Una dintre cele mai cunoscute povestiri din Biblie este cea a lui Adam și Eva, care nu au ascultat de cuvântul lui Dumnezeu, mâncând fructele din copacul cunoașterii binelui și răului ce se afla în Grădina Edenului. Chiar dacă majoritatea oamenilor asociază imediat fructul interzis cu un măr roșu aprins și strălucitor, Biblia în sine nu identifică mărul ca fiind acel fruct. Această percepție greșită ce s-a înrădăcinat atât de puternic în cultura universală cel mai probabil provine dintr-o traducere latină a Bibliei de la sfârșitul secolului al IV-lea în care cuvântul ebraic „ra” a fost tradus ca „malum” ce însemna atât „rău” cât și „măr”.

Mai târziu, pictorii renascentiști au ajutat la întărirea acestei interpretări prin reprezentarea în mod constant a lui Adam și Eva în Grădina Edenului cu un măr. Majoritatea istoricilor sunt de acord acum că fructul ilicit nu a fost de fapt un măr, ci mai probabil o gutuie, o rodie sau o smochină. Cu toate acestea, mărul continuă să fie considerat un simbol al ispitei și al păcatului de-a lungul istoriei și este văzut ca fructul interzis suprem.

Un alt fruct ce a dobândit o reputație dubioasă este roșia. Originară din Munții Anzi, dar domesticită de mayașii din America Centrală, roșia a fost primită în bucătăria spaniolă și italiană după ce a ajuns în Europa în timpul secolului al XVI-lea. Cu toate acestea, clasificarea lor timpurie în familia solaceelor, ale cărei specii sunt în mare parte otrăvitoare, i-a făcut pe mulți nord europeni să evite integrarea lor în bucătărie. În 1597, specialistul englez în botanică John Gerard a publicat „The Herball” sau „Istoria generală a plantelor” în care a descris roșiile ca fiind otrăvitoare, în pofida faptului că știa că ele erau consumate în mod obișnuit în țări precum Italia și Spania. Această publicație, în combinație cu asemănarea izbitoare cu o plantă otrăvitoare, a dus la descurajarea multor oameni de îmbrățișa fructul.

În America de Nord, roșiile au fost observate încă din 1710 în cadrul coloniei Carolina, dar planta era văzută mai mult ca o curiozitate ornamentală cultivată mai mult pentru frumusețea ei decât pentru utilizarea ca un ingredient culinar. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea popularitatea roșiei a crescut. Cu toate acestea, chiar și după ce acestea au putut fi întâlnite în rețetele pentru supe, ketchup sau condimente, o nouă problemă a apărut: temutul vierme al tomatelor. Viermele, lung de câțiva centimetri, era considerat a fi toxic, ducând la deteriorarea deja precarului statut al roșiilor. Din fericire, acest mit a fost risipit destul de repede împreună cu frica pentru fruct. Astăzi, roșiile sunt considerate a fi un element important pentru fiecare bucătărie, fiind consumate în toată lumea.

La fel ca și roșiile, cartofii provin tot din America de Sud. Și la fel ca și roșiile, cartofii au fost văzuți cu aceeași suspiciune după introducerea lor în 1570 în Spania și răspândirea lor ulterioară în restul Europei. Ca și roșiile, cartofii sunt clasificați în aceeași familie, iar aspectul lor inestetic, diform i-a făcut pe mulți europeni să creadă că aceştia ar putea provoca diverse afecțiuni, de la lepră și până la sifilis.

În Elveția, oamenii au afirmat că a mânca cantități mari de cartofi ar putea cauza scrofuloză, o infecție a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului; cei mai mulți țărani germani au fost atât de neîncrezători în ceea ce privește cartofii, încât au refuzat să-i mănânce pe cei trimiși în mod gratuit de către împăratul Frederick cel Mare în timpul foametei din 1774.

Franța, în mod deosebit, a fost atât de speriată de cartofi încât în 1619 cultivarea acestora a fost interzisă în zona Burgundiei. Teama față de cartofi a pătruns atât de adânc în societatea franceză, încât abia după ce Antoine Augustin Parmentier a fost capturat de către prusaci în timpul Războiului de Șapte Ani și a fost nevoit să supraviețuiască doar mâncând cartofi, părerea a început să se schimbe. Conaționalii săi au fost convinși după ce au citit tratatul scris de acesta în 1771 asupra beneficiilor consumului de cartofi. Tratatul, alături de starea de sănătate relativ bună a lui Parmentier, au dus la schimbarea percepției asupra acestui aliment, făcându-l să fie acceptat fără rezerve.

De-a lungul timpului, cartofii au fost recunoscuți pentru randamentul lor neobișnuit de mare, capacitatea lor de a crește în diferite climate, dar și pentru valoarea lor nutritivă neobișnuit de mare. Astăzi, ei sunt întâlniți în aproape toate bucătăriile lumii și sunt una din cele mai importante culturi alimentare din întreaga lume în ceea ce privește consumul uman.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ