Manuscrisele de la Marea Moarta

Manuscrisele de la Marea Moarta, cunoscute si sub denumirea de Manuscrisele Qumran desemneaza o serie de pergamente, de fragmente de papirus si de rulouri de arama, 870 la numar, pe care sunt consemnate texte sacre (mare parte din Biblie – din Vechiul si Noul Testament), si care au fost descoperite intre anii 1947 si 1956, in Cisiordania, in apropierea sitului Qumran. Potrivit expertizelor cu Carbon 14, se pare ca au fost redactate intre secolul al III-lea i.Hr. si secolul I d.Hr., fiind anterioare celor mai vechi texte biblice cunoscute pana la data gasirii lor. Au fost atribuite, fara dovezi categorice, esenienilor, o grupare religioasa formata numai din barbati, celibatari, vegetarieni, care duceau o viata austera, dedicati Legii lui Moise, profetul evreu, desi termenul « esenieni » nu este mentionat deloc in manuscrisele de la Marea Moarta, nici in Noul Testament, nici in impresionanta literatura talmudica – varianta orala a Bibliei ebraice. Se pare ca esenienii ar fi ascuns manuscrisele in grote, cu putin inainte de cucerirea Ierusalimului de catre romani.

Anchetele facute de John C.Trever, arheolog si bibliotecar american, pasionat de lumea orientala, releva faptul ca primele fragmente din Manuscrisele Qumran au fost gasite de un preot beduin, Muhammed edh-Dhib Hassan, care, plecat in cautarea unuia dintre animalele sale, a gasit, intr-o grota situata pe pantele desertice ale zonei, pe tarmurile nord-vestice ale Marii Moarte, o serie de manuscrise, foarte bine conservate, pe care le-a dus unui anticar din Bethleem, pentru a le cerceta.

Ulterior, zeci de locuri din regiune au fost explorate, in unsprezece dintre ele gasindu-se fragmente de manuscrise, de la cele mai mari, pe mai multe coloane, pana la cele de cativa milimetri, adapostite in vase de lut. Reconstituirea si descifrarea textelor s-a facut destul de rapid, in schimb, publicarea lor a durat foarte mult, editia din 2013, realizata de Oxford University Press, fiind inca incompleta, situatie considerata, de catre unii specialisti, un adevarat ”scandal academic”, desi se recunoaste dificultatea copierii si traducerii acestora.

Cel mai vechi dintre textele care formeaza Manuscrisele de la Marea Moarta este un fragment din Cartea lui Samuel (secolul al III-lea i.Hr.), profetul si « judecatorul », cel care i-a numit pe primii doi regi ai Israelului, Saul si David. Altele sunt texte apocrife (a caror autenticitate nu a fost recunoscuta de autoritatile bisericesti, fiind considerate ca apartinand unor invatati, dar neinspirate de spiritul divin), precum Cartea lui Enoch, despre « viziunile » sale, referitoare la Potop, la ierarhia ingerilor cazuti, la Apocalipsa, dar si despre istoria poporului evreu, informatii legate de astronomie, meteorologie etc. Descoperirea majora este considerata Cartea lui Isaia, cel mai vechi manuscris in ebraica, pastrat in intregime, pe 17 foi de arama (si 54 de coloane), prinse capat la capat, cu o lungime totala de 7,3 metri. Cartea, care face parte din Vechiul Testament, relateaza deportarea poporului evreu, la Babilon, apoi intoarcerea sa si participarea la reconstructia Templului din Ierusalim

Incepand cu anul 2010, gratie unui parteneriat intre Google si Muzeul National din Israel, fragmentele de papirus apartinand Manuscriselor de la Marea Moarta pot fi accesate gratuit pe site-ul DeadSeaScrolls.org. Orice internaut poate, printr-o fereastra interactiva, sa faca sa defileze pe ecran fiecare fragment de manuscris, pornind fie de la limba in care au fost scrise (ebraica, aramaica, greaca), fie de la locul in care au fost descoperite. Pentru a fi posibil acest lucru, s-a apelat la o tehnologie avansata de fotografiere (cu ultraviolete si unde in infrarosu), pusa la punct de NASA si de societatea americana MegaVision.