La 40 de kilometri de Vălenii de Munte şi 14 kilometri de Măneciu, pe Valea Teleajenului, judeţul Prahova, se află Mănăstirea Suzana. Alexandru Vlahuţă scria despre ea că “Suzana este aşezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se asvârl în Teleajen pârâul Stânca din dreapta şi Epurașul din stânga”, acest lucru făcând-o cunoscută ca mănăstirea ce stă pe o cruce de apă.
Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1740, de Susana Arsicu, o femeie credincioasă din Săcele, care a fost şi prima stareţă. În jurul ei, a reuşit să ridice şi câteva chilii, pentru măicuţele care au venit aici. La început, s-a numit “Schitul Susana”, apoi “Monastirea Susana”, pentru ca, în final, să ajungă la denumirea de astăzi.
Deşi modestă, fiind făcută mai mult din bârne, biserica ce avea hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” a rezistat un secol întreg. Cu toate acestea, evenimentele naturale şi-au pus amprenta asupra ei şi au făcut-o să devină impracticabilă.
În anul 1840, biserica veche de lemn a Mănăstirii Suzana fost înlocuită cu una din piatră, construită cu ajutorul Episcopului Chesarie al Buzăului. Atunci, s-a hotărât ca biserica să nu mai poarte hramul Sfântului Nicolae, ci a altui sfânt.
Însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că la momentul sfinţirii, toţi cei prezenţi au fost surprinşi de o ploaie nemaivăzută, puhoaiele apărute făcându-i să îşi piardă cărţile, mirodeniile şi chiar hainele. Aşa că s-a hotărât ca Sfântul Nicolae să fie în continuare protectorul aşezării religioase.
Mănăstirea Suzana a avut de suferit din cauza cutremurului din anul 1838, în urma lui fiind nevoie să se construiască o nouă biserică, cea de zid care există şi astăzi. Construcţia ei a început în 1880 şi a fost finalizată doi ani mai târziu, păstrându-şi hramul de până atunci.
Mănăstirea are şi o biserică mai mică, Paraclisul, care are hramul “Acoperământul Maicii Domnului”. Paraclisul, construit în anul 1911, stăreţia şi clopotniţa au fost arse într-un incendiu izbucnit în 1971.
Anul următor, au început lucrările de restaurare, sprijinite de Patriarhul Justinian şi Arhiepiscopia Bucureştilor. Au fost înlocuite tâmplăria, podelele şi s-au tencuit atât în interior, cât şi în exterior, toate clădirile. După terminarea proiectului, biserica mică a primit un al doilea hram, acela al Sfintei Muceniţe Filofteia.
Mănăstirea Suzana a fost construită într-un stil specific muntenesc. Planul său este în formă de cruce, iar naosul şi pronaosul nu sunt delimitate. În interiorul bisericii, există câteva elemente sculptate în lemn care prezintă motive florale, iar multe dintre icoane sunt îmbrăcate în argint şi suflate cu aur.
Pictura a fost realizată de Petre Nicolau, care a fost ucenicul lui Gheorghe Tăttărescu. Aici, există şi un mic muzeu, în care vizitatorii pot vedea o colecţie impresionantă de icoane pictate pe sticlă şi lemn, obiecte de cult şi cărţi vechi religioase.
Călugăriţele de la Mănăstirea Suzana sunt împărţite pe două categorii: unele dintre ele sunt monahii, adică au canonul obişnuit şi postesc obişnuit, în timp ce celelalte sunt rasofore, adică nu au voie să depună jurăminte şi să poarte paraman.
Toate călugăriţele locuiesc în cele 26 de chilii construite cu ajutorul donaţiilor oferite de credincioşi şi îi aşteaptă zilnic pe pelerini, să participe la slujbe sau să viziteze complexul mănăstiresc.
Activitățile monahale de zi cu zi sunt deschise publicului, oferind o fereastră spre viața comunității religioase care își păstrează tradițiile nealterate în timp. Vizitatorii pot participa la slujbe și pot experimenta spiritualitatea autentică care pulsează în zidurile acestui sanctuar.
Împrejurimile Mănăstirii Suzana oferă oportunități numeroase pentru drumeții și explorări ale naturii, fiecare traseu dezvăluind peisaje noi și perspective unice asupra zonei, creând astfel amintiri durabile pentru fiecare pelerin sau turist care îi calcă pragul.
