Mănăstirea Răteşti este o mănăstire ortodoxă de maici, aflată în satul cu acelaşi nume, comuna Berca din judeţul Buzău. Se poate ajunge la ea în două moduri: ori pe DN 10, ori pe DJ 203. Biserica poarta hramurile “Sfânta Treime” şi “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
Mănăstirea a fost ctitorită undeva la sfârşitul secolului al XVI-lea, de către boierul Dragomir şi soţia acestuia. Mănăstirea era, de fapt, schit, această denumire fiind folosită până în anul 1868.
Prima atestare documentară a schitului datează din 1634 când numele său este menţionat într-una din daniile monahului Sofronie de Gomești. Următorul document despre schit datează din 1652, fiind o mărturie a mai multor bărbaţi, care afirmă că moşia este în posesia lui Dragomir Căpitanu, iar pe moşie locuiesc trei călugări, care îşi duc existenţa în schit.
Documentele din anul 1752 indică faptul că Mănăstirea Răteşti ajunsese să fie părăsită, motivul fiind acela al timpurilor neprielnice sau al lipsei de călugări. Cu toate acestea, opt ani mai târziu viaţa monahală se reia, datorită unor donaţii ale boierilor Alexandru şi Scarlat Hrisoscobu.
Tot în acest an, vin să trăiască aici mai multe călugăriţe. În anul 1784, se construieşte o nouă biserică de lemn, care va fi apoi înlocuită de una de zid. Pe lângă cea mare de zid, va mai fi ridicată una mai mică, cu doar o turlă şi care va purta hramul “Învierea lui Lazăr”.
Sfârşitul secolului al XIX-lea a găsit Mănăstirea Răteşti într-o stare de înflorire continuă. Erau deja construite şcoala, arhondaricul, trapeza şi chiliile. Lângă mănăstire, au fost ridicate două căsuţe şi un corp pentru păsări.
În anul 1861, a luat naştere o şcoală pentru maici, dar şi pentru fetele fără posibilităţi materiale din satele din jurul aşezământului. De atunci, aici, au funcţionat mai multe şcoli: Școala de Adulte (1912), Școala de Cântări Bisericeşti (1922) şi Seminarul Teologic, care funcţionează din 1996 şi până în prezent.
Mănăstirea Răteşti dispune şi de un muzeu, în care se poate vedea colecţia de artă veche bisericească. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1975, chiar în fosta trapeză, sala fiind şi ea o expoziţie de artă, deoarece a fost pictată de monahul Elisei de la Ciolanu.
Colecţia cuprinde icoane pictate pe sticlă şi lemn, broderii în fir de argint şi aur, obiecte de cult şi obiecte liturgice de argint (candele, cădelniţe, cruci), dar şi pomelnice ctitoreşti ce au fost scrise chiar pe lemn.
Muzeul are şi o colecţie de carte veche, mai ales că, la mănăstire, au existat 180 de volume chiar din 1878. Printre cele mai importante, se numără Tetravanghelul copiat în anul 1780, Biblia poliglotă tipărită la Paris în 1629, dar şi cărţi care au aparţinut Sfinţilor Vasile cel Mare, Macarie Egipteanul sau Ioan Gură de Aur.
Biserica Mănăstirii Răteşti constituie ea însăşi un tezaur, arhitectura sa fiind o combinaţie între cea autohtonă şi stilul neoclasic. Planul ei este triconic, iar naosul şi pronaosul sunt delimitate de două coloane masive. Pictura interioară a fost realizată în frescă de către Nicolae Teodorescu, conducătorul şcolii de zugravi din Buzău.
Acesta a fost ajutat de Gheorghe Tătărescu, nepotul şi elevul său, care a pictat mai multe biserici din ţară. Muzeul Episcopiei Buzăului păstrează câteva icoane ale lui Tătărescu, printre ele, icoanele cu două fețe “Iubirea lui Hristos” şi “Sfânta Treime”, respectiv “Sfinţii Dimitrie şi Gheorghe” şi “Sfinţii 40 de Mucenici”. Catapeteasma a fost pictată tot de Nicolae Teodorescu.
Mănăstirea Răteşti a avut nevoie, de-a lungul timpului, de câteva lucrări de restaurare, din cauza câtorva cutremure din secolul XX. Şi pictura a avut de suferit, în special după cutremurul din 1977 când pereţii bisericii s-au fisurat. Dar meşterii aduşi pentru a o restaura au făcut o treabă bună, păstrând elementele iniţiale.
Mănăstirea Rătești nu este doar un loc de cult, ci și un centru vital în comunitatea locală, oferind un sprijin spiritual și social. Activitățile mănăstirii, împreună cu arhitectura și icoanele sale valoroase, contribuie la conservarea tradițiilor ortodoxe românești, atrăgând nu doar credincioși, ci și istorici și iubitori de artă din diverse colțuri ale lumii.
