Manastirea Sf. Marcu din Florenta, Italia, functioneaza in prezent ca Muzeu al Florentei, cladirea fiind un adevarat giuvaier arhitectonic renascentist. De fapt, lacasul sfant care a fost initial construit pe acest loc dateaza inca din secolul al XII-lea, mai cu seama din anul 1100. Numai ca, in anul 1229, avea sa devina biserica manastirii Sf. Marcu, acesta fiind, de altminteri, momentul in care acest edificiu a primit o mai mare atentie. Mai mult decat atat, in prima parte a secolului al XV-lea, biserica s-a transformat, totodata, si intr-un centru spiritual extrem de important pentru familia Medici.
Atunci Cosimo cel Batran a luat decizia, cel putin inteleapta, de a folosi biserica Sf. Marcu drept centru spiritual, in acest fel, oferindu-i constructiei protectia speciala a familiei, cea mai influenta din acele vremuri. Si nu e de mirare ca edificiul este considerat o bijuterica arhitectonica, intrucat acesta poarta amprenta lui Michelozzo, arhitectul care a primit comanda de a restaura atat cladirea propriu-zisa, cat si clopotnita; astfel, acesta avea sa adauge cladirii portiuni importante din punct de vedere arhitectural, printre care mentionam de sacristia, biblioteca.
Nu trebuie sa omitem, de asemenea, nici sistemul de coridoare, care este, fara indoiala, o adevarata opera din punctul de vedere al conceperii sale. In acele vremuri, manastirea Sf. Marcu din Florenta apartinea ordinului dominicanilor care o preluasera de la ordinul desfiintat al calugarilor Silvanestri. In orice caz, dominicanii au fost cei care s-au ocupat indeaproape de conservarea cladirii. Insa manastirea a devenit cunoscuta nu neaparat datorita stilului arhitectural deosebit, ori grijei pe care familia Medici a manifestat-o fata de acest lacas sfant, ci mai degraba datorita unui calugar.
Este vorba despre Fra Angelico, poate cel mai celebru calugar al acestui ordin religios, care a trait aici in perioada 1436-1445. Acesta a devenit faimos la acele vremuri datorita faptului ca a conceput unele dintre cele mai frumoase lucrari ale sale in cele patruzeci si doua de chilii, curtea interioara si galeriile de la primul nivel. Nu putem sa nu remarcam ca prima curte este un exemplu extrem de graitor pentru ceea ce arhitectura monahala renascentista insemna, aceasta fiind decorata cu straturi de flori si un urias cedru de Liban.
Iar ceea ce confera acestui loc un aer cu totul si cu totul deosebit sunt frescele lui Fra Angelico, care impodobesc zidurile primei curti. Si nu e de mirare ca Academia florentina de Stiinte Umaniste isi tinea sedintele in gradinile de la manastirea Sf. Marcu, sau ca ducele Cosimo si, mai tarziu, Lorenzo Magnificul au gasit de cuviinta sa foloseasca refectoriul ornamentat cu pictura lui Ghirlandaio, Cina cea de Taina, cu un scop precis, si anume pentru a-i aduna aici pe cativa dintre cei mai apreciati oameni ale acelor vremuri.
O alta persoana care a dus la popularizarea acestui minunat loc printre florentini si, intr-un final, printre italieni a fost Girolamo Savonarola, cel cunoscut drept initiatorul “Rugului Vanitatilor” (anul 1497). Savonarola a fost staretul manastirii pana la arderea sa pe rug, din anul 1498.
Alte doua puncte de atractie sunt mormintele din biserica ale lui Pico della Mirandola si Agnolo Poliziano. In sfarsit, in cele din urma, Manastirii Sf. Marcu din Florenta avea sa i se schimbe statutul, astfel ca, in anul 1860, guvernul italian a preluat conducerea asupra bisericii si manastirii, ca dupa sase ani, mai cu seama in anul 1869, le-a deschis publicului larg. Peste cateva decenii, mai precis in anul 1920, s-a deschis aici un muzeu inchinat lui Fra Angelico, unde sunt expuse picturile si frescele lui spirituale delicate, alaturi de alte opere de arta importante, semnate de Ghiberti, Donatello, Ghirlandaio, Pucci, Gherardini, Fra Bartolomeo si altii, aceasta institutie fiind cunoscuta ca Muzeul din Florenta. In orice caz, figura dominanta a lui Angelica inca mai domina manastirea, fiind, fara doar si poate, cea mai marcanta personalitate care se leaga de istoria acestui impresionant monument renascentist.
