Mănăstirea Rarău se află pe muntele cu acelaşi nume, la o distanţă de 25 de kilometri de baza sa. Din punct de vedere administrativ, aparţine de satul Chiril (comuna Crucea) din judeţul Suceava.
Accesul spre mănăstire este posibil din mai multe puncte. Cel mai greoi este drumul care porneşte din Câmpulung Est şi care trece peste vârful muntelui – iarna este închis. O altă modalitate de a ajunge la lăcaş este drumul care porneşte din Piatra Neamţ (sau chiar din Târgu Neamţ). Se urmează ruta Poiana Teiului – Broşteni – Chiril, iar de la podul ce trece peste pârâul cu numele satului se poate merge în continuare cu maşina, pentru că patru kilometri sunt asfaltaţi. După ce se ajunge la troiţa, se mai merg 800 de metri pe jos.
Mănăstirea Rarău a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1541. Trei ani mai devreme, acesta a fost nevoit să se refugieze, alături de familia sa, pe Muntele Rarău, din cauza turcilor. Astfel, el ridică o biserică de lemn şi un schit pentru a mulţumi pustnicilor de pe acest munte, care au avut grijă de familia lui.
De-a lungul timpului, au circulat multe legende legate de acest loc şi de acest eveniment. Se spune că Doamna Elena ar fi ascuns o comoară într-una din peşterile muntelui, iar când tătarii au încercat să o fure stâncile din jur s-au prăbuşit peste ei şi au murit. De altfel, stâncile de pe Rarău, denumite Pietrele Doamnei, au fost botezate în cinstea soţiei lui Petru Rareş. Totodată, muntele se numea Todirescu, însă oamenii i-au schimbat numele, în memoria domnitorului.
Schitul ridicat de Petru Rareş nu a avut parte de vremuri neprielnice până în anul 1775, când Imperiul Habsburgic îşi anexează teritoriul Bucovinei. Atunci, nordul Moldovei avea nu mai puţin de 25 de mănăstiri şi schituri, însă decretul dat în anul 1808 a făcut ca doar patru să rămână deschise. Cu toate acestea, schitul de la Rarău nu s-a aflat printre acestea, pentru că a fost mutat pe versantul care rămăsese în posesia Moldovei.
Se pare că acest lucru se datorează icoanei Maicii Domnului din biserică, despre care se spune că e făcătoare de minuni. În anul 1798, această icoană dispărea mereu din mica biserică, iar stareţul Sisoe şi monahii care trăiau acolo o găseau mereu la ieşirea din biserică. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, iar într-o noapte, Maica Domnului i-a vorbit stareţului şi i-a spus să mute schitul pe celălalt versant, pentru că va fi dărâmat. Astfel, schitul a fost mutat într-o noapte, ca Sinoe şi obştea sa să nu fie văzuţi şi aşa a scăpat de dărâmare.
Ieromonahul Sisoe a mutat schitul pe moşia unui boier, care i-a dăruit stareţului, în cele din urmă, terenul. Astfel, schitul avea în posesie 600 de hectare de pădure şi păşune, dar şi o moară şi trei stâni. A urmat o perioadă liniştită, însă viitoarea Mănăstire Rarău a avut de suferit şi ea din cauza decretului din 1959, când a fost închisă. Schitul a fost reînfiinţat abia după anul 1990, când a fost ridicat la rangul de mănăstire. Biserica cea mare a Mănăstirii Rarău a fost ridicată în anul 1994 şi poartă hramul „Înălţarea Domnului”
Astăzi, mănăstirea de călugări îşi aşteaptă credincioşii într-un loc pitoresc şi liniştit. Pelerinii care sosesc aici se pot caza la mănăstire, pentru că are o capacitate de 150 de locuri. Pe lângă faptul că au un loc de dormit, aceştia primesc şi mese din partea monahilor. Slujbele se ţin zilnic, chiar şi la miezul nopţii, programul religios fiind inspirat de cel de pe Muntele Athos.
Biserica de lemn de la Mănăstirea Rarău este una modestă, de mici dimensiuni. A fost sfinţită în 1800 şi are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Deşi micuţă, ea l-a impresionat pe regele Carol I, care, atunci când a văzut-o, a dat ordin să fie refăcută şi îngrijită de către cei care îi administrau moşia de la Broşteni.
Lăcaşul este împărţit în încăperile tradiţionale: pridvor (adăugat ulterior pe latura sudică), pronaos, naos şi altar. Încă de la intrare, credinciosul e impresionat de uşa din lemn de stejar, masivă. Deosebită este şi catapeteasma, şi ea realizată din lemn de stejar – este înaltă până la boltă, iar picturile sunt realizate în manieră tradiţională.
Însă cel mai de preţ obiect de la Mănăstirea Rarău este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care l-a ajutat pe stareţul Sisoe să scape schitul de mânia austriecilor. Au fost înregistrate mai multe minuni realizate de această icoană, unele dintre ele menţionând faptul că, dacă este mutată, icoana va reveni singură la locul ei. De asemenea, despre icoana Sfântului Evanghelist Ioan din biserica cea mare se spune că este şi ea făcătoare de minuni.
Aici, vizitatorii sunt întâmpinați de o arhitectură impresionantă și de o atmosferă de profundă reculegere. Mănăstirea, renumită pentru istoria și tradițiile sale, oferă un refugiu spiritual departe de agitația cotidiană, într-un cadru natural de excepție. Pe lângă valoarea sa spirituală, Mănăstirea Rarău are și o importanță istorică, fiind unul dintre locurile în care tradițiile ortodoxe românești sunt păstrate cu sfințenie.
