Mănăstirea Turnul din Oltenia se află la doar doi kilometri de Mănăstirea Cozia, într-un loc retras şi liniştit. Se remarcă prin câteva particularităţi, cum ar fi: este singura mănăstire ortodoxă din România cu o biserică la parter şi una la etaj, unde pot avea loc două slujbe în acelaşi timp şi conduse de preoţi diferiţi şi este o mănăstire miniaturală, dar care are trei hramuri. Acestea sunt Izvorul Tămăduirii, Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.

Mănăstirea Turnu datează încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, când era doar un schit al pustnicilor Daniil şi Misail. De altfel, chiliile lor, săpate în stâncă, sunt astăzi incluse în complexul mănăstiresc de aici şi pot fi vizitate. Schitul era compus dintr-o mică biserică de lemn şi din chiliile săpate în piatră, iar pustnicii au luat decizia să ridice un lăcaş după ce mai mulţi călugări doreau să fie îndrumaţi de ei. Se pare că numele provine de la un turn de observaţie, care făcea parte din castrul roman Arutela şi care se află pe o stâncă de lângă lăcaş.

În timp, biserica schitului a dispărut, din motive încă necunoscute, însă în anul 1676 mitropolitul Varlaam a ridicat una nouă, de piatră. De asemenea, acesta a construit şi chiliile şi clopotniţa, care s-au păstrat până în zilele noastre. Până în secolul al XIX-lea, călugării de la schit erau, într-adevăr, pustnici, pentru că accesul la lăcaş era deosebit de greu. Cei care veneau din sud erau nevoiţi să meargă cu o trăsură până la Cozia, iar de acolo să meargă cu barca. În schimb, cei care veneau din nord trebuiau să urce şi să coboare câţiva kilometri pe munte.

Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat în perioada 1891-19896, când a fost construită calea ferată între localităţile râul Vadului şi Râmnicu Vâlcea. În apropierea Mănăstirii Turnu, s-a amenajat o gară, iar acest lucru a însemnat crearea unei legături între pustnici şi lumea exterioară. Tocmai de aceea, la începutul secolului al XX-lea, Gherasim Timus, Episcopul Argesului de atunci, s-a hotărât să îşi ridice o reşedinţă de vară în incinta schitului. Astfel, episcopul a ridicat o clădire cu etaj – la parter, se aflau chiliile, trapeza şi pivniţa, iar la etaj era amenajată o biserică. Odată cu sfinţirea bisericii, schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Perioada prosperă a noii Mănăstiri Turnu s-a încheiat odată cu Primul Război Mondial, când ostaşii germani au devastat-o. Apoi, un incendiu a distrus biserica lui Varlaam, dar şi câteva clădiri, mai puţin cea a Episcopului de Argeş. Cu ajutorul credincioşilor, stricăciunile au fost reparate, însă decretul din 1959 a desfiinţat lăcaşul. Monahii bătrâni au refuzat să plece din mănăstire şi, în cele din urmă, comuniştii au renunţat să îi mai tortureze. Eforturile lor au fost răsplătite – Episcopia Râmnicului şi Argeșului a luat lăcaşul sub aripa ei protectoare şi l-a transformat în casa de odihnă pentru personal, salvându-l astfel de la distrugere.

Deci cele mai multe mănăstiri au fost reînfiinţate după căderea regimului comunist, Mănăstirea Turnu a reuşit să facă acest lucru în anul 1975. S-a format o nouă obşte, care astăzi aşteaptă cu mult drag pelerinii ce calcă pragul acestui lăcaş încercat de vreme. Călugării îşi fac de lucru zilnic: unii dintre ei lucrează în atelierul de tâmplărie şi alţii se ocupă de vite sau de grădină. Pe lângă biserica, ei se îngrijesc şi de chiliile pustnicilor cărora li se datorează existenţa acestei mănăstiri. De altfel, moaştele lor se află sub biserica ridicată de Varlaam.

Biserica cea mică a Mănăstirii Turnu, ridicată de Varlaam, este o biserică de dimenisuni modeste. Are planul în formă de navă şi se aseamănă foarte mult cu vechea biserică de la Mănăstirea Cozia. Picturile au fost realizate de Dimitrie Belizarie, un cunoscut pictor bisericesc, în frescă. Deşi a fost afectată de un incendiu, biserica a fost refăcută, suferind câteva modificări, iar astăzi se află pe lista monumentelor istorice.

Biserica cea mare a Mănăstirii Turnu nu are dimensiuni deloc modeste, mai ales că are un parter şi un etaj. Episcopul Gherasim a recurs la această inovaţie arhitecturală, deoarece nu avea loc să se extindă pe orizontală. Proiectul bisericii i-a aparţinut unui architect polonez, Anton Grigorievici Lapinschi, care a şi pictat-o. Tehnica folosită de acesta în pictură nu este foarte des întâlnită: icoanele au fost pictate, mai întâi, pe pânze şi apoi au fost aplicate pe pereţi.

Printre obiectele cele mai valoroase ale mănăstirii, se află o icoană care este închisă într-un loc ascuns, deoarece au avut loc mai multe jafuri aici. Icoana a fost pictată de monahul Justin Ionescu, în 1910, şi este unică în România. Aceasta este o icoană triplă, adică sunt redate trei lucruri pe o singură pânză. Dacă te uiţi din stânga, vezi „Încoronarea Maicii Domnului”, din dreapta se vede „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” şi din faţă se vede chipul Maicii Domnului.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ