Mănăstirea Voroneţ este o mănăstire ortodoxă de maici, situată la 36 de km de Suceava, în satul cu acelaşi nume. A fost ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1488, în doar 4 luni, din mai, până în septembrie, fiind cunoscută pentru culorile sale impresionante, în special pentru “albastrul de Voroneţ”.
Mănăstirea Voroneţ a fost construită într-un timp record pentru acele vremuri, acest lucru având două explicaţii. În primul rând, Putna era singura ctitorie bisericească a domnitorului, iar după încheierea războaielor cu turcii, acesta începe să refacă cetăţile distruse şi să zidească mănăstiri. În al doilea rând, la bătălia de la Scheia, voievodul a fost foarte aproape de moarte şi I-a promis lui Dumnezeu că va ridica o mănăstire dacă va fi salvat, ceea ce a şi făcut. Totodată, se spune că ridicarea Voroneţului este legată de bătălia pierdută de voievod la Războieni, iar decizia de a construi lăcaşul a venit după ce a fost sfătuit de Daniil Sihastrul.
După moartea lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Voroneţ se dezvoltă datorită fiului acestuia, domnitorul Petru Rareş. În timpul domniei sale, se zugrăveşte exteriorul bisericii, se construieşte pridvorul şi se construiesc chilii pentru călugări. Frumuseţea mănăstirii îi determină şi pe alţi domnitori şi boieri să îşi dorească să fie ctitorii ei. Astfel, Bogdan Lăpușneanu dăruieşte mănăstirii satul Juleşti, Gheorghe şi Ieremia Movilă dăruiesc proprietăţi, iar mulţi boieri se dedică unei vieţi monahale aici.
În perioada austriacă, mănăstirea a fost una dintre cele care au fost nevoite să se închidă, pe motiv că acolo se duce numai o viaţă contemplativă. După ce li se iau domeniile mănăstireşti, mulţi călugări hotărăsc să fugă în Moldova, luând cu ei o parte din lucrurile. După Marea Unire, mănăstirea reintră în atenţia oamenilor şi este declarată monument istoric în 1919, prin Legea pentru Conservarea şi Restaurarea Patrimoniului. În timpul regimului communist, lăcaşul este restaurat: se consolidează zidul împrejmuitor şi clopotniţa, iar acoperişul este refăcut şi readus la forma originală. În anul 1991, viaţa monahală se reia, mănăstirea fiind transformată în una de maici.
Cel mai cunoscut sihastru care a trăit la Mănăstirea Voroneţ este Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Pe lângă hramul Sfântului Mare Muceninc Gheorghe, mănăstirea poartă şi hramul Sfântului Daniil, datorită vieţii curate pe care acesta a dus-o. După moarte, a fost făcut sfânt şi a fost numit “cel Nou”, pentru a fi diferenţiat de Sfântul Prooroc Daniil din Vechiul Testament şi de Sfântul Daniil Stâlpnicul. Se spune despre moaştele sale că sunt făcătoare de minuni, dar în perioada în care mănăstirea a fost închisă, o parte din ele s-au rătăcit, iar astăzi, cele care au rămas sunt păstrate la Mănăstirea Putna. Chiar dacă astăzi mănăstirea este de maici, acestea îl considera pe Sfântul Daniil adevăratul stareţ, ele fiind doar uneltele care trebuie să ducă mai departe credinţa.
Tezaurul mănăstirii îl reprezintă chiar picturile interioare şi exterioare. Mănăstirea Voroneţ a avut parte de două etape ale picturii: în prima etapă s-au pictat altarul, naosul şi pronaosul, iar în cea de-a doua, pridvorul şi exteriorul. Prima etapă reflectă ultimele zile din viaţa lui Iisus, punându-se accent pe scenele Sfintelor Patimi, considerate a fi unele dintre cele mai bine realizate picturi din arta medievală românească. În registrul inferior, se poate observa Procesiunea marilor Ierarhi, în timp ce în registrul median. sunt realizate Împărtăşirea cu pâine, Împărtăşirea cu vin, Spălarea picioarelor şi Cina cea de Taină.
Uşile Împărăteşti şi cele diaconale sunt realizate în acelaşi stil, iar uşa ce leagă pronaosul de pridvor este realizată în stil gotic. Pictura pronaosului înfăţişează scene din Minunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar picturile din naos sunt cele din vremea lui Ştefan cel Mare, în centru fiind pictat Mântuitorul care impresionează prin mărime şi distincţie. Alte scene pictate sunt Intrarea în Ierusalim, Învierea lui Lazăr, Drumul Crucii, Răstignirea sau Coborârea de pe cruce, toate impresionând prin dramatismul pe care pictorul a reuşit să-l redea.
Mănăstirea Voroneţ are o pictură exterioară de excepţie. Sunt reprezentate şiruri de personaje, împărţite pe şase registre, alcătuind cortegii de Îngeri, Serafimi, Profeţi, Apostoli, Ierarhi, Pustnici şi Mucenici, care se roagă spre Iisus, pictat în diferite ipostaze. O altă latură a fost dedicată Creării lumii, Căderii în păcat şi a luptelor de pe pământ împotriva forţelor întunericului. Scenele din Rai sunt pictate pe fundal alb, iar Adam şi Eva apar îmbrăcaţi înainte de căderea în păcat, explicaţia fiind aceea că atunci când au păcătuit au pierdut înzestrarea Duhului Sfânt şi, drept urmare, şi îmbrăcămintea.
Pe lângă scenele cu viaţa lui Adam şi Eva pe pământ, sunt pictate şi Acatistul Maicii Domnului, şi Acatistul Bunei Vestiri. Pridvorul cuprinde 17 imagini în care sunt ilustrate scene din Viaţa şi Minunile Sfântului Ierarh Nicolae. De asemenea, sunt pictate Martirul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul şi Fragment din genealogia Mântuitorului Iisus Hristos. După reluarea vieţii monahale, în mănăstire, s-a lucrat la restaurarea picturii şi s-a redat destul de mult din strălucirea iniţială.
Mănăstirea Voroneţ poate fi comparată cu o Biblie deschisă, datorită tuturor picturilor ce înfăţişează Sfânta Scriptură. Este un exemplu de adevărată credinţă, rostul construirii ei fiind mântuirea.
