Pacea din Bucuresti de la data de 7 mai, din anul 1918, a ingreunat destul de mult negocierile pentru pace ce incepusera la castelul Versailles si in plus se aducea invinuirea romanilor si pentru faptul ca nu si-au respectat intelegerile facute in luna august a anului 1916, care vizau in primul rand interzicerea incheierii unei paci separate, ceea ce de altfel s-a si realizat, dar toate acestea au fost solutionate si a urmat astfel Marea Unire a Romaniei.

Marea Unire de la 1918 Unirea Transilvaniei cu Romania
Marea Unire de la 1918 Unirea Transilvaniei cu Romania

Insa sub imprejurari favorabile pentru realizarea acestui fapt, care au vizat mai intai desprinderea Basarabiei de catre intreg ansamblul rusesc si apoi votarea de catre Sfatul Tarii de la Chisinau a unirii acesteia cu Romania. Dupa ce s-a prabusit Dubla Monarhie s-a votat la data de 18 noiembrie/1 decembrie unirea cu Banat, Transilvania si Crisana de catre Marea Adunare Nationala a Romanilor din acele zone si in plus, cu trei zile inainte, Consiliul National de la Bucovina a facut acelasi lucru si asa incet, cu pasi mici, s-a intregit tara. Desi evenimente nefaste aveau sa se abata asupra acestei bucurii atunci cand in anul 1919 Ungaria preia puterea prin intermediul unui guvern comunist, ce-l avea in frunte pe Bela Kun.

Astfel prabusirea tarii era un intreg dezastru militar, teritoriul fiind redus la peste jumatate, iar ca urmare a acestui fapt Ungaria a devenit terenul perfect care putea sa prinda comunismul ce s-a raspandit peste tot din Moscova, dupa ce revolutia din Rusia a avut succes. Consecintele au fost destul de descurajatoare la acea vreme, deoarece guvernul condus de Bela Kun, cel mentionat anterior, nu s-a multumit cu instalarea comunismului pe plan intern, intentia sa fiind si cea de a lua Transilvania inapoi.

In momentul in care armata romana isi face intrarea in Ungaria, desi franco – englezii au interzis cu desavarsire acest lucru, romanii nu au ascultat de puterile de care depindeau la acel moment dat si astfel au mers sa ocupe Budapesta, la data de 4 august, in 1919. Pentru aceasta indrazneala, se spune ca unii dintre ungurii care sunt constienti de faptele de atunci, poarta recunostinta si in prezent pentru scaparea de sub regimul comunist, desi cei mai multi dintre ei au cu totul alta parere. Insa in defnitiv, istoria si-o scrie fiecare popor dupa bunul plac. Cert este ca dupa ocuparea Budapestei apare un impas mult mai mare si anume aparitia comunismului in tot centrul Europei pentru mai bine de douazeci de ani.

Realizarea Marii Uniri de la 1918 a fost un vis devenit realitate a romanilor din toate partile, desi Romania Mare se naste cu multe sacrificii si multe dificultati.

Toti erau uniti de un singur fapt: folosirea in vorbire si scriere a aceleiasi limbi – romana. Istoricii spun ca avem onoarea de a fi chiar printre singurele tari care s-au unit sub aceasta doctrina si anume pentru simplul fapt ca se vorbea aceeasi limba, dezvoltand un puternic sentiment national. In plus, trebuie sa recunoastem ca sub acele circumstante neprielnice, Mare Unire a putut si poate fi inca, considerata miraculoasa. Probabil ca un punct foarte decisiv in aceasta ecuatie atat de complicata a fost si increderea de care se bucura I.C. Bratianu din partea regelui Ferdinand, alaturi de care a condus tara timp de treisprezece ani.

La negocierile de la Paris, pentru cimentarea relatiilor a fost ales chiar un ardelean – Vaida Voievod, pentru a reprezenta dorinta romanilor, el devenind prim ministru, reusind astfel cu un spirit destul de degajat dar si liberal pentru acea vreme, sa obtina aprobarea si astfel provinciile care au fost anterior despartite au fost lasate sa se uneasca. Marea Unire este invaluita in mult respect, mult chin dar si in succes ulterior, motiv pentru care se sarbatoreste in fiecare an de romanii de pretutindeni, desi pacea cu Ungaria s-a semnat abia in anul 1920 iar cu un an inainte deja erau incheiate tratatele de pace cu Austria si Bulgaria.

Toate aceste informatii pot fi gasite cu cea mai mare usurinta in manualele de istorie iar noi ca si romani, suntem invatati de mici sa acceptam o istorie incununata de respect, de jertfa, de curaj si de marinimie. Nimeni nu contesta istoria, dar ceea ce se poate contesta este meritul romanilor din ziua de astazi, care cel mai probabil nici nu mai constientizeaza sacrificiile facute in vremurile de demult. In urma cu cateva decenii s-a infaptuit un lucru mare spus in cuvinate atat de mici – Marea Unire, iar astazi stam in fata ei si ne uitam unii la altii ca si niste straini. Desi probabil ca mai sunt oameni care constientizeaza consecintele ce ar fi avut loc in cazul in care nu exista atata jertfa si mandrie nationala, dar cei mai multi dintre ei nu-si vad rostul nici in ziua de azi, uniti sub aceeasi limba. Este insa un subiect tabu, care deranjeaza, jeneaza si doare, insa un subiect real.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.