruga la sfântul care a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre. Unii dintre ei chiar stau zile şi nopţi în biserică, unde se află un pat din piatră, despre care se spune că era locul de odihnă al Apostolului. De asemenea, patul a fost şi este folosit şi ca loc pentru aprinderea lumânărilor sau arderea tămâiei.

Cel care a descoperit biserica de la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei a fost un avocat pe nume Jean Dinu. Acesta a visat locul în care se află biserica şi, ajutat de preotul Constantin Lembrau, a pornit în căutarea bisericii misterioase din vis. Au căutat îndelung în pădurile zonei, până când au găsit grota, care se afla într-o stare avansată de degradare. Ajutat de lolcanicii din Ion Corvin, avocatul reuşeşte să cureţe peştera şi să mărească hornul altarului dacic. Doi ani mai târziu, avocatul pune bazele unui gimnaziu particular (singurul de acest gen din toată Dobrogea) la Adamclisi, aproape de mănăstire.

Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei a fost sfinţită în anul 1944 şi, tot în acest an, elevii de la Gimnaziul „Ion Dinu” pun în scenă o piesă de teatru scrisă de mentorul lor. Această piesă a fost o abordare inedită, pentru că Sfântul Andrei a apărut alături de Mihai Eminescu, cei doi fiind consideraţi două simboluri naţionale importante. De asemenea, tot în ziua sfinţirii bisericii a fost amenajat un izvor cu o apă care nu seacă vreodată, dar a fost pusă şi o cruce care să-l cinstească pe Mihai Eminescu.

Cu toate acestea, Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei a avut parte de o perioadă grea atunci când sovieticii au ajuns în Dobrogea. Aceştia au bombardat lăcaşul, au furat tot ce au găsit şi au înfundat hornul peşterii. Mai mult, uşile şi icoanele au dispărut fără urmă şi inscripţiile vechi de secole de pe pereţi au fost şterse – cu alte cuvinte, biserica aproape că nu mai există. Nu a durat mult până când a fost transformată în grajd de către păstorii care îşi duceau animalele la păscut în zonă.

Citește și:  Bustul lui Tudor Vladimirescu din Baia de Arama : Obiective turistice Mehedinţi

manastirea-pestera-sfantului-andrei.jpg

Din fericire, căderea regimului comunist a însemnat şi pentru Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei o nouă şansă. Monahul Nicodim Dinca, cu ajutorul proaspăt reînfiinţatei Arhiepiscopii a Tomisului, a reuşit să realizeze ceva incredibil. Biserica din peşteră a fost transformată în paraclis şi au fost ridicate chiliile, trapeza, bucătăria, anexele gospodăreşti, un alt paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi biserica cea mare, închinată şi ea Sfântului Apostol Andrei.

Astăzi, Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei (ridicată la acest rang abia în anul 1994) este una dintre cele mai vizitate lăcaşuri religioase din România. Numărul credincioşilor creşte de la an la an, iar pe 30 noiembrie, când este prăznuit hramul, mănăstirea primeşte mii de pelerini, veniţi chiar şi din Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova. La mănăstire, vieţuiesc în jur de 20 de suflete, care primesc cu braţele deschise orice călător. Se ţin slujbe în fiecare zi, iar pereţii peşterii sunt plini de obiecte religioase (acatiste, cruciuliţe, iconiţe), care demonstrează cât de puternică e credinţa oamenilor.

Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei are un tezaur foarte bogat – pe lângă biserica din peşteră, aici se găsesc şi nouă izvoare tămăduitoare, în care, se pare, Sfântul Andrei i-a botezat pe primii creştini ortodocşi de aici. Se spune ca apele au început să izvorască după ce Apostolul a bătut cu toiagul său în pământ, iar cei care beau din apă se simt vindecaţi. De altfel, cele nouă izvoare au format pârâul Cuzgun (vechea denumire a localităţii Ion Corvin), care străbate acum pădurea din jurul mănăstirii.

După 1990, în jurul izvoarelor au fost construite ziduri din piatră pentru a le proteja. Au fost efectuate o serie de săpături în jurul izvoarelor, acestea fiind cuprinse într-o micuţă capelă (baptisteriu) – când lucrările vor fi finalizate, aici se vor oficia slujbe în care apele se vor sfinţi. Astfel, pelerinii vor putea lua acasă apă sfinţită chiar de la izvoarele care au botezat primii creştini români: Innu, Pinnul şi Rimnul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.