Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în oraşul Suceava, judeţul Suceava. A fost construită între anii 1514 şi 1522 şi poartă hramurile Sfântului Gheorghe şi al Sfântului Ioan cel Nou.
Istoricii spun că Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost ctitorită de către voievodul Bogdan al III-lea, dar Ștefăniță-Vodă a fost cel care a terminat-o. Se pare că există şi o legendă legată de ridicarea mănăstirii, care spune că Sfântul însuşi a sugerat construcţia, în timp ce se afla în racla în care este aşezat şi astăzi.
Oamenii din popor povestesc faptul că Sfântul Ioan a fugit de câteva ori, împreună cu racla în care se afla, din biserica veche, ascunzându-se în apropierea unei bisericuţe de lemn. Auzind aceste lucruri, Bogdan-Vodă, fiul lui Ştefan cel Mare, s-a hotărât să ridice o biserică mai mare şi mai frumoasă pe locul în care Sfântul Ioan se ascundea. Aşadar, construcţia mănăstirii a început în anul 1514, având drept model biserica Înălţarea de la Mănăstirea Neamţ, zidită de către Ştefan cel Mare.
Se crede că Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost încă de la început plănuită ca fiind viitoarea reşedinţă a Mitropoliei Moldovei, iar acest lucru a presupus ridicarea unei biserici mult mai încăpătoare decât cea a Mănăstirii Neamţ. Mănăstirea va ajunge un important centru cultural, religios şi spiritual şi va fi, aşa cum şi-au dorit ctitorii săi, sediul Mitropoliei Moldovei până în anul 1677.
Între anii 1786 şi 1789, în paraclisul Bisericii Sfântul Gheorghe, construită de mitropolitul Anastasie Crimca, va funcţiona o şcoală catehetică clericală, care va constitui nucleul Facultăţii de Teologie Creştin Ortodoxă de la Cernăuţi. Elevii de aici au învăţat greaca şi slavona, iar în secolele XIX-XX s-a încercat realizarea unei biblioteci naţionale, care să adune principalele opere române.
În timpul ocupaţiei habsburgice, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a avut şansa de a nu fi închisă, devenind mitocul Mănăstirii Dragomirna. După Marea Unire, sfântul locaş a cunoscut o perioadă înfloritoare: s-a pus în funcţiune o moară cu aburi şi s-a înfiinţat o legătorie de cărţi. Astăzi, în mănăstire îşi au sediul Arhepiscopia Sucevei şi Rădăuților.
Tot aici, funcţionează un centru medico-social de asistență la domiciliu a vârstnicilor, se oferă servicii persoanelor care nu pot să se întreţină singure, care au nevoie de asistenţă medicală sau socială. În oraş, există şi un Seminar teologic, iar cei care participă la acesta vin deseori să se închine la moaşte şi să-i ajute pe călugări în activităţile întreprinse.
Sfântul Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300, în Cetatea Trapezuntului (stat succesor al Imperiului Bizantin). Om credincios, acesta se va ocupa cu negustoria, încercând să vândă obiecte ca icoane bizantine, cădelniţe sau veşminte bisericeşti.
De multe ori cumpăra vite, cereale sau produse alimentare, din care dădea o parte de pomană. Acest lucru a atras ura unui căpitan de pe corabia pe care călătorea, iar acesta a încercat să îl facă să renunţe la ortodoxism şi să se convertească la catolicism.
Refuzul cuviosului i-a adus numai suferinţe şi, într-un final, chiar moartea. Moaştele sale au fost aduse la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou în anul 1589 şi se spune despre ele că au săvârşit multe minuni.
Prima a fost săvârşită chiar înainte ca trupul său să fie pus în raclă: trei bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, strălucitoare, s-au apropiat de trupul sfântului, l-au tămâiat şi i-au cântat. Unul dintre martorii scenei a vrut să tragă cu arcul în cei trei bărbaţi, însă a împietrit cu săgeata în mână, revenindu-şi abia după ce s-a rugat şi şi-a regretat faptele.
Deşi multe dintre obiectele care alcătuiesc tezaurul mănăstirii au fost furate sau pierdute, câteva dintre ele au rezistat de-a lungul timpului. Cea mai preţioasă comoară de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou este chiar racla în care se află moaştele sfântului.
Aceasta are 12 plăci de argint gravate, înfăţişând scene din viaţa cuviosului la Cetatea Albă, cum ar fi Chemarea lui Ioan în fața conducătorului cetăţii, Baterea cu toiege, Punerea în temniţă sau Tentativa corăbierului Reiz de a fura trupul martirului.
Plăcile sunt ataşate lemnului de chiparos în care sunt moaştele, fiind legate între ele prin benzi înflorate de filigran de argint. Câteva dintre obiectele din muzeu au fost donate: Mitropolitul Grigorie Roşca a donat o cruce cu mâner sculptată în lemn de chiparos, iar muzicianul Grigore Vindereu a donat o icoană a Mântuitorului şi una a Maicii Domnului.
Muzeul de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou păstrează două xilogravuri (clişee tipografice) lucrate de Sfântul Ioan între anii 1658 şi 1659 şi alte două donate de mitropolitul Petru Movilă al Kievului.
În acelaşi timp, mănăstirea se poate lăuda cu o arhitectură şi o pictură de excepţie. Arhitectura se deosebeşte de modelul de la Mănăstirea Neamţ prin dimensiuni, absenţa gropniţei şi prezenţa absidelor circulare, iar pictura aparţine stilului bizantin, biserica fiind pictată în frescă, fără să se ştie autorii.
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava în 2004, dar şi pe Lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Mănăstirea este recunoscută ca un important centru de pelerinaj, mai ales datorită hramului Sfântului Ioan cel Nou, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox. Moaștele sale, considerate făcătoare de minuni, atrag mii de pelerini anual, consolidând statutul mănăstirii ca loc de importanță majoră în spiritualitatea ortodoxă românească.
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou găzduiește numeroase evenimente religioase și sărbători, culminând cu sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou, care adună credincioși din întreaga țară. Aceste momente sunt acompaniate de slujbe, procesiuni și alte activități comunitare, subliniind rolul mănăstirii ca un pol de credință și unitate în comunitate.
